Unde vrem să trăim? Cărui loc îi aparţinem?

Jan Cornelius este un scriitor german născut la Reşiţa, plecat din România în 1977, pe când avea 27 de ani, domiciliat în centrul oraşului Dusseldorf, cu un interes particular pentru ţara de origine, cum li se întâmplă de obicei celor plecaţi, românilor „majoritari” şi „minoritari”, deopotrivă.

Adina Popescu este jurnalistă la Dilema veche şi scriitoare, are 40 de ani, locuieşte la Bucureşti, pe Calea Moşilor, manifestă un mare apetit pentru voiaje în lumea largă şi, uneori, o încearcă regretul că, în urmă cu ani, ea şi tovarăşul ei de viaţă n-au ales să rămână pe-acolo.

Corespondenţa lor pe e-mail a demarat în urma unui comentariu al neamţului la un articol despre Bucureşti al jurnalistei, pe site-ul de internet al Dilemei Vechi, a fost parţial publicată în paginile revistei şi, în final, a devenit prezenta carte.

Adina Popescu identifică motivele care ar putea duce la diferenţe de opinii, numindu-le „partide de jucat”: Est – Vest, 40 de ani de viaţă –aproape 70, femeie scriitor – bărbat scriitor, Bucureşti – Banat. Jan Cornelius relativizează importanţa primului şi le înlătură cu umor pe următoarele trei. Umorul lui este unul sută la sută raţional şi funcţionează deseori, pe parcursul cărţii, ca în acest fragment: „O femeie care scrie nu se deosebeşte sub nicio formă de un bărbat care scrie, aşa cum ideea de literatură tipic feminină sau masculină e complet eronată. Nu există decât literatură bună şi literatură proastă, cea bună fiind scrisă de bărbaţi, desigur.”

Scrisul Adinei Popescu înclină mai mult spre emoţie, ca în relatarea unei călătorii cu tramvaiul 16, de la strada Lizeanu până la capătul de linie de la platforma industrială Pipera, celălalt capăt fiind la piaţa Sfântu Gheorghe, şi care se termină aşa: „… mă bucur de liniştea întreruptă doar de ţăcănitul ritmic al roţilor şi-mi doresc ca tramvaiul 16 să iasă de pe şine şi să o ia aiurea pe câmpuri, să gonească pe autostradă cu 150 de kilometri la oră, să străbată munţii şi ţara, să treacă de graniţă şi să ajungă poate până la Viena…”

Pe ansamblu, scriitorul plecat pare să se bucure mai mult de pitorescul României, în timp ce scriitorul rămas pare să pună la mai mare preţ avantajele traiului în Vest. Dialogul epistolar baleiază o largă paletă de detalii cauzatoare de frământări general umane, văzute prin lentilele experienţei, judecăţii şi sensibilităţilor fiecăruia dintre interlocutori.

Dau în continuare o listă incompletă de subiecte abordate, urmând firul micilor capitole care le grupează: beneficiile şi neajunsurile planificării şi ordinii, pustiul de duminică într-un oraş german, solidarizarea cu victima într-un caz de violenţă în tramvai, permutaţiile semantice (în Germania, parizer înseamnă prezervativ, ne învaţă JC), sărăcia artiştilor (văzuţi de AP ca singurii prestatori de joburi „creative”), sistemul poştal, viaţa la pensie (atât de diferită, de obicei, în România faţă de Germania), statul la coadă, vecinii de bloc, viaţa de cartier (ori de mică mahala), corectitudinea politică (AP repovesteşte în termeni corect politici o întâmplare din Piaţa Obor), starea de fericire, revelionul (făcut de JC cu vecinii lui de bloc în casa scărilor), bătrâneţea, sistemul medical (JC estimează că numărul medicilor români angajaţi în spitalele din Dusseldorf îl depăşeşte pe cel al conaţionalilor lor specializaţi în furtul din buzunare), echilibrul raporturilor dintre femei şi bărbaţi (me too, familia tradiţională).

Finalul se ocupă de câteva întrebări esenţiale, conform titlului de capitol: „Cine suntem? Unde vrem să trăim? Cărui loc îi aparţinem?” O variaţie a faimosului titlu de tablou al lui Paul Gauguin „D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?” („De unde venim? Ce suntem noi? Încotro mergem?”).

„Cine suntem?” O întrebare pe care AP o ignoră, pentru că, în cazul ei, treaba-i clară. JC, care nu e nici sas, nici şvab, ci provine dintr-o altă ramură de germani ajunşi în Banat, în plus, cu adaos din alte neamuri, se consideră „un produs al globalizării timpurii cu motivaţii istorice în imperiul multinaţional austro-ungar.”

„Unde vrem să trăim?” JC citează dintr-un poem scris după lectura uneia dintre cărţile sale de Mihail Vakulovski: „În Germania mi-e tare dor de România / În România abia aştept să mă întorc în Germania.” AP şi-ar dori să trăiască în multe locuri, pe perioade limitate de timp, să încerce migraţia, nu emigraţia, să trăiască un an aici, la Bucureşti, altul dincolo, la New York, ori la Havana, ceea ce i-ar permite să găsească un răspuns „educat” la a treia întrebare.

„Cărui loc îi aparţinem?” Deşi JC este cel care a formulat întrebările, el o lasă pe a treia, cea mai spinoasă, fără răspuns. AP se resemnează să recunoască o stare de fapt: „aparţin de Calea Moşilor”.

Într-o lume românească în care mulţi au plecat ori vor pleca şi în care mulţi, deşi nu chiar la fel de mulţi, s-au întors ori se vor întoarce, această carte are şanse bune să-şi găsească cititorii.

Jan Cornelius şi Adina Popescu, „De ce nu-s românii ca nemţii?”, Ed. Paralela 45, Colecţia Odiseu, 2019.

Un comentariu

  1. Foarte interesant, asi vrea sa imi procur aceasta carte-am trait in Romania ani buni din viata mea, apoi in Canada 12 ani intr-o provincie, si ceilalti pana acum-6 ani in alta provincie(doua lumi total diferite in aceeasi tara) dar si calatorind prin lume, recent 3 luni traind in Tokyo…Ceea ce vroiam sa spun intotdeauna am avut ideea aceasta sa traiesc o perioada mai lunga decat o luna pana la cativa ani in alt loc ca sa pot sa inteleg, sa simt mai bine locul decat sa fiu un simplu turist cu o singura perceptie a unui loc vazut o singura data…Carui loc ii apartinem?Unde este caminul meu? Greu de spus si inca mai caut raspuns la aceasta intrebare…caminul meu nu il delimiteaza spatiul, ci oamenii la care tin.Asa cred acum.Harta cu locuri am inlocuit-o acum cativa ani cu o harta cu oameni si atunci cand merg intr-un loc pentru oameni, am perceptia acelui loc prin oamenii care traiesc acolo…
    Cred ca traind in mai multe parti esti mereu in cautarea identitatii tale , traiesti unde ti-e mai bine dar nu intotdeauna te identifici cu locul in care crezi ca ti-e mai bine la un moment dat…Mereu cauti locul unde sa le ai pe toate sa poti fi TU dar oare exista acel loc?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *