Ar fi atât de bine

Ar fi atât de bine,
Să vii și să mă depeni,
Până ce încîlceala
De griji și de neliniști
S-ar subția ca ața,
La început, mlădie.

Doar degetele Tale
De raze și răcoare
Știu cum să mă adune
Și să mă strângă-n ghemul
Care-Ți va fi odată
Și fir și broderie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *