Carte de învățătură

Ernest Bernea, personalitate marcantă a epocii interbelice, vine în întâmpinarea omului modern și a nevoii sale de echilibru printr-o carte ce îndeamnă la simplitate, nu numai prin conținut, ci și prin formă, prin numărul redus de pagini (94), ce nu menționează nici locul de apariție și nici anul, în format de buzunar, cartea de pe noptieră, cu o copertă minimalistă (în alb și în negru, cu un crin stilizat poziționat în centru, simbol al purității), ceea ce duce cu gândul la discreția neîntâmplătoare a editării și a punerii în pagină. Aparent simplă, însă nu și simplistă (palierele textuale o recomandă din plin: Îndemn la simplitate, La vânat de oameni, Oameni universuri închise, Fragilitatea omului, Întâi dragostea, Ești cât dăruiești, Înnoitorii, Sensul vieții noastre), viziunea antropocentrică structurată sub forma eseului a unuia dintre cei mai mari pătimitori în temnițele comuniste românești, se dorește o readucere la matca ființială, la credință și la recuperarea gesturilor și obiceiurilor fondatoare care au făcut din om, ab initio, ,,chinuita și frumoasa făptură a lui Dumnezeu.” (p.38)

De formație filosofică, sociologică și etnografică, întemeietor de reviste culturale de mare răsunet în epocă (,,Rânduiala”, alături de Dumitru C. Amzar, Ion Ionică și I. Samarineanu, unde vor publica, între alții, Lucian Blaga, Haig Acterian sau Radu Gyr), Ernest Bernea nici că putea mai bine să se ocupe în scrierile sale de om (prin extensie, pasiunea sa pentru ruralitatea originală și originară și zugrăvirea țăranului român ancestral –un afront adus clasei muncitoare proletare privilegiate-, l-a costat 14 ani de temniță grea, sub acuzațiile de ,,burghez”-dușman al poporului).

Îndemn la simplitate are un caracter esențializant și un rol formator. Actuală, demnă de un prezent în care noțiunea de criză extinsă acaparează inclusiv sfera credinței, cartea cu pricina se adresează unui întreg corpus social, de unde larga sa accesibilitate, mostră de filosofie la îndemână (filosofia bunului-simț), carte pentru toți.

Fără să-și impună punctele de vedere sau să le prezinte drept adevăruri imuabile, universal valabile, fără a bascula înspre habotnicie sau înspre predici sterile, fără a avea pretenția de guru al generației sale sau a unui manual de pozitivare și de bune practici, Ernest Bernea ne arată învecinarea, lucrurile simple din imediata apropiere, invitându-ne să le percepem la adevărata lor valoare, întrucât, chintesențial vorbind, felul cum ne raportăm la lumea înconjurătoare ne arată cine suntem. Complicațiile inutile ne presărează viața cu multiple neîmpliniri, angoase și frustrări. În aceste condiții, evitarea Labirintului este de dorit, fiindcă nu orice intrare în Labirint promite sau conduce către ieșirea izbăvitoare la lumină. Subtil, Ernest Bernea îndeamnă să nu ne pierdem în și cu lucrurile excesiv de complicate, nu din neputința de a le desluși pe fiecare-n parte, ci     dintr-o necesară protecție și igienă mentală și a sinelui. Gestul său scriitoricesc funcționează ca un îndemn părintesc, iar alegerea ne aparține.

Ernest Bernea nu face paradă de intelect și nici de sapiență. Ideile sale au un caracter taxonomic. Fără să-și propună să fie original cu orice preț, el ordonează lucruri deja știute, punându-le la dispoziție, într-o formă accesibilă, semenilor săi, de unde și valoarea altruistă a cărții. Ceea ce propune el nu e atât filosofie pură, cât, mai degrabă, ,,mărturisire” (p.5), accentul fiind pus pe experiența personală (fapt ce elimină prelegerile în abstract).

Îndemnul lui Ernest Bernea către lucrurile simple se fundamentează pe date ,,Îndelung experimentate interior și controlate cu datele lumii externe […]” (idem). Rolul cărții supuse analizei este unul angajant, detabuizant, recuperând câte ceva din misiunea umanioarelor și a dascălului luminător din vechime. Simbolic, misiunea lui Ernest Bernea, autoasumată, e aceea de a restaura omul fără însușiri musilian și de a-l transforma (prin aportul decisiv al insului) în omul superior, ,,lăut”, născut din propria-i cenușă, nu din perspectiva superiorității rasei și clasei, ci din a conștientizării Absolutului și a Transcendenței. E o necesară ,,schimbare la față” a omului contemporan, o vitală repunere a sa pe Cale prin prisma intensei spiritualizări. Din căutări alandala, fără obiect, irosiri și risipiri, omul astfel ,,reinventat” are acces la Sens, la ,,câștigarea unui prisos de bine.” (p.7) Paradoxal, și aici stă cheia întregului demers al filosofului, simplitatea nu e de prisos, ci taman pierderea ființei în abis.

Potrivit lui Ernest Bernea, omul modern e pus în fața unei duble provocări: a progresului și a regresului care derivă din progres. Câștigăm pe o parte, pierdem imens pe o alta, îndeosebi la capitolul identitate, situare în lume, rostul ființial, legătura armonioasă a eului cu sinele, ca       prim-pas al echilibrului cu ,,celălalt”. Consumerismul galopant, disoluția lui a fi în dauna lui a avea, goana nebună după materialitate, bogății deșarte și existență iluzorie, perturbă grav identitatea extinsă a omului contemporan: ,,Starea omului de azi nu înseamnă complexitate, ci complicație; și aceasta vine din lupta ce se dă pentru cucerirea sectorului material care a devenit scop în sine și, într-un anume fel, singura cale a salvării omului.” (p.8) Deplasarea dramatică dinspre interiorul ființial (inclusiv misterul care sălășluiește în fiecare dintre noi) spre exteriorul material plin de tentații deșarte și de capcane teribile, face din omul modern un om înlănțuit, un om împovărat, autoexilat la porțile cetății spiritului. Sistemul de valori la care se raportează acesta este unul predilect fals, greșit. În loc de ,,esențial și durabil” (p.9), preferă nesemnificativul, îndoielnicul și perisabilul.

Bulversarea nevoilor reale, confuzia lor (un qui pro quo menit să destabilizeze), i-au limitat și limitează omului modern libertatea. De aici și postura sa de om irosit (cu vocația irosirii), rispit, cernut prin sita deasă existențială. În loc de a fi stăpân pe sine, ,,omul recent” e ispitit/stăpânit de glasuri de sirenă, de lucruri și de aspirații derizorii, nesemnificative. În loc de Centru, omul modern alege (,,în orb”) periferia existențială, nu atât dintr-un soi de comoditate sau din cauza ,,beneficiilor” pe care le conține marginea, ci din neștiința de a fi: ,,…renunțând la ceea ce era definitoriu în folosul unor podoabe și artificii, el și-a pierdut adevărata frumusețe și tărie.” (p.9-10).

Omul din imediata noastră vecinătate este, în concepția lui Ernest Bernea, bogat materialicește, dar sărac spiritualicește. Tocmai această carență din urmă tinde s-o remedieze filosoful, propunând simplitatea la îndemâna oricui, simplitate tradusă prin reorientarea privirii (și gândirii) dinspre teluricul tern, claustrant și apăsător spre infinitul celest, sălașul divinității. Totul în baza constatării sumbre că omului modern îi lipsesc principiile ordonatoare, grila de valori autentice: ,,lipsit de o cuprindere a întregului.” (p.10) De aici existența de tip complacere.

Din deficit de simțire, de pasiune și de metodă, omul modern se raportează aproape în exclusivitate la lucrurile triviale și la efemer, făcând casă bună cu iluzia. Deconstructor, ,,cârpaci”, meșter ,,pârât”, diletant, departe de ,,meseria de a trăi”, omul zilelor noastre, ,,redus și descentrat”, cel ce ,,confundă complexitatea cu complicația” (p.10), ,,s-a construit înfruntând legile ființei sale morale și spirituale.” (p.11). Sesizând toate acestea, Ernest Bernea vine în întâmpinarea omului, propunând ridicarea barierei care îi stă în cale și a pâclei care-i obliterează privirea, propunând deszăgăzuirea (inclusiv a rațiunii), ieșirea din starea de anonimat și de captivitate, renunțarea la falsul atașament, eliberarea din starea de prizonierat și de provizorat. Cum se pot face toate acestea? Simplu, prin renunțarea la ego și la superficialitatea de gândire.

Îndemn la simplitate e, deopotrivă, îndemn la spiritualitate, îndemn la revalorizare-înnoire-creștere-înflorire-intrare pe făgaș. Omul modern, ,,om îndobitocit de binele material”, ,,om al prezentului stors de sensuri” (p.17), structural revoltat, periferic, lăuntric e victima orgoliului personal care l-a azvârlit brutal peste bordul ființei sale, care l-a împins să făurească o ,,operă de ornamentație” (p.11) în care tronează, la loc de cinste, poleiala, kitsch-ul, atmosfera carnavalescă și de bâlci (al deșertăciunilor): ,,Ce anume înseamnă pentru noi o întoarcere? Înseamnă renunțare la deruta materialistă care dezumanizează, renunțare la tot ceea ce duce la  resentiment și negație.” (p.11-12)

Pentru o mai riguroasă înțelegere a celor prezentate, Ernest Bernea își nuanțează viziunea, forumulând pe-alocuri definiții ușor digerabil-analizabile, de unde și tonul paideic: ,,Simplitatea este starea morală prin care o seamă de posibilități se deschid; firescul și armonia ei ne fac să experimentăm o stare plină de prospețime și înțeles, aceea a orizontului deschis. Sensul lucrurilor și al vieții este prins mai ușor și adevărat de către omul simplu decât de omul complicat, deoarece primul păstrează legătura directă cu isvoarele și are, totodată, puterea să atingă și să înțeleagă datele aparente și ascunse ale realității.

A fi simplu înseamnă a exista în viață și a exista în viață înseamnă a-i trăi și cuceri sensul.” (p.13)

În linii mari, portretul pe care-l face Ernest Bernea omului contemporan este unul neonorant, defavorabil. Mic, rău, trufaș, dizolvant, gregar și precar, neîmplinit și debusolat, ,,cu orizontul strâmt” (p.22) și cu o viață interioară obosită, autosuficient, infirm moral, atras mai degrabă de batjocură decât de ,,râsul creator” (umorul) (p.19), omul recent pare mai degradă omul underground. Chiar și așa, filosoful crede cu tărie în om (în Omul Nou, profund reînnoit spiritual –a nu se confunda cu proiectul ratat de om nou prefigurat de hâda ideologie comunistă; pentru a se evita acest lucru, față de formula inițială, din 1939, Îndemn la simplitate. Mărturisiri pentru un Om Nou, titlul actualei ediții a fost comprimat) și în puterea acestuia de regenerare și de reinventare perpetuă: ,,Omul poate deveni mereu bun, mereu curat și tare; totul este ca el să-și poate așeza punțile frumuseții.” (p.39) Cum poate fi cineva care îndeamnă la simplitate? Eminamente înțelept, complet și complex, stăpân pe sine, vizionar.

În ton cu pacifismul postulat de creștinism (și nu numai), Ernest Bernea aduce un elogiu și celorlalte valori care contribuie decisiv la reconfigurarea omului: sinceritatea, tăcerea și rugăciunea, fapta bună, dragostea, credința și adevărul, umilința, plânsul eliberator, mila, ospitalitatea și prietenia, bunătatea, facerea de bine. Asupra tuturor zăbovește îndelung, scriind rânduri memorabile (cu iz de maxime și de aforisme), definiții-cugetări pline de miez, uneori lăsându-se purtat pe aripile metaforelor: ,,Sinceritatea are tăria luminii și rodnicia apelor revărsate.” (p.42); ,,Tăcere este un isvor bogat de cugetare și exercițiu spiritual.” (p.43); ,,Întâi dragostea. Nu dragostea nesățioasă, dragostea de bogăție, de putere, de stăpânire, ci dragostea de frumusețe, de lumină, de adevăr, dragostea mângâiere, îndemn și creație. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrănește pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial. Dragostea este cheia și a veșniciei. Dragostea împrăștie urâtul, urâtul singurătății, topește răul, răul întunericului, alungă tiparele și hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni ființă nouă și roditoare. Dragostea naște și pârguiește rodul, transfigurează și înalță sufletul; prin ea dumnezeeasca față joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre.

Acolo unde nu e dragoste stăpânesc întunericul și urâtul, acolo unde nu e dragoste înfloresc trufia, pizma, nedreptatea și toate chipurile prostiei omenești. Omul care nu iubește nu înțelege nimic din lumea lucrurilor văzute și nevăzute. Graiul minunilor îi este cu desăvârșire închis. Acolo unde nu este dragoste nu este nici cunoștință adâncă.” (p.48-49) ș.a. Frecvența cuvintelor ,,isvoare”, ,,isvorî” (în litera și în spiritul vechii grafii), trădează nostalgia etnologului Ernest Bernea după originile poporului român.

Desele întrebări-îndemnuri la reflecție formulate de Ernest Bernea au rolul de a ne scoate din starea de vegetare sau de contemplare păguboasă: ,,Ce înseamnă progres?” (p.12), ,,De ce se urăsc oamenii?”, ,,De ce se chinuie oamenii unii pe alții?” (p.15), ,,De ce stau oamenii la pândă și se vânează unii pe alții? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul?” (p.16), ,,De unde atunci trufia?“ (p.57). La fel și paginile memorabile despre Înnoitori: copilul, femeia, poetul, sfântul (,,Copiii, femeile și poeții sunt o familie de spirit.” –p.86).

Dincolo de paginile însuflețitoare și pline de încântare, de extaz mistic, de furtună și avânt, pledoaria lui Ernest Bernea pentru conducătorul blând, darnic, spiritualizat, bogat lăuntric, creator, uman, cel puțin din perspectiva zilei de azi, sună a utopie și a ușor idealism.

Morala cărții se traduce simplu, prin cuvinte pe-nțelesul majorității: sâmburele vieții e în noi, altfel spus, ,,Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta […] Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât dragostea și creația.” (p.18); ,,Ești cât dăruiești.” (p.65); ,,Este în puterea noastră de a împodobi sufletul și a ne bucura.” (p.91).

Carte de învățătură, Îndemn la simplitate, face din Ernest Bernea un virtuos și deopotrivă un virtuoz.

 

Ernest Bernea,

Îndemn la simplitate,

Ed.Predania, 94p.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *