Gabriel Liiceanu. IMPUDOARE. 7 citate în 7 zile (2)

„Chemarea conștiinței“ e cea mai spectaculoasă răsucire care s-a petrecut în istoria lumii. Până la noi, oamenii, nici o vietate nu a stat de vorbă cu ea însăși. Nici una nu a înfăptuit această chemare tautologică, nu s-a strigat pe sine și nu a intrat în circularitatea interpelării. Nici una nu a desenat pe harta ființei cercul sacru al „voinței de a avea o conștiință“ și, în descendența acesteia, confruntarea cu faptul de a se simți vinovată. Acum, pentru prima oară, apare în lume o entitate – conștiința morală (das Gewissen) – care cheamă, interpelează, convoacă; și tot ea ascultă. Se produce astfel o sciziune, o fracturare a conștiinței, survine o stare paradoxală: unu devine doi. Ca unic termen, conștiința stă de vorbă cu ea însăși: ea întreabă, ea trage la răspundere, ea răspunde, ea explică, ea se justifică, ea dă sentința. Dinăuntrul ei chiar, conștiinței mele i se cere să se desprindă de ea, să se privească cu o stranie, căci imposibilă, detașare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *