D-Day: după şaptezeci şi cinci de ani

Fără curajul şi viziunea aliată din acel îndepărtat iunie 1944, Europa de după înfrângerea lui Hitler nu ar fi fost decât un domeniu sovietic peste care ar fi fluturat secera şi ciocanul. Nimic din tot ceea ce lumea liberă a înfăptuit, cu tenacitate, în aceste şapte decenii şi jumătate, nu se putea realiza fără temelia de sânge a debarcării din Normandia. Acolo unde trupele sovietice au înaintat spre a înlocui un jug totalitar cu altul, americanii, britanicii şi canadienii au oferit Europei ceea ce “ Carta Atlanticului” declara ca principiu cardinal, autodeterminarea. Reinventarea democraţiei liberale în Europa de Vest este efectul acestei zile mirabile din iunie 1944.

Pentru cei care s-au aflat de partea cealaltă a “cortinei de fier”, în zona de barbarie sovietică, 6 iunie 1944 a fost, vreme de jumătate de secol, numele unei promisiuni de emancipare şi de eliberare. Democraţiile populare nu au reuşit să extirpe acest instinct al libertăţii, iar anul 1989 este victoria unui spirit neînfrânt. De la insurecţia din Varşovia, trecând prin revolta maghiară, primăvara pragheză până la lupta Solidarităţii, Europa captivă nu a încetat să lupte,iar sacrificiile ei sunt un ecou al sacrificiilor de pe plajele normande. Libertatea este valoarea fără de care nici un viitor nu merită imaginat.

Celor care evocă, perfid, posibilitatea unei rupturi dintre Europa şi Statele Unite, ziua de 6 iunie 1944 le reaminteşte virtutea fundamentală a solidarităţii atlantice. Izolaţionismul şi laşitatea sunt fatale în clipele în care umanitatea este ameninţată. Istoria nu a ajuns la capătul ei, căci Rusia lui Putin sau China nu sunt decât avatarurile contemporane ale răului care a devastat secolul XX. Curajul din iunie 1944 este curajul din care trebuie să reînvăţăm propriul nostru curaj- curajul de a reafirma, în contra inamicilor noştri, identitatea noastră colectivă fondată pe demnitatea umană şi pe libertatea politică.