MUSICA PURITAS DOMINICA: Finale: „Tu, è ver, m ’assolvi, Augusto”

Singurul aspect pe care doresc să-l subliniez cu această ocazie este că marile lucrări aparținând lumii imperiale au un pronunțat caracter propagandistic de la Roma încoace; fie că e vorba de arhitectură, de sculptură, de literatură și alte forme estetice,  totul converge spre exprimarea grandorii, uneori mai vădit, alteori mai discret. În sfera muzicii clasice însă lucrurile stau puțin altfel: dacă expresiile arhitectonice, sculpturale sau picturale trebuie periodic renovate spre a-și păstra grandoarea și mesajul în timp, dacă operele literare devenite universale trebuie tot periodic retraduse și reeditate în spiritul epocii noi spre a ne transmite ceea ce nu se schimbă fiind etern uman, deci dacă toate acestea sunt necesare, ultima compoziție mozartiană,  La clemenza di Tito, cu incontestabile mesaje propagandistice imperiale (a fost compusă la cerere pentru ceremonia de încoronare la Praga a noului împărat în 1791, doar că Mozart se gândea evident la Iosif II, în timp ce viitoarea purtătoare de coroană, cam proastă probabil, dar nu singura, a exclamat „una porcheria tedesca” la auzul muzicii) nu are nevoie de nici o renovare sau cosmetizare; dimpotrivă – și în asta constă unicitatea – cu cât sunt interpreții mai valoroși, cu atât opera își arată constant perfecțiunea și grandoarea. Putem opta  pentru o montare tradițională sau pentru una să-i zicem modernă, posibil scandalizatoare inutil însă când Michael Schade, Vesselina Kasarova, Dorotheea Röschmann, Elina Garanča și Luca Pisaroni sunt dirijați de Nikolaus Harnoncourt la Salzburg. Finalul ne duce în Empireul imperial al muzicii.

 

Un comentariu

  1. Rusu Mina Maria says:

    Printre cei multi care vietuiesc (de azi pe maine), traiesc, spre marea noastra sansa, si cei care ne sustin supravietuirea culturala a natiei. Multumim, Dan Negrescu pentru pastila de supravietuire!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *