Portret de grup cu …Escu

Scena politică se confruntă adesea cu variatele și incitantele sale reflectări artistice transpuse în universul teatrului. În dramaturgia lui Tudor Mușatescu, unul dintre reprezentanții de seamă ai teatrului politic românesc și ai direcției inaugurate de Ion Luca Caragiale, contextul tematic se rafinează într-o viziune satirică animată de șarje ironice, tușe grotești și aluzii atât de mușcătoare, încât puternica impresie de actualitate nu poate fi estompată în umbra deceniilor care au trecut de la scrierea acestor texte. Este binevenită, așadar, recenta includere a piesei …ESCU de Tudor Mușatescu în repertoriul Teatrului ,,Regina Maria” din Oradea, în regia artistică a lui Claudiu Goga, cel care a surprins cu abilitate felul cum raporturile dintre puterea politică și opoziție radiază doar declarativ spre ideologiile vremii, nu însă și doctrinar. Pentru Decebal Necșulescu, substanța doctrinelor rămâne o ilustră necunoscută, iar aceasta nu-l împiedică defel să migreze cu dezinvoltură și fără vreo remușcare de natură morală de la un partid politic la altul. Sorin Ionescu construiește complexul rol al unui autentic homo politicus: cabotin, poltron și obedient în fața superiorilor, lăsând în urmă un indigest parfum de mitocan parvenit și de un dezarmant oportunism. E diferit, după cum se vede, de politicienii din teatrul lui Caragiale, ce acționau cu atentă celeritate dacă așa cereau interesele partidului. E adevărat, tot interesul primează și aici, dar se convertește în duioase promisiuni electorale, de la un loc comod în parlament până la conducerea unui minister. Tudor Mușatescu schițează dinamica unei lumi stratificate politic, în siajul căreia agitația pentru acapararea puterii dobândește o tot mai vizibilă coloratură financiară. Grupurile de putere interferează cu cele de influență socială, permițând unor inși mediocri să acceadă spre vârful societății.

Încrengăturile sunt savuroase. Alături de Decebal, cel plin de vervă și de urmele mâncării ce i se prelinge printre degete, se află de la bun început socrul său, Iorgu Langada, un bătrân ușor senil și decrepit, sub machiajul căruia cu greu îl recunoaștem pe actorul Sebastian Lupu, intrat perfect într-un rol ce presupune un fin reglaj al atitudinii și tonalității vocale. De altfel, nu numai machiajul, ci și costumele și decorul aduc ecouri din perioada interbelică, când piesa s-a jucat pentru prima dată. Conversația dintre ginere și socru, în spațiul unui living lipsit de pretenții decorative, aproape modest, este o savuroasă punere în temă, într-un melanj de termeni preluați din vocabularul politic al epocii (,,demagogie”, ,,proletariat”, ,,socialism”). Mărul discordiei se clarifică odată cu suita de reproșuri pe care cei doi și le fac cu politicoasă reciprocitate. Pentru Decebal, bătrânul Iorgu reprezintă ,,o clasă socială în ultimă generație: cafeneaua”. Nici celălalt nu se lasă mai prejos, reamintindu-i neastâmpăratului ginere de toate aventurile lui politice, semnul unei demagogii bine așezate deja într-o rutină a schimbărilor de culoare electorală și de emblemă discursivă. Pesemne că lui Decebal proprietatea termenului îi scapă printre degete – asemenea prototipului său, Cațavencu  –, din moment ce clamează cu convingere că prin ,,noi, demagogii” se scurge ,,strigătul de suferință al proletariatului”. Convins că traseismul politic e perfect justificabil, la fel ca minciuna, susține cu nonșalanță cauza socialismului, cerându-i socrului să se afișeze la Balul Muncii cu cravata roșie la gât. Bătrânul se opune cu o bine jucată vehemență, despre care vom afla curând cât de puțin valorează: ,,Nu mă fac, domnule, socialist!” Nu doar că se va face socialist, dar va purta cravata roșie și va flutura steagul roșu cu mai multă înfocare decât orice proletar cu mintea încinsă de îndemnurile propagandei. Conflictul politic se prelungește în familie, Traian Necșulescu, fratele risipitor, încurcând și mai mult firele intrigii. În ipostaza acestuia, Alin Stanciu pătrunde într-un rol ușor discontinuu, uneori cu exagerări interpretative, alteori cu remarcabile tușe de expresie, precum în scena în care urinează pe cei cinci pitici de grădină modelați după chipul și asemănarea unor politicieni ai zilelor noastre. Satira politică atinge corzi de sensibilă actualitate, legând un timp trecut, al marilor rătăciri ideologice, de ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică românească.

Doamnele au un rol decisiv în deturnarea traseului celui despre care nu se îndoiesc că va deveni un mare om de stat, chiar dacă sursa notorietății sale se datorează unui incident. Nina Damian își revendică statutul de amantă, știind prea bine că deputatul Decebal e, de fapt, creația ei. Pătrunde cu ușurință în cercurile guvernamentale (căile de acces ne rămân absconse), este un personaj-cheie, femeia care face și desface, greu de răpus psihologic, o ilustră reprezentantă a celebrei expresii ,,Cherchez la femme!”. Ar fi trebuit nuanțată prin mult mai multe variațiuni expresive decât cele care se întrevăd în jocul scenic al Denisei Vlad. La polul opus, soția lui Decebal, Amélie, este doamna distinsă, elegantă, de o delicatețe izvorâtă dintr-un autocontrol studiat, cu reverberații vocale ce o aduc în centrul atenției noastre pe actrița Anda Tămășanu. Știe și ea prea bine în ce lume trăiește, intuiește motivațiile celor din jur, face concesii aparențelor impuse: ,,Soția-i mai socialistă decât întregul partid”, afirmă ea demn, îmbrăcând rochia roșie pentru bal. Chiar dacă planul lui Bébé Damian – îndrăgostitul pasional, pus sub o varietate de reflexii interpretative de către actorul Șerban Borda – o surprinde, ea disimulează cu artă și acceptă necondiționat limitele unui statu-quo marital căruia nu-i sunt străine adulterul, manipularea și o viguroasă doză de ipocrizie. Într-un comic efect de contrast cu Amélie și Nina se remarcă servitoarea Ana, de o placiditate și inerție bine redate de către actrița Adela Lazăr. Greoaie în mișcări și expresii, încurcată parcă în propriile-i veșminte, Ana reprezintă acea doză necesară de sare și piper adăugată pentru detensionarea conflictelor de suprafață. Aproximativ pe același tipar, în mod voit lipsit de expresivitate, dar cu sprințare efecte comice, se înfiripă personajul Mirelei Niță Lupu, Mitzi, secretara deputatului Necșulescu în vremurile lui de glorie.

Portret de grup cu

Un cuplu pitoresc se încheagă în sânul familei General Stamatescu, prin cei doi soți croiți parcă anume unul pentru celălalt, ilustrând contrariile care se atrag: feminitatea voluntară și comportamentul bărbatului ce a depus de mult armele în fața celei pe care, totuși, o iubește. Prin Elvira Rîmbu o regăsim pe Miza, acum la o altă vârstă decât în Titanic Vals, o ființă posesivă, obositor de acaparatoare ca soție și mamă. Nu e de mirare că spațiul scenic pare adesea insignifiant pentru doamna General Stamatescu, femeia excedată și capabilă de neașteptate reacții și strategii pentru a-și atinge scopurile. În rolul soțului, Petre Ghimbășan revine cu o nouă și remarcabilă partitură plină de savoare și umor. Scena explicațiilor dintre cei doi nu aduce însă și cele mai fericite soluții regizorale. Totuși, se mizează pe inepuizabilul comic de limbaj al textului dramatic. Fiul lor, Platon, interpretat de George Dometi, este, de departe, reversul celebrului filosof care a dezvoltat o filosofie politică pe principii riguroase, construită pe dialog și nu pe uzura monologului găunos și emfatic.

Convins că e un ins providențial pentru viitorul țării și un maestru al discursurilor politice, Decebal suferă un șoc după ce se întoarce bătut, însângerat, pe targă, după discursul susținut în leagănul socialismului. Este momentul intrării unui grup amestecat și efervescent de oameni ai legii și de bătăuși plătiți, interpretați de actorii Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu, Eugen Neag, Andrian Locovei. Decebal își dă demisia fără regrete de la socialiști și trece la țărăniști, sub ademenitoarea promisiune a unul loc obținut rapid în parlament. De altfel, discursurile sale reiau, contrapunctic, anumite conjuncturi din planul vieții politice. Viața deputatului Necșulescu se schimbă peste noapte și întreaga familie extinsă se mută în casa lui. Succesul parvenitului politic se numără de acum în noile candelabre și etaje ale casei, ori în irizațiile sclipicioase ale beculețelor atârnate din belșug. Remarcăm ingenioasa regie a convorbirii telefonice dintre Decebal și prim-ministrul. Aplecat aproape până la pământ, cu receptorul la ureche, cel dintâi își dezvăluie adevărata condiție de lacheu josnic, cu voce umilă și instantaneu preschimbată în lapte și miere. Numirea sa pe postul de ministru al comerțului provoacă celor din jur o stare de contagioasă euforie. Se desfac sticle de șampanie, se aruncă bani în toate părțile, iar Iorgu își repetă discursul pe fundalul ecourilor unei fastuoase recepții.

Rapide răsturnări de situație grăbesc deznodământul. Proaspătul ministru nu se bucură decât o seară, adică până în momentul loviturii de teatru: demisia guvernului din care tocmai aflase că face parte. ,,Amélie, dragostea mea!” este deopotrivă o inserție parodică și o aluzie ușor recognoscibilă la situația similară, rizibilă și memorabilă, în mijlocul căreia s-a aflat recent un alt personaj politic, de această dată real, îmbătat de efluviile puterii. La începutul ascensiunii sale, Decebal Necșulescu afirma ritos că politica e precum moda. Însă sub cameleonismul afișat în hârjoana pe arborele tuturor partidelor din vremea sa, se conturează treptat portretul caricatural inspirat de un lung șir de …Escu, inși ratați și fantoșe politice lipsite de autentică vocație.

 

Teatrul ,,Regina Maria” Oradea

…ESCU de Tudor Mușatescu

Regia artistică: Claudiu Goga
Decor: Lia Dogaru / Costume: Amalia Buie / Face designer: Minela Popa

Distribuția: Sorin Ionescu,  Șerban Borda, Denisa Vlad, Anda Tămășanu, Elvira Rîmbu, Petre Ghimbășan, Alin Stanciu, Sebastian Lupu, George Dometi, Pavel Sîrghi, Alexandru Rusu, Eugen Neag, Mirela Niță Lupu, Adela Lazăr, Andrian Locovei

Photo credit: Remus Toderici

Notă. Articol publicat în revista de cultură Familia, seria V, anul 55 (155), nr. 9 (646), septembrie 2019

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *