Vladimir Putin. Istoria recentă a Rusiei și cercurile puterii

Într-un interval de aproximativ jumătate de an, au apărut pe piața editorială de la noi mai multe volume care descriu structura și complexitatea sistemului puterii întruchipate, la vârf, de președintele actual al Rusiei, Vladimir Putin. Trei dintre cele mai puternice titluri din această categorie au fost publicate în seria de ”Istorie” (coordonată de Vladimir Tismăneanu și Cristian Vasile) a editurii Humanitas.

Ce este ”generația Putin”?

Există, cel puțin, un sens restrâns și unul mai larg a ceea ce este desemnat prin sintagma ”Generația Putin”. Cel dintâi îi include pe cei care sunt născut în preajma anului 2000 – acesta fiind, de altfel, primul an din lungul parcurs prezidențial al unuia dintre, în mod evident, cei mai puternici politicieni din ultimele decenii din întreaga lume. Cei care aparțin acestei ”Generații Putin” au împlinit, așadar, în 2018, vârsta de 18 ani, ceea ce echivalează, măcar formal, și cu un majorat politic; ei sunt, cu alte cuvinte, cei care și-au trăit toată viața sub un regim politic al cărui exponent principal a fost și este Vladimir Putin (trei mandate integrale de președinte, un al patrulea în derulare – cu termen scandent în 2024 – plus, între primele două mandate de șef de stat și al treilea, un mandat plin, de patru ani, de premier al Rusiei). Pe de altă parte, sensul mai larg al sintagmei ”Generația Putin” impune o lărgire a intervalului temporal și se referă și la cei care sunt născuți din 1991 încoace – anul în care URSS se micșorează în mod dramatic și rapid și dispare, în locul ei renăscând o nouă Rusie.

”Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie”, o carte foarte inteligent construită de către Benjamin Bidder (jurnalist german, coaborator la Der Spiegel, corespondent din Rusia al acestei publicații vreme de 7 ani și, inclusiv prin alianțe familiale, rafinat cunoscător, și al perspectivei politice, și al celei economice, culturale și sociale, din cea mai întinsă țară a lumii) are în vedere mai ales al doilea sens al sintagmei care a făcut carieră, atât în presa din Rusia, cât și în presa internațională. ”Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie” pune în joc, pentru a vorbi, cât mai nuanțat, despre istoria ultimelor decenii a Rusiei, strategii de discurs care implică o mobilitate a perspectivelor cu totul admirabilă. Cu alte cuvinte, pentru a înțelege istoria contemporană a Rusiei (verbul ”a înțelege” este esențial, el fiind, de altfel, prezent și în subtitlul cărții – ”cine nu vrea să  priceapă nimic este incapabil să se arate înțelegător și, pe lângă asta, apreciază greșit riscurile și pericolele. Cine nu înțelege ce se întâmplă în Rusia va miza, de teamă, pe delimitare, când de fapt corectă ar fi apropierea prudentă”) are nevoie de mai multe perspective și pentru a le construi, B. Bidder face alegeri neobișnuite și, așa cum va rezulta în cele din urmă, foarte inspirate: nu vom privi în această carte istoria la zi a Rusiei prin ochii marilor actori (politici, în sens general) ai acesteia, ci prin lentilele unor personaje așa-zicând secundare, la limită, marginale chiar în raport cu ceea ce am putea numi, din rațiuni analitice, dar restrictiv în raport cu bogăția materiei faptelor, linia întâi a istoriei.

Eroii acestei cărți sunt, așadar, mai ales următorii: Lena (activistă filo-Putin, cu proiecții și așteptări de la o carieră politică); Vera (un fel de ”Lena” în oglindă, de vârstă aproximativ egală cu aceasta, rezervată față de politică oficială rusească, adeptă a unui activism politic al cărui rezultat ar fi, în viziunea Verei, schimbarea – dar nu oricum, ci ”de jos în sus”); Taisa (cecenă, cu o experiență de viață ieșită din comun și foarte dură; pasionată de modă și visând un ”mic vis”: să își găsească ”acel loc în care să nu îmi spună nimeni ce am voie să fac și ce nu”; un vis despre care acceptă că, poate, ”e totuși mai mare decât cred eu”); Diana (patrioată înflăcărată la început, mai apoi, tot mai prudentă, născută în Soci, orașul care a găzduit o problematică Olimpiadă de iarnă în 2014 și care, după consumarea acestui eveniment în care s-au investit disproporționat de mulți bani și multă megalomanie, ”amenință să ajungă iarăși ceea ce a fost în perioada sovietică: cel mai frumos loc de vacanță pentru cei cărora lumea le rămâne închisă”); Marat (moscovit, deci plasat ”în centru”, superstar, pentru mai mulți ani, ai aventurilor urbane, roofer cu palmares, dar și cu dor de ducă) și Sașa / Alexander (marginal, în mult mai multe sensuri decât cei numiți mai înainte: paralizat parțial, își duce viața într-un scaun cu rotile și spune despre sine că ”am hotărât să-mi iau viața în mâini”).  Fiecare dintre cei de mai sus și cu toții sunt reflexii ale istoriei recente a Rusiei; asupra fiecăruia, în mod particular, și asupra tuturor își lasă amprente marile momente ale acestei istorii – fie ele al crizelor majore de la începutul anilor 1990, ale boom-ului economic sau ale războaielor (din Cecenia, din Ucraina, cu Occidentul). ”Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie” este povestea istoriei mari trăite de câțiva dintrei cei care fac istoria mică.  Aparent, e istoria unei generații care trăiește, după mai multe decenii de servitute comunist-socialistă pentru acest popor, în libertate. În profunzime, este o narațiune, poliedrică, scrisă cu un aer ușor îngrijorat, a ”democrației dirijate” din Rusia.

Raport despre măruntaiele fiarei

Pentru aproape un deceniu, Bill Browder a fost dacă nu cel mai important, atunci, cu siguranță unul dintre cei mai importanți investitori străini din Rusia. Pentru aproape un deceniu, așadar: adică de la finele anilor 1990 și până în 2005, când viza pentru Rusia i-a fost anulată, în mod brutal, de către autoritățile moscovite ca urmare a campaniei sale împotriva corupției și a devalizărilor pe care le-au practicat oligarhii. Poziția din care Bill Browder scrie despre istoria recentă a Rusiei este, așadar, una privilegiată:  calitatea sa de cel mai mare investitor de portofoliu din Rusia – el e director al celui mai proeminent  fond de investiții din acei ani – îi oferă acces rapid, pentru aproape un deceniu cum spuneam, la mulți  dintre cei mai importanți decidenți (economici, politici, de intelligence) ai Rusiei anilor 1990-2000. În alte cuvinte, când scrie despre istorie recentă a Rusiei și despre sistemul de putere de acolo (complicat și uneori teribil), Browder are la îndemână un tip de cunoaștere rară, a culiselor. E o cunoaștere pe care o topește într-un volum (”Alertă roșie. Cum am devenit inamicul numărul unu al lui Putin”) despre care regretatul senator conservator american John McCain spunea că e ”o lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cultura corupției și impunității în Rusia lui Putin”. Pe de altă parte, Garry Kasparov, într-o reacție publică vis-a-vis chiar de această carte care dă seama despre experiența rusească a lui Bill Browder, menționa faptul că ”această privire asupra realităților dure ale regimului Putin este cu atât mai relevantă dacă ne gândim la ce știe autorul ei și la ce a trăit el însuși în măruntaiele fiarei”.

Campania împotriva corupției și a oligarhilor pe care Browder o demarează este primită, inițial, în chip aparent binevoitor de Vladimir Putin: ea îl ajută să își consolideze puterea politică împotriva vechilor oligarhi și în favoarea noului sistem oligarhic pe care îl patronează. La scurt timp însă, ceea ce face Browder îi este nefolositor – iar consecințele nu se opresc la momentul 2005, când lui Bill Browder i se interzice să mai calce în Rusia. În cuvintele autorului cărți, totodată personaj principal al ei: ”După părerea mea,Vladimir Putin autorizase expulzarea mea din Rusia, și probabil aprobase tentativele de furt asupra activelor noastre, dar mi s-a părut de neconceput să permită unor reprezentanți ai statului să fure 230 de milioane de dolari de la propriul său guvern. Eram convins că de îndată ce puneam dovezile despre aceste delicte la dispoziția autorităților ruse, băieții buni aveau să-i prindă pe băieții răi, și cu asta, basta”.

Ei bine, așa cum aveau să dovedească avocații săi, lucrurile stăteau, în realitate, exact în coordonatele celui mai negru scenariu: reprezentanții statului, cu aprobare de la cel mai înalt nivel, erau în stare să fure zeci de milioane de dolari de la propriul guvern.  Unul dintre avocații care au făcut această teribilă demonstrație despre esența sistemului de putere din Rusia a devenit – din păcate, dat fiind destinul acestuia – faimos în întreaga lume și chiar a dat numele uneia dintre cele mai comentate legi din întreaga lume în ultimul deceniu: Serghei Magnițki, cel care, tocmai fiindcă a demonstrat corupția de la vârful sistemului rusesc de putere, a fost arestat, torturat și ucis în închisoare. Legea Magnițki, cu Bill Browder în calitate de prim-militant pentru ea, a fost votată în 2012 în Congresul SUA: ea îi sancționează pe oficialii ruși implicați în dosarul  Serghei Magnițki și impune cadrul măsurilor care se pot lua împotriva celor care încalcă drepturile omului.  Legea Magnițki a avut, în anii din urmă, mai multe declinări foarte apropiate de textul originar în mai multe state din Europa și din lume. În fine, formula care dă titlul cărții – ”alertă roșie” – este sintagma care descrie, din perspectiva autorităților ruse, condiția actuală a autorului cărții; ”o alertă roșie a Interpolului este în prezent instrumentul cel mai apropiat de un mandat de arestare internațional”.

Ingeniozitatea fără milă a Rusiei

O a treia perspectivă extrem de interesantă despre ce face, în ultimele decenii, Rusia – mai ales în raport cu Occidentul – eset datorată unuia dintre cei mai rafinați cunoscători britanici ai Europei de Est: Edward Lucas – eseist,  istoric, publicist și expert în probleme de securitate europeană. Cartea care face trimitere directă la Rusia (și mai ales la jocurile de spionaj și de propagandă girate și executate în beneficiul acestei țări) se cheamă ”Joc dublu. Spionii, minciunile și mistificările Rusiei în Occident”, iar marele săi predicat este rezumat de către autorul ei în următoarele cuvinte: ”Adunând laolaltă firele trecutului și prezentului, această carte descrie modul în care vechile tehnici de inducere în eroare și subversiune ale KGB-ului sunt puse astăzi în slujba unor obiective noi. Liniile frontului erau mult mai clar trasate în zilele Războiului Rece, când amenințarea consta în triumful comunismului. Autocrația coruptă care conduce Rusia acum joacă după regulile capitalismului – iar amenințarea este și mai corozivă. Însă unele lucruri au rămas la fel. Noii spioni ai Rusiei, la fel ca predecesorii lor sovietici, desfășoară activități de subversiune, manipulare și penetrare a Occidentului. Și apără un regim care este tiranic, infracțional și criminal“. Ediția în limba română a acestei cărți beneficiază și de o generoasă prefață a autorului special realizată pentru țara noastra; acest text (iulie 2018 este datarea lui) este cu atât mai prețios cu cât, de la momentul originar al publicării cărții (2012; a propos, titlul în engleză este el însuși odată în plus sugestiv în raport cu tematica ei: ”Deception: Spies, Lies and How Russia Dupes de West”), Rusia a acumulat în dreptul său, și în aceeași direcție în care merge demonstrația pe care o propune acest volum, mult mai multe fapte (teribile, o bună parte dintre ele) în confruntarea sa cu lumea occidentală.

Pentru ca istoria recentă a Rusiei (și a raporturilor acesteia cu Occidentul) să fie și mai inteligibilă, Edward Lucas operează pe cel puțin două paliere distincte: cronologic și tematic. Din cumulul acestor perspective, cartea sa este inclusiv o istorie care privește Occidentul – mai cu seamă în chestiunea naivității cu care alege să citească intențiile și faptele Rusiei (precum și ale predecesoarei acesteia, Uniunea Sovietică). ”Oamenii din Estonia, Lituania, Letonia, Europa Centrală, România, Georgia, Ucraina și din alte părți ne-au avertizat cu privire la prăbușirea democrației în Rusia, fraudele electorale, reînvierea vechiului KGB și apariția cleptocrației”, notează Ed. Lucas. Ș continuă: ”ne-au atras atenția că Rusia nu renunțase la atitudinea sa imperialistă arogantă față de fostele națiuni captive din estul Europei. Ne-au vorbit despre cockteilul toxic al Rusiei, făcut din bani, propagandă și violență, și despre faptul că rușii se foloseau de spionaj pentru a găsi ținte și a le exploata slăbiciunile. Ne-au avertizat că, deși Rusia era încă slabă din punct de vedere economic, vremurile aveau să se schimbe și că problemele se întrezăreau deja – nu numai pentru ei, ci și pentru noi. Noi, cei din Occident, am ignorat acele avertismente. I-am tratat cu un aer de superioritate și i-am denigrat pe cei care le-au lansat. Acum, avertismentele s-au confirmat”.

Desigur, cartea lui Edward Lucas este, în primul rând și în mod fundamental, despre Rusia (cu un accent deosebit asupra a trei studii de caz: operațiunea ”Jungla” din țările baltice; Herman Simn – cel mai important spion al Rusiei inserat în structurile NATO; Anna Chapman și colegii săi ”ilegaliști”)– și, dintre toate cele trei, este, probabil, și cea care poate da cele mai multe motive de îngrijorare. Inclusiv pentru România, o țară aflată, așa cum știm pra bine, mult mai aproape de Rusia decât țările occidentale.

notă: acest text a fost publicat, într-o formă ușor extinsă, în revista ”România literară”, nr 22/2019

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *