Maica

Pe strãbunica mea paternã, Mariuţa Brãtianu, cãsãtoritã cu Nicolae Pillat, nu am cunoscut-o decât din fotografiile rãmase în familie şi din povestirile Piei. Cele mai multe poze o înfãţişau trecutã de mijlocul vieţii, în costum naţional, cu cozile împletite cununã în jurul capului, privind cu gravitate înainte. Pe atunci nepoţii ei îi spuneau Maica. În mod ciudat, nici tata şi nici Buni nu mi-au vorbit niciodatã despre ea.
Dupã ce mama a început lucrul la ediţia completã a operelor bunicului poet, pe birou au apãrut fotografii cu chipul mai tânãr al Maicãi, înconjurat de feţele celor trei vlãstari: Pia (ulterior cãsãtoritã Danielopolu), Ion şi Nicolae.
Am aflat de la mãtuşa mea cã Maica era o mare iubitoare de artã, fiind cea mai cultã dintre surori. Fusese doamna de onoare are Reginei Maria, lângã care îşi desãvârşise bunul gust. Le-a dat o educaţie aleasã copiilor ei, trimiţându-i nu numai la cele mai bune şcoli din Bucureşti, ci şi la Paris, unde au putut intra în contact cu minunile civilizaţiei europene. A mers şi ea cu ei acolo. A luat lecţii de picturã la Luvru şi a fãcut o pasiune pentru arta impresioniştilor. Dorinţa Maicãi de rafinare spiritualã prin artã şi-a gãsit împlinirea în Ion care a avut curajul sã iasã de sub tutela politicienilor din familie şi sã opteze pentru o carierã de literat.
În timpul şederii la Paris, ea a înfiinţat o cantinã pentru studenţii care veneau sã înveţe în capitala Franţei, iar la întoarcerea în ţarã, s-a dedicat unor opere de binefacere.În timpul Primului Rãzboi Mondial, a lucrat ca sorã de caritate la un spital din Iaşi, alãturi de surorile ei, Pia (cãsãtoritã ulterior Alimãneştianu) şi Sabina (cãsãtoritã Cantacuzino) Între 1924-1930, aşa cum reiese din corespondenţa fiului ei, Nicolae, Mariuţa Pillat se ocupa de amenajarea unui cãmin de ucenici industriali şi de conducerea unui grup de cercetaşi la Predeal. Pia, nepoata ei, îşi amintea cã la Miorcani strãbunica ei îi îngrjea pe bolnavii din sat.
Dar dincolo de povestiri, întâlnirea mea de tainã cu Maica avea sã se petreacã mai târziu. Doamna Adriana Bâldean, cu care corespondaz, de curând mi-a trimis electronic o veche fotografie a celor patru surori Brãtianu: Pia (Leliţa), Tatiana, Sabina şi Mariuţa. Sunt toate tinere, la începutul vieţii
Mi-am decupat-o pe Mariuţa de acolo într-o pozã de sine stãtãtoare la care mã uit tot mai des şi mai îndelung. Îi contemplu cu înfrigurare obrazul neatins de umbrele anilor, ochii învãluiţi de melancolie, buzele prevestind o fire dârzã, şi mi se lumineazã sufletul. Frumuseţea, fragilitatea şi forţa gingaşei înfãţişãri de demult îmi insuflã curaj, mã linişteşte şi iatã cum, sfidând timpul, bãtrâna strãnepoatã se agaţã de strãbunica ei, abia ieşitã din adolescenţã, aflându-şi lângã ea limanul.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *