Călăul regelui

„Sri Lanka a anunțat că angajează călăi, după ce președintele țării a declarat că ar vrea să reintroducă, după 43 de ani, pedeapsa cu moartea, după modelul Filipinelor, care a reintrodus pedeapsa capitală pentru infracțiunile legate de droguri, relatează Reuters. Ultima execuție în Sri Lanka a avut loc acum 43 de ani, dar președintele Maithripala Sirisena a spus săptămâna trecută că vrea să reia folosirea pedepsei capitale pentru traficanții de droguri în următoarele două luni. În timpul unei vizite în Filipine, în ianuarie, Sirisena a lăudat lupta președintelui Rodrigo Duterte cu drogurile, în ciuda criticilor internaționale a campaniei care a avut ca rezultat uciderea a mii de oameni în confruntările cu poliția. Traficul de droguri este infracțiune capitală în Sri Lanka, deși nimeni nu a mai fost executat din 1976, iar toate condamnările la moarte au fost schimbate în închisoare pe viață de atunci. Ultimul călău din Sri Lanka și-a dat demisia în 2014 fără ca acesta să execute pe cineva, motivând stresul cauzat de vederea eșafoadelor. Un altul a fost angajat anul trecut, dar acesta nu s-a prezentat la muncă. Anticipând posibilitatea revenirii pedepsei capitale, serviciul de închisori s-a grăbit să recruteze doi călăi. ”Nu știm niciodată dacă guvernul va reintroduce pedeapsa cu moartea, dar vrem să angajăm doi călăi pentru ocuparea celor două posturi vacante și să fim astfel pregătiți dacă guvernul vrea să execute traficanții de droguri”, a spus purtătorul de cuvânt al serviciului de închisoare, Thushara Upuldeniya, pentru Reuters. Un anunț a fost publicat în Daily News, care este finanțat de stat, subliniind că salariul lunar este de 203,99 dolari, un salariu peste medie pentru o funcție guvernamentală. Candidații trebuie să fie bărbați din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 18 și 45, să aibă ”caracter moral excelent” și ”un psihic puternic”, potrivit unui anunț de angajare al directorului general al închisorilor din Sri Lanka” (Hotnews, 13 februarie 2019).

Richard Brandon a fost călăul englez peste care a căzut năpasta de a-l decapita pe regele Carol I. Deși înspăimîntat de ideea de a comite un asemenea sacrilegiu, deși încercînd să scape folosind cele mai ingenioase tertipuri, el a fost obligat în cele din urmă să taie capul regelui. Unele surse spun că ar fi fost amenințat că și va pierde el însuși căpățîna dacă va refuza să desprindă de trup capul monarhului și că frica de moarte ar fi fost mai puternică decît teama de caznele iadului, în vreme ce alte surse vorbesc despre o considerabilă sumă de bani care l-ar fi convins, în cele din urmă, să renunțe la scrupule și să-și facă meseria așa cum o învățase cu sîrguință de la tatăl său, iscusitul călău Gregory Brandon, el însuși nepotul ilegitim al Ducelui de Suffolk, Charles Brandon. Încercînd să-și ascundă identitatea, Richard Brandon a urcat pe eșafod purtînd nu doar o perucă, ci și o barbă falsă și la fel a făcut și ajutorul său. Nelăsînd ca măiestria să-i fie tulburată de atmosfera plină de tensiune ce se simțea dinspre mulțimea venită să asiste la execuție, Brandon a dovedit multă precizie și a reușit să desprindă de trup capul regelui dintr-o singură lovitură, curmîndu-i astfel repede suferința (spre comparație, trebuie să amintim că, în anul 1587, pentru desprinderea de trup a capului reginei Maria Stuart, nepriceputul ei călău, al cărui nume nu a ajuns pînă la noi, a avut nevoie de nu mai puțin de trei lovituri). Ajutorul de călău a apucat capul regelui și l-a arătat mulțimii, fără să rostească însă obișnuitele cuvinte : „Behold the head of a traitor! ” de teamă că vocea i-ar fi putut fi recunoscută. Toate aceste măsuri de precauție luate de călău și de ajutorul său au făcut să se răspîndească diverse zvonuri despre identitatea celui care îl executase pe Carol I. Unii au susținut că, neputînd să-și reprime natura diavolească și setoasă de sînge, Oliver Cromwell însuși ar fi urcat pe eșafod și i-ar fi tăiat capul regelui, asigurîndu-se astfel că a scăpat de cel mai redutabil dintre inamicii săi. Au fost însă alții care au insistat că siguranța de sine a călăului într-o situație atît de complicată trăda apartenența lui la cea mai prestigioasă școală a călăilor din Europa, școala franceză, și demonstra încă o dată, dacă mai era nevoie pentru locuitorii Albionului, că francezii erau cei mai perfizi oameni din lume și cei mai fără frică de Dumnezeu, neezitînd să pună capăt vieții unei ființe atît de prețioase în ochii Atotmilostivului precum puternicul monarh al Angliei.

Richard Brandon pare să nu fi apucat să se bucure de banii primiți pentru uciderea lui Carol I. Torturat de coșmaruri, dar incapabil să-și mărturisească nelegiuirea, speriat de pedeapsa divină ce nu putea să întîrzie, însă incapabil să-și dovedească în vreun fel căința, Brandon a mai trăit doar cîteva luni într-o stare de acută degradare mintală, fără să mai fie în stare să perceapă cu adevărat ceea ce se petrecea în jurul său. Singura persoană pe care o accepta în preajma lui era ajutorul de călău care îl însoțise pe eșafod și acesta era obligat, de fiecare dată cînd îl vizita, să-i povestească, iarăși și iarăși, pînă și cele mai neînsemnate detalii ale întîmplărilor din ziua de 30 ianuarie 1649, ziua decapitării regelui. Brandon plîngea de fiecare dată cînd auzea ultimele cuvinte rostite de Carol I : „I go from a corruptible to an incorruptible crown; where no disturbance can be, no disturbance in the world”.

Richard Brandon a murit în 20 iunie 1649 și a fost înmormîntat într-o groapă comună. Nimeni nu pare să-l fi regretat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *