Condiția crimei și opțiunile punitive

Cum – necum, cu ajutorul neprecupețit al mijloacelor media suntem în permanență asaltați de câte un eveniment pe cât posibil tragic, dramatic sau măcar epic. Într-un clasament al întâmplărilor care excită cetățenii Patriei la maxim, locul întâi îl ocupă (aproape) firesc crimele, adică omuciderile; specific, deoarece termenul de crimă, din latinescul crimen, criminis genitivul, are multiple înțelesuri trimițând la sfera juridicului pentru rezolvare, precum: învinuire, acuzație,  vină, iar mai apoi omucidere. De remarcat și că,  nefiind vorba întotdeauna de  fapte probate efectiv, adjectivul criminosus (3) îl desemnează pe cel pornit să acuze, defăimător, infamant, pătimaș; abia după prezentarea probațiunii care est regina cum spuneau cei vechi, putem rosti termenul criminalis ca ucigaș de om. 

În rest desigur putem vorbi despre crima de lezare a maiestății, despre crima organizată, foarte rar dezorganizată, crime împotriva umanității cu forma superioară (numeric) numită genocid care, fiind cel mai greu de dovedit e și  cel mai simplu de rezolvat prin condamnarea unui singur individ, deși sau tocmai pentru că nu putea el singur să facă atrocitățile în masă; acoliții pot fi de folos ulterior învingătorilor.

Crimele petrecute în ultima vreme în Țară se înscriu în seria omuciderilor care au loc periodic și pe alte meridiane; e mai mult decât evident că nu există crime oribile sau frumoase, nu există criminali odioși  sau adorabili, nu există departajare a criminalilor în funcție de sex, etate, religie sau naționalitate. Există criminali.

Deosebit de grav e însă faptul că la noi prinde teren tot mai mult, printr-o democrație maladivă a datului din gură și cu părerea pe toate canalele infestate ale mediei, un soi de exhibare penibilă a propriei păreri  care să țină loc de justiție, de penal. Iar cu această apucătură constatăm că în fapt ne înscriem în mult iubita noastră continuitate: dar nu neapărat de sorginte romană de data aceasta; să-l cităm pe profundul cunoscător al neamului său, pe care nu-l putem contrazice fie și pentru că demult și-a mutat berăria în câmpiile Elisee: „Noi, Românii, suntem o lume în care dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie: căci este știut că din discuție răsare scânteia adevărului.” Dacă rămânea la atât, printre altele, probabil că nu trebuia să plece în altă țară, numai că, având simțul realității românești, geniul din Haimanale adaugă firesc: „Nu e vorba, adesea discutăm însă cam pe de lături”. Orice comentariu e inutil, mai ales cu referire la contemporaneitatea noastră. Ca atare să nu așteptăm scânteia adevărului ci să constatăm a nu știu câta oară vorbitul pe de lături sau lătúri. 

Observăm că deși, în fața morții suntem egali, cum susținea Seneca, totuși situația se schimbă surprinzător post mortem, după cum urmează: anul trecut doi bătrâni, cetățeni ai Țării, au fost hăcuiți cu topoarele de trei exemplare juvenile; n-au avut nici o șansă; bătrânii desigur, căci criminalii au fost condamnați la doar câte 11 (unsprezece) ani de închisoare deoarece erau minori când au săvârșit faptele; o invenție europeană absolut ticăloasă: nu există criminali minori sau majori ci doar ucigași ai semenilor. Care ar fi soluția? Cea transatlantică: criminalii sunt încarcerați până la maturizare (fizică desigur), iar apoi sunt judecați și condamnați ca adulți. Și, de preferință, executați. Malraux avea dreptate (pe vremea când în Franța mai funcționa ghilotina): „o viață de om nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viață de om”. Regretabil dar Europa –  deci și noi – a reținut doar prima parte. Pentru cei doi bătrâni nu a ieșit nimeni în stradă, televizuinele nu s-au excitat, politicienii nu s-au acuzat reciproc, așa că totul a trecut cu bine. Cu ocazia uciderii unui tânăr polițist de asemenea Țara nu a fost zguduită de profundis, doar cu măsură mediatic stabilită, deci nu au fost demonstrații; câteva excitamente au relevat vina instituției din care a făcut parte cel ucis; au „urmat” la măcelărire cei doi din Făget dar și patru cetățeni snopiți în bătaie soră cu moartea, în aceeași zonă cu același făptuitor. La fel, nimeni nu a demonstrat cu pancarte și celulare, iar relevanța politică a fost nulă.

Chiar mereu invocatul de mine drept roman spune că „unui copil i se datorează cel mai mare respect”; dar asta nu înseamnă să faci politică din uciderea unui minor așa cum se face în ultima vreme, schimbând și demițând funcționari publici (cam incompetenți ce-i drept) și ajungând la aberații sinistre: un cetățean (se zvonește că ar candida la președinția Țării – horribile factum) are tupeul … criminal să sugereze că închisoarea pe viață ar trebui dată doar celor care ucid minori, iar dacă e un bătrân, un adult, o femeie violată, acolo s-ar putea să fie și alte aspecte, vreo neînțelegere sau altceva. Probabil  că unii gândesc(?) deja ca viitori președinți spre binele Țării: bugetul mai scapă de niște pensii amărâte (cele mari rămân căci beneficiarii lor sunt de regulă longevivi …), de gratuități medicale, astfel că s-ar naște un nou principiu: cine nu are bătrâni să-și cumpere (cu măsură), cine are prea mulți să-i extermine. 

Am mai scris-o și o repet: singura opțiune pentru crime probate ca premeditate, indiferent de etatea, sexul (și celelalte enumerate la început) victimei, rămâne pedeapsa capitală și nu goana după senzațional, nu demonstrațiile civile, nu aranjamentele politice și, mai cu seamă nu aruncatul vorbelor ad libitum; dar tot din Roma ne vine și o soluție care să evidențieze mai bine o posibilă trezire a conștiinței criminalului: condamnarea la sinucidere (Seneca și mulți alții s-au supus verdictului); cazul recent al ucigașului de polițist, sinucis prin spânzurare, chiar în absența condamnării, nu este altceva decât ultima și singura licărire de umanitate de care putea da dovadă. Este împlinirea prin propria voie a unuia dintre principiile care au dat putere dreptului roman: Crimina morte extinguntur, Crimele se ispășesc prin moarte. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *