August e timpul vacanțelor, călătoriilor și, inevitabil, al aventurilor. Dar cine crede că, stând acasă, omul e ferit de aventuri, se înșeală!
Acum câteva zile priveam din fotoliu transmisiunile „Jocurilor Olimpice Tokio 2020”, zis și 2021. Și, într-o pauză publicitară, mă îndrept spre balcon să mai văd – din interior – florile cu care l-am împodobit. Era caniculă, geamurile erau închise și aerul condiționat, plasat în fereastră, făcea răcoare.
Balconul meu de la etajul 16 se întinde de-a lungul întregului apartament. În stânga se continuă la vecini, cu un parapet separator la a cărui bază e un spațiu foarte strâmt, prin care numai porumbeii pot trece. În dreapta, neavând vecini, balconul meu se termină.
Și, admirând florile, observ deodată, sub scaunul de la marginea din dreapta a balconului, acolo unde el se termină, o pisică neagră care doarme. Mi-a sărit inima de mirare: cum o fi ajuns pisica pe balconul meu? De unde a venit, sau cine o fi aruncat-o? După care a urmat logic întrebarea ce să fac cu ea. De luat în brațe nu puteam, sunt alergică la pisici, și, cum era sâmbătă seara, administrația blocului, la care aș fi apelat, era închisă.
Mi-a venit ideea să sun o prietenă din apropiere, care are un câine, s-o rog să mi-o scoată de pe balcon. Dau de ea, îi povestesc treaba și-mi răspunde:
„Vai, eu am deja 4 pisici, n-o pot lua”.
Nici prin cap nu-mi trecuse să-i propun s-o ia, ci doar să mă ajute. Soțul ei, consultat în problemă, mi-a dat numărul de telefon al serviciului „Protecția Animalelor” și m-a sfătuit să încerc la ei.
Am sunat. După ce am fost transferată de la un robot la altul, după vreo 45 de minute am dat în fine de o persoană. I-am explicat situația. Prima întrebare a fost ce culoare are animalul. O fi asta o prioritate? Se dă oare întâietate animalelor de culoare? Au urmat întrebările la care mă așteptam. I-am dat adresa și mi-a promis că într-o oră va veni ofițerul să mă ajute. Și chiar a venit ofițerul, o tinerică în uniformă, purtând pe față o mască și cărând cu ea o cușcă și două scule ca de prins fluturi, dar de zece ori mai mari.
„Mă numesc Tracy”, s-a prezentat ea. „Aveți temperatură sau altă formă de manifestare de Covid”? a fost prima ei întrebare.
„Nu am altceva decât o pisică ajunsă ilegal pe balconul meu”.
S-a scuzat pentru întrebare, mi-a spus că așa e protoculul acuma, să se asigure că reclamantul n-are Covid. Apoi a străbătut salonul și a ieșit pe balcon. Eu, fiind alergică, nu m-am apropiat. Și a început s-o alinte – desigur, în engleză – „Kiti-kiti” și s-o mângâie pe cap cu mănușile de cauciuc pe care le purta. Pisica a deschis niște superbi ochi verzi, a ridicat capul – avea o pată albă de blăniță ca guler – și a început să miaune.
„Vai ce frumos exemplar” zice Tracy, eu iubesc la nebunie pisicile, am două. Dar, cum o fi ajuns aici?”
„Păi tocmai asta e, nu știu de unde a apărut” răspund eu din casă.
„Doamnă, pisicile se strecoară prin spații foarte mici” spune cu convingere Tracy. „La dreapta e capătul balconului, dar în stânga, uitați, e un mic spațiu; probabil a parcurs tot blocul și s-a oprit aici pentru că nu mai avea unde să se ducă”.
N-am măsurat capul pisicii, dar i-am spus lui Tracy că pisica se poate aplatiza la corp, însă capul nu și-l poate turti. N-a comentat, părea că acceptă misterul aterizării pisicii. A pus-o în cușcă spunând că stăpânul poate nici nu știe de dispariția ei, dar că Asociația lor o va îngriji și o va înapoia stăpânului imediat ce el îi va contacta.
Și așa am scăpat de pisică. A doua zi, duminică 8 august, văd pe Facebook o mulțime de poze de pisici și urări de „La Mulți Ani”. Aflu că era Ziua Mondială a Pisicilor.
De-acum încolo, pe 8 august, cu o săptămână înainte de Sf. Maria, voi comemora Ziua Mondială a Pisicilor, iar în ajun, pe 7 august, neașteptata vizită a unei aventuroase pisici negre aterizată în chip misterios pe balconul meu de la etajul 16.
Ilustratii de Adelaida Mateescu
