Michel Houellebecq – În prezența lui Schopenhauer

Deschizând acest mic volum, cititorul va înţelege de la primele rânduri ce înseamnă un coup de foudre în cultura umanistă: întâlnirea peste timp dintre doi autori care păreau să se aştepte unul pe celălalt dintotdeauna. Şi într-adevăr, cartea lui Michel Houellebecq, neîncheiată şi alcătuită din crâmpeie comentate din două lucrări dintre cele mai cunoscute ale lui Arthur Schopenhauer, Lumea ca voință și reprezentare şi Aforisme asupra înţelepciunii în viaţă, pare să se fi născut dintr-o asemenea întâlnire providenţială. Opera celui mai lucid gânditor al secolului al XIX-lea, poate primul gânditor cu adevărat lucid pe care l-a dat filozofia germană, îi va fi apărut scriitorului francez una scrisă anume pentru el, poetul şi romancierul unei generaţii disperate, parcă pentru a-i adânci deziluziile, în chip dureros şi izbăvitor totodată. Citită în această cheie, interpretarea lui Schopenhauer pe care ne-o oferă Houellebecq este deci o lectură neconvenţională, departe de canoanele interpretării unei lucrări filozofice, dar tocmai de aceea înzestrată cu o autenticitate fără egal.

„Îmi propun să încerc să arăt, cu ajutorul câtorva dintre pasajele mele favorite, de ce atitudinea intelectuală a lui Schopenhauer rămâne în ochii mei un model pentru orice filozof viitor; şi de ce, chiar dacă până la urmă suntem în dezacord cu el, nu putem simţi pentru el decât un profund sentiment de recunoştinţă.“

PROFIL

MICHEL HOUELLEBECQ, pe numele său real Michel Thomas, s-a născut în insula Réunion, la 26 februarie 1956 sau 1958 (după afirmația autorului). După absolvirea Institutului Național de Agronomie Paris-Grignon, se înscrie la secția Cinematografie a Școlii Naționale Superioare Louis Lumière, abandonând-o înainte de a-și lua diploma. Poet, romancier, eseist și regizor, este cel mai important scriitor francez contemporan, cunoscut ca atare în toată lumea. Cariera literară şi-o începe publicând versuri. Prima sa culegere de poeme atrage atenția criticii: În căutarea fericirii (La poursuite du bonheur) primește în 1991 Premiul Tristan Tzara, iar următoarea, Sensul luptei (Le sens du combat), obține în 1996 Premiul Flore. Urmează volumele Renaștere (Renaissance, 1999) și Configurația ultimului țărm (Configuration du dernier rivage, 2013). În 2015 îi apare la Gallimard Neîmpăcat. Antologie personală 1991–2013 (Non réconcilié. Anthologie personnelle 1991–2013; Humanitas Fiction, 2016). Ca romancier cunoaşte un succes fulminant după ce publică în 1994 Extinderea domeniului luptei (L’Extension du domaine de la lutte) şi, mai ales, „scandalosul“ Particulele elementare (Les Particules élémentaires, 1998), câștigător al Premiului Novembre și, în 2002, prin traducerea engleză, al Premiului Internațional IMPAC Dublin. Fiecare nouă apariţie romanescă a autorului – Platforma, (Plateforme, 2001), Posibilitatea unei insule (La possibilité d’une île, 2005), pentru care primeşte Premiul Interallié – trezeşte polemici înverşunate, iar numărul admiratorilor săi nu este egalat decât de cel al detractorilor. În 2010, Harta şi teritoriul (La Carte et le territoire) e încununat cu Premiul Goncourt. Înainte de apariţia pe piaţă (prevăzută pentru 7 ianuarie 2015, dată care, printr-o coincidenţă tragică, a fost ziua atentatului din redacţia Charlie Hebdo), romanul Supunere (Soumission; Humanitas Fiction, 2015) a fost piratat şi citit de mii de internauţi, ajungând ulterior bestseller internațional. Supunere s-a situat în fruntea topurilor de vânzări atât în Franța, cât și în alte 40 de țări. Pe 4 ianuarie 2019 apare Serotonină (Sérotonine; Humanitas Fiction, 2019), care urcă amețitor în topurile de vânzări din lume. În aprilie 2019, Houellebecq primește Legiunea de Onoare.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *