S-a deschis Muzeul ”Brătianu”

Muzeul Naţional „Brătianu”, cu sediul în Vila Florica, fosta reşedinţă a familiei Brătianu din Ştefăneşti, a fost inaugurat duminică, 24 mai, cu ocazia aniversării al145 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.

Sediul muzeului se află în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica) din localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş.
Vila Florica de la Ştefăneşti, care a aparţinut familiei Brătianu, a trecut din administrarea Consiliului Judeţean Argeş în subordinea Ministerului Culturii. Instituția este finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi din venituri proprii, potrivit legii de înființare.

În conformitate cu legea după care funcționează, muzeul va avea următoarele obiective: „aducerea în atenţia publicului a figurilor marcante ale familiei Brătianu, a contribuţiei acestora la cultura şi istoria românilor, respectiv formarea României Moderne şi a României Mari; organizarea unui departament de documentare – bibliotecă, care să deţină colecţii de cărţi, publicaţii şi cataloage ilustrând bibliografia privind viaţa şi opera membrilor familiei Brătianu, studii de specialitate, monografii, albume, fotografii, alte documente; publicarea de studii, cataloage şi albume, ca rezultat al cercetărilor întreprinse”.

Mai multe despre Conacul Brătianu, AICI!

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *