Experiențe din cercetarea etnografică

Îmi amintesc că era o zi rece de octombrie când am pășit în sala de studiu a arhivelor, m-am așezat, am cerut dosarele și am început să îl răsfoiesc pe primul venit la rând. Era un dosar de urmărire informativă; numele: Tudor Popescu, fost preot ortodox, fondator al comunității religioase tudoriste. În timp ce răsfoiam am dat peste o carte de cântări intitulată „Cântări creștinești. 47”. La început nu mi s-a părut nimic ieșit din comun fiind, oarecum, obișnuită cu un astfel de material religios. Șase luni mai târziu mă aflam în casa unui pastor tudorist și aveam o conversație interesantă despre istoria comunității. Deși mă aflam într-o etapă destul de timpurie a cercetării mele în arhive, m-am gândit că aș putea să îi arăt câteva din materialele pe care le descoperisem până atunci. Am dat la o parte toate gândurile care îmi spuneau că orice aș avea să îi arăt nu era suficient de important sau valoros și am deschis dosarele. A râs, a zâmbit, a fost indiferent față de unele materiale, dar apoi s-a oprit. „Acesta e un obiect foarte rar” mi-a zis; m-am uitat la dosar și apoi m-am uitat la el. Era cartea de cântări. „Oare o pot primi și eu?” m-a întrebat. Am zâmbit timid încercând să găsesc cea mai bună modalitate de a-i explica de ce nu o poate primi. Cel puțin, nu din partea mea. Mi-am cerut iertare și i-am spus că legislația arhivelor nu îmi permite să o înstrăinez, dar m-am oferit să îl ajut să afle dacă are un dosar personal la arhive. S-a bucurat să audă asta, dar eu continuam să am un sentiment de vinovăție pentru că totul părea puțin nedrept. Mă simțeam ca și când confiscam din nou cartea de cântări. Am scuturat din cap încercând să îmi alung gândul, i-am mulțumit pentru conversația plăcută pe care am avut-o și apoi am plecat îngândurată.

A fost o experiență deosebită. Aveam să aflu mai târziu că acea carte de cântări a fost întocmită de Dumitru Cornilescu, un alt membru de vază al comunității. Cântările au fost culese, traduse, iar unele chiar compuse de el în preajma anului 1921. Era prima carte de cântări a comunității tudoriste. Avea 47 de cântece și a rămas, pentru o perioada îndelungată de timp, colecția standard de cântări. Cartea pe care am găsit-o în arhive a fost confiscată de poliția secretă cândva prin anii ‘20 de la două femei tudoriste ce distribuiau oamenilor pe stradă broșuri, calendare și literatură creștină.

Nu știu câți membri ai comunității mai dețin un exemplar al cărții. Sinceră să fiu, nu știu dacă mai sunt alte exemplare. Niciunul dintre membrii cu care am stat de povești nu avea vreunul în posesie. Ultima experiență am avut-o acum câteva zile, în 26 octombrie 2019; i-am menționat cartea de cântări unui credincios tudorist din Târgoviște căruia îi luam un interviu. A dorit să o vadă și în timp ce o răsfoia l-am auzit șoptind ceva legat de faptul că astăzi cântările nu mai sunt în aceeași ordine. Apoi, a zâmbit larg și a spus „Dar astăzi avem peste 400 de cântări. Îți vine să crezi?” A fost unul dintre acele momente în care am simțit că ceea ce eu fac, ceea ce colegii mei din proiect fac, are însemnătate pentru aceste comunități religioase.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *