Dacă m-ar întreba cineva ce aș propune eu pentru lista scurtă a minunilor lumii antice, aș spune, fără să clipesc: Pont du Gard. Un monument al geniului ingineresc roman și, în același timp, o demonstrație de mîndrie (chiar trufie) imperială.
Construcția face parte din apeductul roman care ducea apa de la Fontes Urae (Fontaine d’Eure, astăzi) la Nemausus (Nîmes, în zilele noastre). Ca să ajungeți acolo puneți pe GPS Vers Pont du Gard. Am fost acolo de cîteva ori și, de fiecare dată, uimirea și admirația au funcționat la cote înalte. În paranteză spun ceva ce am învățat la lecțiile de fizică, la vasele comunicante. Dacă romanii ar fi cunoscut principiul vaselor comunicante (nu, nu l-au cunoscut), viața lor ar fi fost mult mai simplă și apeductele nu ar mai fi trebuit să fie, mereu și mereu, coborîtoare dinspre izvor spre cetățile pe care le alimentau.
Nu se mai păstreazăm astăzi, tot apeductul, așa că Pont du Gard rămîne o mostră oarecum singulară a geniului ingineriei romane. Vă comunic niște informații pe care le puteți afla, înainte sau după vizită, la punctul turistic de acolo. Apeductul avea 52 de km, iar denivelarea dintre punctul de plecare și cel de sosire e de 12,6 metri. Ceea ce înseamnă că înclinarea cursului de apă era 24,8 cm pe km . Vă dați seama ce precizie aveau inginerii de atunci? Fără Google Maps, fără măsurători cu laser, fără alte invenții ulterioare.
Apei îi trebuia o zi întreagă să ajungă de la izvor la vărsare, ajutată numai și numai de gravitație.
Nu vă voi lua din bucuria descoperirilor personale ale acestei minuni ale lumii antice. Vă voi spune doar că Nemausus (Nîmes de azi) avea și izvoare de apă, și puțuri pentru alimentarea curentă. Apeductul din care face parte Pont du Gard a folosit alimentării termelor, băilor, fîntînilor din Nîmes. A fost o construcție demonstrativă, de prestigiu. O construcție, un semn pe care Imperiul Roman l-a trimis pentru milioanele de selfi-euri de azi. Dacă nu erau romanii, noi cu ce ne mai fotografiam pe malurile Gard-ului?
