Dintre toate evenimentele fondatoare ale modernităţii, ziua de 4 iulie se detaşează prin ambiţia, unică, de a întemeia libertatea .
Acolo unde, peste un deceniu şi jumătate, revoluţionarii francezi au eşuat în ghilotină şi mai apoi în despotism militar, Părinţii Fondatori ai Statelor Unite au reuşit să organizeze domnia legii şi constituţionalismul. Instrumentele de care s-au servit au fost cele ale raţiunii şi ale legii. Guvernarea a fost imaginată nu ca un exerciţiu utopic, ci ca un efort, modest şi tenace, de îndiguire a pasiunilor ce pot fi mortale libertăţii individuale.Ţintind la constituirea unei comunităţi din care să alunge arbitrarul, revoluţionarii americani au privit natura umană cu acel scepticism lucid ce previne alunecarea în deriva utopică şi în fanatism.
Singularitatea destinului american stă în această relaţie care se stabileşte, de la bun început, între guvernare şi cetăţean. Statul nu este un zeu, statul nu este un binefăcător, statul este o entitate ale cărei prerogative sunt înscrise în legea fundamentală care se naşte la 1787. Statul care se iveşte din încercările revoluţiei americane nu este niciodată unul slab sau timid în apărarea principiilor pe care se fondează: la mai puţin de un secol de la 1776, Uniunea este salvată, iar egalitatea în faţa legii capătă deplină substanţă, prin abolirea sclaviei. Maniera în care guvernul federal şi Congresul reuşesc, decenii mai târziu, să elimine, definitiv, stigmatul segregării ţine de aceeaşi voinţa de a înfrunta nedreptatea şi de a păstra pacea socială.
Constituţionalismul american durează tocmai graţie viziunii moderate şi prudente a celor care l-au întemeiat. În spatele lui “ checks and balances” se află, aşa cum este evident din paginile lui “ The Federalist Papers”, o întreagă viziune asupra omului. Imperfecţiunea umană face necesară instituirea pârghiilor ce îngrădesc şi limitează. Succesul de durată al Statelor Unite, în termeni de amenajare statală, ţine de supravieţuirea echilibrului constituţional. Virtutea unui Washington nu face decât să întărească valoarea acestei maxime de înţelepciune politică: părăsirea puterii în mod voluntar este semnul devotamentului faţă de libertate şi de siguranţa ei.
Puterea remarcabilă a Statelor Unite de a imagina o ţesătură a cetăţeniei, dincolo de etnicitate şi de crez religios, ar fi fost de neimaginat în absenţa ancorelor juridice şi etice pe care le stabilesc Părinţii Fondatori. Civismul american transcende graniţe şi se fondează pe acceptarea unor valori care ţin împreună comunitatea de oameni liberi. Cetăţenia este un act de adeziune la principiile întemeietoare ale republicii. Astăzi, mai mult ca oricând, trăinicia angajamentului cetăţenesc, respectul faţă de steag, reverenţa faţă de constituţie, sunt emblemele continuităţii fără de care Republica nu poate dura.
Pentru cei de aici şi de astăzi, lecţia zilei de 4 iulie este cât se poate de clară. Rezistenţa faţă de autoritatea tiranică este justificată prin drepturile ce ne revin, drepturi pe care nici un stat nu ni le poate confisca. Dar libertatea, spre a supravieţui, are nevoie de arhitectura domniei legii şi de fermitatea prudentă a constituţionalismului. Nu în Oameni providenţiali, în salvatori de mucava trebuie să ne punem încrederea, ci în stabilitatea şi transparenţa formulei noastre de guvernare. Reformarea statului, spre a-l reda funcţiiilor sale naturale, este sarcina noastră istorică. Ziua de 4 iulie ne indică un drum de urmat: un drum al fermităţii, dar şi al prudenţei, un drum pe parcursul căruia să regăsim solidaritatea în numele libertăţii.
Statul nu este un zeu, statul nu este un binefăcător, statul este o entitate ale cărei prerogative sunt înscrise în legea fundamentală care se naşte la 1787
Perfect spus.
Respecte, domnule Stanomir