COLONIA BABILON. Katarina Sarić – Replica

Pentru anii noștri verzi

și orăcăitul broaștelor din fântână

Ai uitat să-ți spui o dorință
bagi niște mărunțiș și-ți arăți dinții
– ce e complet e mort
iar monștri numai ce au ieșit din subsol
așa-zisul underground


Tu pășești înarmată cu o carte de pe un raft stradal
adunat de curând
ce bandă
< uau >
fluieri
toată mintea lumii prin cavitatea nazală
introduci
prin rotocoale albastre

< miau >


Când noaptea trage draperiile și se deschid porțile orașului
să treacă nemernicii și trolii
– ce e complet e mort


Când apa poluată țâșnește prin toate deschizăturile
acestor arătări verzi
atunci nici păturile nici pocăințele
n-au nici o șansă


Te gândești
că te vei proteja cu coperțile
sub care dorm baladele și romanțele mucegăite
ale epocilor apuse
în care se pierde
în clipa în care se și câștigă
se iubește
când se și moare


Și-n timp ce-ți scuturi pantofii
de rozătoarele care-ți aleargă pe coapse
gonind cu viteza fulgerului
spre suprafața moale
Tu plăsmuiești în continuare

serenă
pas cu pas
în gol și-n pierzanie


În acele cărți nu scria că viața-i un tribunal
ring sau casă de nebuni
în care-ți vei agăța într-un umeraș din anticameră
toate manierele de școlăriță
frumoasă

Bine ai venit în discursul parlamentar
revino-ți
repară machiajul
montează tonul și imaginea


A venit timpul pentru replică
– ce e complet e și mort.

 

Traducerea a fost realizată cu migală de scriitorul timișorean, Goran Mrakić.

 


Colonia Babilon vestește vara literară prin rulote poetice, spectacole, lecturi de poezie scenică, în scopul reconectării la pulsul viu, palpabil al vieții culturale. Prima colonie va avea loc în vara anului 2021 la Budva, Muntenegru și unește oaspeți din trei țări, România, Serbia și Muntenegru; plimbările cu caravana poetică, înregistrările, lecturile publice în locații inedite vor fi în largul lor vara aceasta, iar oamenii vor interacționa liber și își vor manifesta prietenia, dragostea de comunicare poetică, de frumos, într-un context cultural inedit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *