Poemul săptămânii: Magda Isanos

Magda Isanos s-a născut pe 17 aprilie 1916, la Spitalul Socola din Iaşi, unde părinții săi, Mihai și Elisabeta Isanos, erau doctori. La un an și șase luni se îmbolnăvește de poliomelită, de pe urma căreia a rămas cu glezna stângă inertă. A urmat şcoala primară la Costiujeni (la spitalul de aici profesau părinții ei începând din 1920), în apropiere de Chişinău, iar liceul la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău. Studiile superioare le-a făcut la Iași (1934-1938), unde a studiat Dreptul și Filozofia. Publicase deja poezii, încă de la șaisprezece ani, în câteva reviste basarabene. Ține în 1934 o conferință cu tema „Femeia în literatura noastră”. Se căsătorește la începutul toamnei lui 1935 cu Lev Panteleev, de care se îndrăgostise la șaptesprezece ani, însă mariajul e desfăcut (prin consens) la 31 ianuarie 1936.

Publică cu regularitate în „Viața Basarabiei” și în „Însemnări ieșene” și locuiește împreună cu sora sa Silvia, studentă la medicină, într-o vilă pe Aleea Greuceanu, azi strada Pinului, ulterior într-un apartament pe strada Sărăriei, colț cu Ralet, în apropierea casei care a fost ultima locuință a lui George Topîrceanu. În 1938 se căsătorește cu Eusebiu Camilar, iar toamna își ia licența în Drept. Se naște Elisabeta (1941-2018), ce va semna ca scriitoare, odată cu debutul în volum (Orașe nostalgice, 1969), Elisabeta Isanos.

Magda Isanos renunță la avocatură în 1941, când i se agravează boala de inimă, pusă de doctori, se pare, pe seama unui reumatism. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial scrie mult și amestecat, dedicându-se literaturii cu toată ființa, iar în 1943 îi apare primul volum, Poezii, scos de Editura Institutul de Arte Grafice Brawo din Iaşi. În anul următor, publică în „Vremea”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Victoria”, „Orizont” şi „Tribuna poporului”. La sfârșitul lui martie 1944, Eusebiu Camilar și Magda Isanos pleacă în refugiu la București, iar în 17 noiembrie poeta moare la numai douăzeci și opt de ani la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan.

Îi apar, postum, volumele de poezie Cântarea munților (1945) și Țara luminii (1946), versurile sale fiind strânse până la sfârșitul secolului în mai multe ediții, cea mai recentă, Poezii / Poésies , bilingvă, tradusă și îngrijită de fiica sa, Elisabeta, în 1996.

Pentru tine

În neamul meu femeile-s ciudate
Cu părul brun de tot și fața pală
Le place mult iubirea, însă toate
Își uită jurămintele și-nșeală.

De-aceea nu-ntreba cât poate ține
Iubirea noastră – nimenea nu știe,
Iubește-mă și nu-ntreba: că-n mine
E inima străbunilor mai vie

Și mâine poate totul să dispară
Să-mi pari urât și prost și să te las,
Căci vin din minunata caldă țară
Și sufletul fierbinte mi-a rămas,

Dar schimbător ca vântul și ca marea
Să nu te-ncrezi în mare, nici în vânt,
Că-n mine port paragini și uitarea,
Să-nțeleneasc-al inimii pământ.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *