Măreția lui Tudor Jebeleanu

În epoca Zeului Fake (și a Zeiței Fake, ca să nu fie vreo discriminare), ceea ce e autentic și, mai mult, ceea ce e chiar măreț uneori par să se ascundă tot mai mult.

Când spațiul public – includ aici și spațiul public alocat culturii – e deturnat, alterat sau chiar infestat, ceea ce e măreț cu adevărat e (tot mai mult) discret.

Acum mai bine de două luni, pe bd Magheru, pe Simeza, cu lume multă la vernisaj (dar nu foarte multă, totuși…), a expus, măreț, Tudor Jebeleanu.

Povestea acestei expoziții e extraordinară și, prin lecția pe care ea ne-o oferă, măreață. Și, cum e regula timpului, (din ce în ce mai) discretă.

Cu mai mulți ani în urmă, într-o zi teribilă din 2012, Tudor Jebeleanu a suferit un accident înfiorător. E vorba despre un accident în urma căruia faptul de a picta sau de a desena din nou este echivalentul unui mare miracol.

Înaintea accidentului, Tudor Jebeleanu desena cu dreapta. Această expoziție (cu peste 70 de exponate care datează din 2017 și 2018; curator-Nadia Ioan) a fost una ”de mâna stângă”.

Horia-Roman Patapievici, cel care a vorbit, cald, atent, competent, emoționant, la momentul inaugural al acestei expoziții, a spus că:

” Sunt desenele pe care Tudor Jebeleanu le-a făcut după accidentul cerebral din 2012; prin urmare, sunt o reînvățare a unui talent pe care el îl avea nativ, în mod excepțional, și care era legat de dexteritățile mîinii drepte. Acestea toate au trecut acum la mâna stângă. Ce vedeți acum este rezultatul miraculos al unei reveniri”

Și că:

” Acest extraordinar transfer – de la mâna dreaptă la mâna stânga – este al forței morale, al tăriei intelectuale și, îndrăznesc să spun, este al geniului talentului. Așa cum există un geniu al spiritului, există un geniu al talentului și el se vede în această extraordinară revenire, pe mână stângă, de la mâna dreaptă”.

Și că:

” Asupra formei lui artistice: eu cred că este excepțională. Ce vedeți este expresia unui mare talent. Nu este un cuvânt de laudă pentru cineva care suferă de o infirmitate, este pur și simplu un cuvânt de reverență față de expresia unui mare talent. Îmi vine să spun că notele care însoțesdc expresia artistică a lui Tudor Jebeleanu s-au îmbogățit și Tudor pe care îl vedem acum, la 70 de ani, cu această expoziție a renașterii lui ca talent – și este o victorie împotriva biologiei, a trupului, a materiei -, este un Tudor într-o formă excepțională”.

Imediat mai jos, un fragment decupat dintr-unul dintre exponate, pe care nu l-am ales întâmplător, arată așa:

L-am selectat pentru că semnătura, mai ales după accidentului lui Tudor Jebeleanu, este cu atât mai impresionantă.

E ca și cum din carnea și din duhul semnelor posibile pe care le poate face un artist, Tudor Jebeleanu ar fi selectat, pentru semnătura sa de pe desenele de acum, materia din care și-a făcut un toiag.

În care să se sprijine.

În care să se ridice.

În care să meargă.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *