Loc ferit

Cînd o să știu dacă prăpastia
Din jurul meu nu e înaltul
În care-ncep să mă scufund?

Dau să mă cațăr spre lumină,
Dar pasul lunecă-napoi,
Iar cînd cobor, ca din greșală,
Pare că sui. Oare adîncul
Tocmai atuncea se răstoarnă
Făcînd un munte din abis?

M-agăț de tot ce-mi iese-n cale,
Dar piatra se preschimbă-n ou,
Coaja se sparge-n zvon de păsări
Și iarba-mi fuge de sub mîini.

Totuși nu cad. Mă simt vegheată:
E ca și cum aș fi ținută
De Cineva-n căușul palmei,
Chiar cînd mă cred uitată-n hău.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *