Cât valorează timpul tău? Și pe ce și pe cine îl cheltuiești?

Dacă ți-aș da acum 1000 de lei, 1000 de Euro sau 1000 de dolari, i-ai cheltui pe ceva ce nu îți place sau te enervează? Ceva ce te face să te simți singur, trist, puțin, mic, prost, urât, nefericit și neîmplinit? Sau i-ai da unui “ceva” sau “cineva” care știi, simți că ai iubi să îți umple fiecare zi a vieții tale?

Cât valorează timpul tău? Și pe ce și pe cine îl cheltuiești?

Analizăm de 10 ori înainte să ne cheltuim banii și aruncăm, fără să ne gândim, cu cea mai prețioasă monedă pe care o primim cu toții la naștere: clipa noastră! Toți ne naștem bogații posesori ai unor “N” clipe și, ulterior, decidem ce investiții facem!

Cât valorează timpul tău? Și pe ce și pe cine îl cheltuiești?

Scadența vine peste toți, la un moment dat! Falimentul însă, nu!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Toate astea îmi trec prin minte, de-a valma, când mă gândesc la prietena mea, Fronica. Și recunosc că uneori fug de gândurile legate de ea, alteori le îmbrățisez cât pot.

Prietena mea, Florica Marcovici, cunoscută drept Fronica,  a crescut la orfelinat, a visat să facă mai multă școală decât liceul, dar nu a putut. E puternică, bună, inteligentă și a învățat singură să cânte frumos la chitară. Acum ani de zile ne-am apropiat pentru că am crezut că o puteam ajuta eu. Greșeală! M-a ajutat ea pe mine mai mult decât o să pot să îi mulțumesc vreodată!

Am cunoscut-o acum mai bine de 5 ani, când lucram ca scenarist la emisiunea lui Cătălin Măruță, iar ea participase la Românii au Talent. Nu e Mariah Carey, dar cu siguranță nu e nici vreun pui de Ken Lee, adică inconștientă și pretinsă mierlă în pădurea cu (non) talente. A venit la concurs pentru că iubește muzica și viața, pentru că a vrut o experință diferită și pentru că are ceva ce nu se învață la școală, dar se accesează prin Dumnezeu: curaj. Ulterior a fost diagnosticată cu o formă de cancer și ne-am străduit să o ajutăm, oficial și neoficial “La Măruță”. Mi se cristalizează și acum sângele în vene când îmi amintesc senzația pe care am avut-o când mi-a spus, într-o discuție telefonică, ce și-a dorit ea o viață întreagă: un trening cu Steaua și un cățel. Două lucruri care pentru mulți-inclusiv pentru mine, recunosc – sunt la un apel de telefon distanță.

Pentru continuare AICI!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *