Marți, 2 iulie, cu începere de la ora 19, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, ca avea loc lansarea cărții semnate de Ștefania Dinu, ”Mese și meniuri regale. Eleganță, fast și bun-gust”. Alături de autoarea, cu ocazia lansării vor mai vorbi: Dana Gonț, Oana Popa și Adrian-Silvan Ionescu. Moderatoarea evenimentului, din partea editurii Corint, va fi doamna Flori Mihalache.
„Am încercat să aduc în prim-plan modul cum se desfășurau mesele la Curtea Regală a României în perioada 1866–1947, protocolul impus cu acest prilej, orele la care membrii familiei regale luau masa, ce alimente preferau și ce tipuri de mese aveau loc cu diferite prilejuri. […] Odată cu trecerea timpului, bucătăria s-a înnoit continuu și constant, posibilitatea de a lansa moda în acest domeniu aparținând, bineînțeles, marilor familii regale. În acest context se încadra și familia regală a României, care urma preceptele bucătăriei franceze. La Curtea regelui Carol I, bucătar a fost, timp de trei decenii, francezul Papa Gillet, […] iar Castelul Peleș avea propriul bucătar-șef, acesta fiind, în 1892, Ignace Goldenberger. La Curtea regelui Ferdinand și-a desfășurat activitatea, tot vreme de trei decenii, germanul H. Edner, iar Iosif Strassman a fost bucătarul Curții regelui Carol al II-lea și al Curții regelui Mihai.”
-Ștefania Dinu
