Mediafort bun

Mai întâi: foarte inspirat titlul unei colecții care oferă deja, prin volumele publicate până acum, o materie relevantă pentru o discuție – rațională, ludică, aplicată și foarte utilă – despre condiția actuală a mass-media. Titlul colecției, așadar: ”Mediafort”; iar editura sub tutela căreia sunt publicate lucrările din această serie tematică aparține Universității de Vest din Timișoara.

Apoi, o poză elementară, minimală cu privire la conținutul acestei colecții ( a propos, coordonate, discret și eficient, de profesorul Lucian-Vasile Szabo): până acum a contabilizat următoarele titluri – în puțin peste 2 ani de existență. Iată care sunt acestea: Ioan Slavici – ”Politica românescă”; Lucian Vasile Szabo – ”Tehnici de colectare a informațiilor”; Viorel Marineasa –”Tradiție supralicitată, modernitate diortosită. Publicistica lui Nichifor Crainic și a lui Nae Ionescu la o nouă citire”; Marcel Tolcea –”Limba română pentru începători. De la 14, șa 101 ani”; Lucian Vasile Szavo – ”Vămile jurnalismului”; Adina Baya (coordonator) – ”Perspective în analiza fenomenului media: lucrări de licență în Științe ale comunicării;  Ștefana Ciortea-Neamțiu, Paolo Magagnotti (cordonatori) – ”Despre open journalism, academic talks si un studiu de caz: mass-media din Timișoara; Peter Gross – ”Mezaventurile mass-mediei și ale jurnalismului în Europa Centrală și de Est”. La cele două titluri din finalul acestei înșiruiri mă voi referi, mai aplicat, în cele ce urmează.

Cartea despre ”open journalism” și despre câteva dintre declinările acestuia pentru o anume regiune (Timișoara) este un volum compozit ce adună discursuri care au o latură teoretică și normativă, una confesiv-istoric, precum și o alta în mod evident practică. Pe de o parte, ”democratizarea” mass-media, odată intrată în paradigma ”open journalism”, vine la pachet cu riscuri și probleme majore. Pentru că a democratiza mass-media, a întoarce mecanismele de producere și de disiminare a informației înseamnă, adesea și în creștere, stări de fapt care decurg din neauditare profesională și, ”la sfârșitul zilei”, junk-food jurnalistic și, tot mai des, într-o spirală care pare să fi scăpat de sub control, fake-news și alte toxine mass-media. Prin urmare, așa cum consideră și Ștefana Ciortea-Neamțiu, co-editoarea acestui volum, în condițiile unor provocări nemaintâlnire și în condițiile în care piesajul mediatic se schimbă alert, după logica unor fluxuri care sunt tot mai puțin dictate de mass-media clasice și tot mai mult de mastodonți precum sunt marile instanțe ale rețelelor sociale, a vorbi despre jurnalism e, obligatoriu, a vorbi despre responsabilitate, despre democrație, despre drepturile omului, depre invadarea intimității, despre control. Pe de altă parte, pentru că  ”supraconsumul de informație” este o realitate cotidiană (care poate genera ”bulimia de informațiie”), a vorbi în termeni pedagogici, educativi despre ce este și ce face mass-media de acum este nu numai o datorie, ci și o urgență.  Primele două intervenții antologate în această carte o notă evident valorizant – mai întâi, Paolo Magagnotti (președinte ale Asociației Jurnaliștilor Europeni) trasează câteva direcții majore ale relației dintre ”credibilitate și etică pentru viitorul jurnalismului”; mai apoi, Joan Barata (expert asociat al UNESCO) descrie argumentele care subîntind ”noile reglementări ale Uniunii Europene privind platformele de partajare a materialelor video). Un al treile invitat din afara României (jurnalistul profesionist Alberto Comuzzi) descrie, succint, ce este și ce poate deveni un ”ziar online”. Restul contributorilor acestei cărți, majoritatea de fapt, au legături – instituționale, profesionale – cu mediul academic și cu mediile jurnalistice din zona Timișoarei. Mai precis, aceștia (cu toții ”personaje” principale în cadrul unor interviuri tematice): Ioana Vid, Simona Bader, Lucian-Vasile Szabo, Ionuț Suciu, Georgete Petrovici, Petru Vasile Tomoioagă, Tudor Lengher, Felicia Ristea, Adrian Marcu, Bogdan Marta, Cosmin Jitariuc, Ljubinka Perinac-Stankov, Makkai Zoltan, Siegfried Thiel, Iulian Casian, Otilia Galescu, Anderka Maria Iancea, Mihai Vălușescu, Daniela Rațiu și Sorin Szucsik. O ultimă observație în legătură cu ceea ce avem odată cu acest volum dedicat ”open journalism”-ului: multe dintre luările de poziție sunt în registrul analitic, cum să spun, destul de cuminți și previzibile. Nu cred că, față cu noua lume pe care o creează și întrețin noile tehnologii și față cu noua lume pe care o produce mass-media, avem, în cartea de față, multe soluții eficiente de apărare în fața neajunsurilor acestei lumi noi. Să indicăm, așadar, virtuțule evidente ale volumului: este mai degrabă o carte de diagnoză, iar direcția în care semnalizează textele de aici este cea justă.

”Mezaventurile mass-mediei și ale jurnalismului în Europa Centrală și de Est” este, de asemenea, un tom care adăpostește o antologie – de data aceasta, una de autor. Lui Peter Gross, profesor emerit al Universității Tennesse, reputat jurnalist și analist al sistemelor mass-media din țările fostului bloc comunist, îi sunt adunate 25 de texte, majoritatea foarte recente (care acoperă intervalul 2016-2019)  – și nu foarte lungi, dar dense, unele de citit cu creionul în mână –  publicate în ”Transitions Online” (mai puțin unul). Iată, mai întâi, unul dintre marile predicate care ghidează lectura cărții de față: ”îmbunătățirile modeste și temporare ale sistemului mass-media din România și  jurnalismul său în anii 1990 și în special în primii câțiva ani ai noului secol au fost, din nefericire, urmate de regresia în mare viteză. Acest lucru a condus la situația deplorabilă din ziua de astăzi, în care cea mai mare parte a mass-media și a jurnalismului practicat sunt fie vândute, fie închiriate celor care au pârghiile politice și financiare pentru a încheia o afacere. Din păcate, acest lucru a devenit o regulă și, cu toate acestea, există o serie de excepții pozitive atât în ceea ce privește mass-media tradională cât și cea digitală”. Micile eseuri ale profesorului de jurnalism sunt grupate în trei secțiuni: calupul de deschidere este dedicat radiografiei, la zi, a mass-media din România; secțiunea de mijloc introduce, binevenit, în mod explicit și punând în dezbatere numeroase studii de caz, registrul comparativ și survolează peisajele mediatice (cu geometrie variabilă) din Europa Centrală și de Est; în fine, partea de final inclusă în arhitectura acestui volum este alcătuită din 5 articole în cadrul cărora sunt punctate mai multe elemente definitorii pentru ceea ce a făcut din ideea de  mass-media ideea și practica ”democrației dirijate” (conceptul îi este foarte drag liderului Vladimir Putin) din Rusia, cu accente foarte utile (și cu mici lecții – etice, deontologice, istorice politologice – implicite) în privința ecourilor practicilor sputnik-putiniste în vecinătățile europene ale acestei țări. În privința mass-media românești, media micro-analizelor pe care ni le propune în această carte dl Peter Gross derivă din evaluarea rezumată (și) în următorul pasaj: ”există două lucruri pe care elitele politice din România le-au făcut cu un oarecare succes în ultimii 28 de ani și, precum se pare, continuă să le facă: ținerea evoluției țării ca ostatică a propriilor interese și ținerea în lesă și punerea botniței majorității presei de informare. Într-o țară în care lupta lăudabil intensă împotriva corupției din ultimii ani nu a reușit să aibă un efect, cei care înșală, iau mită, fac evaziune fiscală, infractorii și alții care încalcă legea, din parlament și din guvern, încearcă în mod obișnuit să împiedice mass-media să difuzeze simfoniile de abateri, orchestrate an după an, sau identificarea dirijorilor acestora”. Este un peisaj dur și adesea descurajant – sugerează și tonul articolelor lui Peter Gross. Un ton care însă nu atinge registre ale fatalismului și care nu rămâne la ceea ce am putea numi ”excepționalismul românesc” – ”dacă există vreo ”veste bună” pentru România, este aceea că reducerea drastică a libertății – care, de fapt, nu a fost niciodacă garantată – și cea a profesionalismului din mass-media sunt experiențe împărtățite de majroitatea țărilor din Europa Centrală și de Est”.

Și volumul colectiv despre ”open journalism”, și – mai ales, aș spune – antologia scurtelor eseuri a lui Peter Gross sunt cărți îngrijorate,  eseuri tulburate. Presa este, astăzi, și locul geometric al unor crize care par că duc cu sine mai degrabă riscuri decât oportunități.

notă: text publicat în premieră în revista 22.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *