Vlad Modoran: Russel Kirk, apostol al virtuților eterne

Prima jumătate a secolului al XX-lea este o perioadă din istoria Statelor Unite în care liberalismul acționa în mediul politic, universitar și mediatic ca unică autoritate intelectuală. Dominația liberală era într-atât de copleșitoare, încât intelectualii vremii puteau, asemenea unui Lionel Trilling, să remarce sastisfăcuți că în Statele Unite „nu există în circulație idei conservatoare sau reacționare”.

Pentru Trilling și colegii săi de idei, conservatorismul era un fenomen de un marginalism excepțional, profund rudimentar în gândire și în exprimare. Într-o descriere astăzi faimoasă, de un reducționism ieșit din comun, Trilling susține că „impulsul conservator și impulsul reacționar nu se exprimă în idei, ci doar în acțiuni sau în gesturi mentale iritante care par să semene ideilor”.

Lucrurile aveau să se schimbe rapid. Cu doar puțină vreme înainte, în 1949, apăruse deja prima lucrare ce contesta ordinea liberală.

Descriind  „forța conservatoare a legii și tradiției”ca antidot la ideologizare și masificare, poetul Peter Viereck a încercat să pună bazele unui conservatorism modern care să atragă de partea sa pe toți cei dispuși să se opună totalitarismului care aruncase Europa în abis. Fundamentată pe întoarcerea la creștinism și o tradiție întărită de statul de drept, cartea lui Viereck, Conservatism Revisited: A Revolt against Revolt, a fost prima care a folosit în titlu cuvântul care urma să reprezinte numele mișcării politice postbelice: conservator.

Evoluția intelectuală îl va abate pe Viereck de pe acest drum. Încetul cu încetul, se va mulțumi cu puncte de vedere și poziționări politice tot mai similare celor liberale. Divorțul său de conservatorism îl va împiedica în cele din urmă să creeze un grup intelectual care să extindă influența dreptei în societatea americană. Acest rol urma să îi revină lui Russell Kirk, un tânăr intelectual din Michigan.

O minte conservatoare

Se poate spune că, până la Russel Kirk, conservatorismul a fost lipsit de o tradiție intelectuală atent formulată. Convins că supraviețuirea Americii este legată de adaptarea elementelor modernității la virtuțile eterne ce constituie baza civilizației, filosoful american și-a dedicat cariera articulării unui conservatorism cultivat.

Cea mai cunoscută contribuție a sa la viața intelectuală americană este The Conservative Mind, lucrarea de doctorat pe care a pregătit-o pe vremea când își desfășura studiile postuniversitare la University of St. Andrews din Scoția. Publicată în 1953, cartea constituie un punct de cotitură pentru conservatorismul american. „Un asalt neobosit la fiecare panaceu de stânga și eroare imaginabilă”, lucrarea constitutie o respingere pas cu pas a celor mai răspândite maladii intelectuale ale modernității: de la individualism extrem sau colectivism nivelator la ideologizare fără limite a economiei și vieții sociale .

În esență, The Conservative Mindeste „o argumentație pentru consecvență conservatoare, o încercare de a demonstra că există o castă a minții conservatoare, alcătuită în Evul Mediu, dar disponibilă și în America”, perfect respectabilă și demnă de a fi apărată sau însușită. Legând tradiția intelectuală americană de moștenirea europeană, Kirk a trasat o istorie a ideilor care a unit instituțiile lumii anglo-saxone de filosofia grecilor antici, Republica romană și revelația biblică.

Pentru a-și susține punctul de vedere, Russell Kirk a apelat la figuri din istoria intelectuală a lumii anglo-saxone, atât din Statele Unite ale Americii, cât și din Marea Britanie. În centrul pledoariei sale pentru importanța tradiției, filozoful american a pus gândirea lui Edmund Burke.

Critica formulată de Burke la adresa Revoluției Franceze a devenit, sub atenta îngrijire a lui Kirk, punctul de pornire pentru opoziția la fenomenul revoluționar modern. Burke nu era doar un strălucit analist al secolului al XVIII-lea, ci „adevărata școală a principiului conservator”, întruchiparea elocvenței conservatoare.

Una dintre ideile lui Burke care s-au dovedit deosebit de influente asupra lui Kirk este cea a importanței „imaginației morale”: o reunire a „plăcutelor iluzii”ce conferă înțeles ideii de om și asigură decența relațiilor interumane. Apelând la alegorie și analogie, imaginația morală se folosește de o literatură cu scop etic spre a instrui cititorul în moravuri, gusturi și politică – adică pentru educarea în virtute.

Kirk contrastează imaginația morală cu imaginația idilică și imaginația diabolică, așa cum sunt ele înțelese de alți doi mari gânditori ai vremii, criticul literar Irving Babitt și poetul anglo-american T.S.Eliot.

Babbitt a legat imaginația idilică de filosofia lui Jean-Jacques Rousseu. Filozoful francez a susținut în opera sa natura intrinsec bună a omului, prezentând coruperea morală ca rezultat al unor forțe exterioare sieși: biserica, statul și proprietatea privată. Inevitabil, imaginația idilică „respinge vechile dogme și maniere și se bucură de emanciparea față de datorie și reguli”. Rezultatul este însă dezamăgitor: respingerea convențiilor și a obligațiilor nu aduce mântuire, ci deziluzie și plictiseală.

Conceptul a fost preluat și dezvoltat și de T.S. Eliot, care a observat că imaginația idilică  nu se oprește aici, ci se dezvoltă în imaginația diabolică, ce regăsește plăcere în pervers și subuman și are ca terminus nihilismul. Poetul britanic era convins că doar o minoritate este capabilă să distingă singură între bine și rău, cei mai mulți oameni fiind„însetați de orice formă de experiență spirituală”și, deci vulnerabili la formele dăunătoare ale imaginației.

Imaginația morala capătă astfel o importanță deosebită în filozofia lui Kirk. „Marile cărți influențează în bine societatea și cărțile rele reduc nivelul conduitei personale și sociale”, iar pentru a face față acțiunii distrugătoare a culturii populare e necesar apelul la înalta cultură.  Supraviețuirea morală a civilizației este imposibilă în lipsa transmiterii generațiilor viitoare a valorilor păstrate de aceasta.

Conceptul de „lucruri permanente”, complementar imaginației morale a lui Burke, a fost preluat de Russell Kirk de la același T.S. Eliot. Lucrurile permanente sunt „adevăruri, moduri de viață și standarde ale ordinii”ce transcend veacurile, legând generațiile trecute de prezent și de cele viitoare, oferind o continuitate necesară supraviețuirii civilizației.

Regulile de conduită umană exemplară și virtute publică sunt principala redută în calea barbariei și atomizării alienante. Viața civilizată este imposibilă în lipsa acestor norme și convenții sociale care restrâng impulsurile distrugătoare. Până și progresul este intim legat de înțelegerea și conformarea la aceste standardele societății ce reies din experiența istorică: numai o societate conștientă de fragilitatea civilizației se poate apără de radicalismeși lăsa moștenire generațiilor viitoare o lume mai bună.

Perspectiva are nuanțe pronunțat teologice. Ordinea, dreptatea și libertatea sunt posibile într-o lume „iremediabil imperfectă”numai câtă vreme se ține cont de caracterul tragic al existenței, importanța tradiție și menținerea unei ordini politice influențate de creștinism. Lucrurile permanente sunt „creații ale unei intenții și înțelepciuni mai mult decât naturale, mai mult decât individuale, mai mult decât umane”. În spatele lor se află o forță mult mai mare decât cea de care este capabil omul – o veritabilă ordine divină.

De aceea orice tentativă de a eluda rolul creștinismului este sortită eșecului. Încercările de a „forma o mentalitate civilizată, dar non-creștină”ratează esența lucrurilor permanente. Prezervarea înțelepciunii din revelația biblică este o condiție sine qua non pentru supraviețuirea normelor și convențiilor. Numai prin normele și convențiile asigurate de credință se poate oricând

„reînnoi și reconstrui civilizația spre a salva lumea de la sinucidere”.

Influența asupra politicii

Lucrurile permanente și imaginația morală sunt parte intrinsecă a viziunii lui Russel Kirk despre politică. Ordinea de stat este direct dependentă de ordinea din mediul privat, în vreme ce ordinea economică nu se poate menține în lipsa ordinii morale. În aceste condiții, conservatorismul este mai degrabă o recunoaștere a setului de norme ce constituie baza civilizației decât o ideologie politică.

De-a lungul timpului, Kirk l-a sintetizat sub forma unor seturi de principii. În formula restrânsă, ele s-a reduce la șase idei de bază: 1. existența unei ordini transcendentale, 2. continuitatea socială asigurată de schimbări graduale aduse ordinii existente, 3. caracterul prescriptiv al moralității, 4. prudența în adoptarea politicilor publice, 5. acceptarea diversității naturale a oamenilor în termeni de instituții, clase, origini etc. 6. ordinea imperfectă ce poate rezulta din acțiunea unei ființe imperfecte, omul.

În accepția conservatoare, politica este doar o „artă a posibilului, nu a idealului”. Tot ce se poate obține prin politică este „o societate tolerabil de ordonată, dreaptă și liberă în care anumite rele, neajunsuri și suferințe continuă să stea la pândă”. Drept urmare, singura cale de urmat este adoptarea unui conservatorism capabil de a disocia modernitatea de elementele sale negative și de a extrage din trecut tot ce este necesar pentru perpetuarea virtutilor atât de necesare urmașilor. Numai astfel se poate respecta „contractul societății eterne”și asigura simultan legătura prezentului cu trecutul și generațiilor viitoare.

Dezrădăcinarea conservatorismului

Într-un text în care își prezenta intențiile pentru jurnalul pe care îl fondase, Modern Age, Kirk mărturisea că și-a propus să stea „departe de bigotism, intoleranța, excentricitate și preocuparea pentru controversele politice ale zilei – blestemele conservatorilor americani”. Privind la ceea ce se întâmplă astăzi în America, nu putem decât să constatăm că prea puțini îi mai urmează pilda.

Partidul Republican, reduta politică a mișcării conservatoare, trece printr-un proces de redefinire al cărui deznodământ este imposibil de prezis. Se încearcă refacerea sa într-un vehicul electoral care să reprezinte protecționismul economic, izolaționismul în politică externă, anumite aspecte ale războiului cultural și chiar o formă de politică identitară.

La originea acestei crize interne se află președinția lui Donald Trump și pragmatismul tranzacțional ce l-a purtat spre victorie. În numele victoriilor politice imediate au ajuns să fie ignorate principii conservatoare de bază, fiind însușite idei ori comportamente care cândva păreau inacceptabile. În locul conservatorismului sunt oferite disperarea, indignarea fără obiect real și interpretarea selectivă a principiilor morale, altădată fenomene regăsite exclusiv la stânga americană.

Abordarea pierde din vedere mai multe aspecte ce nu au scăpat analizei politice a lui Russell Kirk.

Înainte de toate, politica dezrădăcinată sfârșește prin a pierde „arta de a convinge”societatea. partizanatul extrem nu poate fi o strategie politică viabilă, iar dacă tinerii nu mai sunt instruiți asupra aspectelor ce fac conservatorismul adevărat, inteligent și respectabil, viitorul civilizației  însăși stă sub semnul întrebării. Generații întregi ar putea fi pierdute radicalismului de stânga.

Apoi succesul în alegerile politice nu garantează succesul politic pe termen lung. „O mișcare politică ce își imaginează că va putea subzista pe sloganuri și așa-zis „pragmatism” va fi răsturnată de următorul carnaval politic și sloganurile sale mai proaspete”, avertiza Kirk într-un text despre importanța revigorării imaginației conservatoare.

În sfârșit, singura politică de succes este cea axată pe principii care prezervă virtuțile. „Teoria și practică politică sănătoase fac posibilă menținerea și întărirea virtuților private; politica pervertită corupe și caracterul uman”, a explicat gânditorul conservator.

Deraierea din prezent nu are însă de ce să îi descurajeze pe cei ce vor să readucă mișcarea conservatoare pe făgașul ei firesc. „Mai degrabă oamenii ideilor decât liderii de partid sunt cei care hotărăsc cursul turnura finală a evenimentelor”, era de părere Russel Kirk. Renașterea este oricând posibilă câtă vreme se pornește de la o fundația solidă. De pildă, de la imaginația morală și lucrurile permanente atât de dragi filozofului american.

Din trecut spre viitor

Importanța lui Russell Kirk pentru conservatorism nu poate fi subestimată. Înainte de toate, a fost un neobosit apostol al conservatorismului închinat regenerării sociale, încercând să actioneze ca liant între clasicii gândirii europene și cei ai Revoluției Americane. De-a lungul carierei sale, gânditorul american a prezentat buna instruire în moravuri, gusturi și politică drept imposibilă in lipsa unei întoarceri spre trecut, „spre banca și capitalul evurilor, spre cunoașterea normativă ce poate fi găsită în revelație, autoritate și experiență istorică”.

Argumentația sa este esențialmente modernă și de un profund rafinament intelectual. Prin Kirk, „conservatorismul era viabil, era intelectual, era european, era american, putea fi apărat de un tânăr”, pregătit să cucerească imaginația națiunii.  În timp, influența lui a transformat conservatorismul din fenomen politic marginal, ignorat ca minor sau ridiculizat ca straniu, într-o orientare politică mainstream. În cuvintele lui George H. Nash, grație operei intelectuale a lui Russell Kirk „devenise respectabil pentru oamenii sofisticați să se considere bărbați și femei de dreapta”.

Această muncă trebuie reînnoită pentru un conservatorism al viitorului. Vechile generații și-au făcut datoria, viitoarele generații așteaptă. Contractul societății eterne trebuie respectat.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *