Chemări abisale

În strădania sa de a fi cât mai fidel Divinității, prin ceea ce va fi Vulgata, Eusebius Hieronymus, Sfântul Ieronim al culturii,  realizează ceea ce am putea numi categoria biblică de largă recurență, adică formulări care vor depăși în timp sursa; evident în latină. Dintre acestea poate cea mai dramatică e Abyssus abyssum invocat al cărei înțeles traducătorul l-a simțit pe propria piele: întâi acuzat de ai săi că se dă cu evreii (avea un dascăl iudeu care îl învăța ebraica în taină, noaptea), apoi suspectat de localnicii veterotestamentari că, prin traducere,  le subminează credința. Cultural judecând am spune că o stupiditate o chema pe cealaltă. Trebuie să amintesc însă și  frumoasa traducere din original în română a Părintelui de pie amintire, Gala Galaction:  O genune o cheamă pe alta. Am amintit toate acestea pentru că evident  viețuim în vremuri abisale, de genune dacă vreți; întâi ale corpului prin în curând învechita dar viguroasa pandemie. Există însă și o stare abisală pe care nu pare să o rezolve vreun vaccin, fiind vorba de chemările succesive ale unei pandemii mintale tot mai insistente și evident dirijate de cineva (la plural), amintind de profunda sintagmă „din puțul gândirii”. Cu câțiva ani în urmă, atrăgeam atenția asupra faptului că nu e exclus să urmeze într-un viitor o reformă drastică, brutală, întreprinsă adică de brute,  a literaturii române, mult mai gravă decât castrarea verbală; iar aceasta pentru că sinonime mai avem în română, chiar dacă nu toate perfecte, însă autori sinonimi NU. Se va termina cu Țiganiada, Rondelul țiganilor, La țigănci, Vasile Porojan, și alte și altele. 

Tot mai insistent  se cere dincolo de ocean, nu la general dar  suficient de periculos individual, eliminarea din programa universitară a operei (implicit a autorului) lui Wiliam Shakespeare; din motive care nu au nimic cu literatura. Există și contrări dar nu suficient de convingătoare. Deci genunea coloristică e urmată de cea „literară”. Ceea ce este grav în această imbecilitate e faptul că provine de la intelectuali, de la universitari și în nici un caz de la  indivizi de rând ocupați cu probleme mai serioase cum ar fi asaltarea Capitoliului și aceea însă regizată nu tocmai impecabil. Dar, cum Psalmistul atrăgea atenția asupra succesiunii abisale, evident că și la noi asistăm deja la cavalcada interdicțiilor penibile, după cum arătam recent. Veghetorii discriminării la noi sunt aproximativ în umbră dar tot mai eficienți. Rău e că nu  se protestează, căci instituțiile abilitate se tem să-și piardă retribuțiile grase; așa au fost obișnuite. Astfel  se explică faptul că odinioară, în cadrul unei ședințe nu tocmai solemne a academiei, s-a decis că „da, limba română e de origine slavă”,  pe linie stalinistă; pentru ca apoi aceiași să se mire, chipurile a proasta, când se perindau „pe dincolo” (nu în Infern) că limba română era încadrată la catedrele de limbi slave ale universităților occidentale. Aceeași mirare de copil tâmp când li se spunea că „sunteți țigani de vreme ce spuneți că Țiganiada e epopeea poporului român”. 

Dacă rostogolirea abisală va continua – și nu sunt semne că inventivii intelectuali, mai precis cei incapabili de altceva, ar renunța – vom avea mari probleme începând cu minorii Țării. Cum să-i înveți că Păcală e un personaj simpatic? Un mincinos, manglitor, fără o profesie certă. Dar ce vor face și germanicii cu Till Eulenspiegel, alt mincinos, hoțoman. Revenind la noi, amintesc existența unui joc de cărți pentru copii, în perioada comunistă, numit Păcălici. Inadmisibil… Ce ne facem cu pupăza din tei? Azi furi o zburătoare sălbatică, mâine un curcan, iar dacă pleci dincolo – o lebădă, chiar de unde nu sunt. Probleme vor fi și cu Scufița Roșie; cum să spinteci animalul întemeietor ca s-o extragi pe bunică? Mai bine să moară de Covid, iar asociațiile de protecție a lupilor, chiar unde nu există canide, vor fi satisfăcute (cu fonduri europene).

Rostogolirea abisală nu ține cont de nimic în dorința-i de afirmare, probându-și stupiditatea superlativă. Destul de recent i  s-au adus acuze divei Anna Netrebko pentru că în Aida de la Salzburg (spectacol prepandemic desigur) soprana era machiată cu… negru; sărmana Aida nu era nicidecum discriminată coloristic, fiind o sclavă etiopiană, dar încercarea circarilor probează că în mod cert inițiatorii nu știau ce și cine este Aida; o soluție pentru inculți și scandalagii ar fi confundarea cu Cio-Cio-San, mai ales că în acest caz Aida nu ar trebui colorată  nici cu galben, machiajul nipon fiind cu alb. Se vehiculează că întregul circ al genunilor care se cheamă una pe alta, al genunilor mintale adică, întunecate, ar porni de la o intelectualitate de stânga. Fals: prostia și ticăloșia nu au direcție, nici stânga, nici dreapta, nici sus, nici jos (chiar abisale fiind și întunecate); doar o sălbatică dorință de afirmare și o tot mai incontestabilă întindere;  tot mai periculoasă, căci, avertizează Cato, „prostul își arată deîndată mânia”. Mai bine, spune același înțelept roman, ar fi  să nu ai dea-a face cu proștii. Dar, așa cum ne învață Psalmistul „o genune o cheamă pe alta”, iar cum scrie Tacitus  lumea se învârte în cerc; cam imoral. Dacă urmărim cu atenție fenomenul atât la noi cât și aiurea, vom constata că fundalul îl constituie impostura, cei care se pricep la toate indiferent de (pre)gătire. Ajungem astfel inevitabil să acceptăm că abisalii, fie ei unii universitari transatlantici sau europeni, mediatici, scriitori și jurnaliști et alii eiusdem farinae, confirmă și că impostura imposturam invocat. Cum altfel de vreme ce impostura însemna și odinioară impostură, adică înșelătorie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *