Poemul săptămânii: Dan Verona

Dan Verona s-a născut pe 1 iulie 1947, în Luncani, Bacău, ca Neculai Crețu. Tatăl său, învățătorul Constantin Dan, moare într-un accident înainte de nașterea fiului, iar mama, Catinca Crețu, în 1952, în urma unei boli de inimă. Ajunge la orfelinat, experiență în urma căreia va scrie, un sfert de secol mai târziu, romanul Îngerii chilugi. A absolvit în 1965 liceul la Piatra Neamț. Debutează cu versuri într-un ziar nemțean (1964), dar debutul publicistic relevant se petrece un an mai târziu, când e publicat în „Ateneu” (reînființată în august 1964 și condusă de Radu Cârneci). Între 1965 și 1968 lucrează în diverse locuri, fiind, pentru scurte perioade de timp, bibliotecar sătesc, muncitor la mina Bălan, audient la teologie. Intră la Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română, din București, pe care o va absolvi în 1972. Începând cu această dată, este redactor la Radiodifuziunea Română.

Salutat cu mare entuziasm la debut și receptat în anii ’70 la superlativ de către Alexandru Paleologu (care îl compară pe tânărul debutant cu Hölderlin), Lucian Raicu sau Laurențiu Ulici, Dan Verona face parte dintr-o promoție clasată în general ca „manieristă” sau „barocă”, iar principalele trăsături ale acestui desant (cu reprezentanți, totuși, foarte diferiți ca structură și traiectorii ulterioare) se regăsesc în cărțile sale de poezie dintre 1972 și 1987: orfism, prețiozitate, parabolic, gesticulație largă, cu sensuri sacramentale. Autor al versurilor pentru muzica folk a lui Hrușcă, Șeicaru, Socaciu sau Baniciu, Dan Verona pare unul dintre protagoniștii uitați ai unui moment artistic caracterizat prin evaziune, euforie și livresc. Desigur că, sub presiunea noilor discursuri pe care le impun 80-iștii, imnicul, grandilocvența și scenariile hiperestetizate de care sunt pline Nopțile migratoare (1972), Zodia măslinului (1974), Cartea runelor (1976), Dați ordin să înflorească magnolia (1977), Viața la treizeci și trei de ani (1981) sau Balada vestitorului și alte poeme (1987) intră într-un con de umbră, iar evoluțiile de mai târziu ale poeticității din spațiul românesc nu au favorizat revenirea în actualitate a lui Dan Verona.

Și totuși, unele accente din poezia lui Verona aveau să se mai modifice pe parcursul celor cincisprezece ani în care a fost activ (făcând loc unei poezii mai tranzitive, mai orientate către cotidian și biografic, poate și spre un fel de textualism timid, ca în poemul „Crima perfectă”: „(…) Ne naștem din text şi apunem în text / deci viaţa e text / a spus cineva, un pifan / mai bătrân – / o glumă, desigur, pentru îmbărbătare / dar o glumă sinistră / căci noi eram deprimaţi / făceam şi noi parte din text / hrana lui viitoare”), fără a modifica în mod esențial principalele coordonate ale unui discurs de suavități și beatitudini, în care pot fi descoperite totuși ruperi de ritm și momente de intensitate vulnerată. De altfel, cu romanul Îngerii chilugi (1982), precum și în câteva poeme din anii ’80 (dintre cele care au rezistat cel mai bine până astăzi), D.V. pare un scriitor care îl anticipează pe Nicolae Avram, fiind cel dintâi care scrie despre copilăria petrecută în orfelinat.

După 1989, Verona nu a mai publicat (decât ediția antologică bilingvă Poeme alese / Selected Poems, apărută în format electronic acum opt ani la Contemporary Literature Press, generosul proiect coordonat de către Lidia Vianu), impunându-și (sau retrăgându-se în) tăcerea pe care o anunța poate, ca pe un ideal căutat febril, în poezia sa de tinerețe („Se cuvine tăcere. / Ca și cum / axa universului s-ar înclina / cu luminoasele-i roiuri. / Ca și cum / într-o cetate / sub apă / poetul / Bacovia ar cânta la vioară”).

Cântecul îngerilor chilugi

Noi suntem îngerii chilugi
Rotund este capul nostru – o ghiulea
Pentru o popicărie divină
Noi n-am cunoscut îmbrăţişarea maternă
Sfânta familie pentru noi e o reclamă de lux
Nu ştim cum arată o casă o candelă în peretele nopţii nu ştim
Noi nu avem decât o stea de ocazie
Noi suntem aruncaţi la uşa bisericii
Pentru a forţa mila divină
Fratele nostru este câinele fără stăpân
Noi nu ştim decât rugăciunea pâinii cu marmeladă
Sfânta noastră veşnica marmeladă eroică
Noi nu suntem decât un număr matricol
N-avem bunici generali şi nici corăbieri
Amintirile noastre sunt nule ca praful nealterat de provincie
Destinul nostru – deplorabilă compilaţie

Noi suntem îngerii chilugi –
Din mâhnirea noastră fariseii vor scoate o frumoasă parabolă

din Viața la treizeci și trei de ani (1981)

2 Comentarii

  1. e o carte de poezie de acum patruzeci și doi de ani. sunt sigur că se găsește ea pe undeva, dar trebuie dibuită. oricum, găsiți aici selectate nouă poeme din acea carte: https://editura.mttlc.ro/carti/dan.verona-selected.poems.pdf

  2. Ana-Maria Rotaru says:

    De ce nu gasesc „Dati ordin sa infloreasca magnolia?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *