Tiranii vechi și noi

Prin excesele de putere totalitară nemaiîntâlnite în epoca modernă, secolul trecut a consacrat sensul termenului de tirancu o uriașă încărcătură negativă, acela de dictator absolut și feroce. Întorcându-ne în timp la originile antice grecești ale conceptului, descoperim cum trecerea timpului poate crea subtile mutații semantice. În polisurile grecești tiranii au fost personalități politice ce au asigurat – precum în cel mai cunoscut caz, cel al Atenei – tranziția de la regimurile oligarhice spre cele democratice. Deținător al puterii totale pe care o uzurpă de la clicile aristocratice, tiranul grec nu e totuși un dictator atotputernic și represiv asemeni omologului său modern ci mai degrabă un conducător autoritar și populist care încearcă să disloce masele din rețelele de fidelitate aristocratico-tribală și să le ofere o nouă formulă, una paternalistă, de exercitare a puterii. Cazul tiranului Pisistrate care a condus Atena la mijlocul secolului al-VI-lea î.Hr. rămâne emblematic. Faptele sale îl recomandă ca pe un veritabil showman politic ce și-a regizat în mai multe rânduri spectacole de ascensiune spre putere, atrăgând în cel mai pur stil populist atenția poporului asupra sa.

Prima tentativă a lui Pisistrate de a lua puterea a vizat captarea energiei emoționale a atenienilor prin atât de actuala practică a victimizării: se spune că s-ar fi bătut singur și a apărut în public acoperit de vânâtăi, cerând autorităților protecție și obținând o gardă de corp cu ajutorul căreia a cucerit Atena. A fost exilat rapid dar a revenit cu un nou spectacol intrând în oraș alături de o femeie deghizată în zeița Atena, protectoarea orașului, recomandându-se astfel atenienilor drept conducător aflat în grațiile zeilor. După un al doilea exil atitudinea lui Pisistrate s-a radicalizat, el cucerind în final orașul cu ajutorul unei armate de mercenari. Guvernarea lui s-a dovedit însă una benefică și rodnică pentru Atena care s-a dezvoltat și a prosperat animată de lucrări publice, comerț, festivaluri religioase și proiecte culturale.

Portretul politic al lui Pisistrate rămâne extrem de interesant pentru că el concentrează precum o eboșă disponibilități diverse de evoluție a conducătorului politic ce se vor manifesta în epocile care au urmat. Populismul șimanipulareamaselor prin stimularea apetitului pentru spectacolul public, pentru pâine și circ, sunt practici politice care au asigurat în antichitate și asigură și în prezent succesul unor oportuniști carismatici.

Tiranii primei jumătăți a secolului XX au avut, spre deosebire de cei ai epocilor precedente, atuul tehnologiei pentru a controla, a manipula și a reprima masele. N-a lipsit însă spectacolul bombastic și voluntarist din ritualul cuceririi puterii atât în Marșul asupra Romeiorganizat de cămășile negre ale lui Mussolini cât și în încercarea eșuată de puci a lui Hitler la Munchen în 1923. Iar la Hitler a urmat – ca și la Pisistrate – întoarcerea, una mult mai feroce și mai vindicativă.

După un exercițiu democratic de aproape trei decenii în Europa de Est, gustul puterii tiranice pare să revină ascuns sub masca unor regimuri recent etichetate drept iliberaleprecum cele din Ungaria și Polonia, state cărora suntem din ce în ce mai tentați să le adăugăm – cu inima strânsă și în lumina evenimentelor din ultimii doi ani – și România. Ele par să parcurgă un drum invers față de Atena antică, de la democrație spre oligarhie prin tiranie. Regimurile iliberale subminează și erodează lent fundamentul democratic fragil al societăților est-europene instituind controlul politic asupra celei de-a treia puteri în stat, justiția, dar și asupa celei de-a patra puteri – cea neoficială – presa independentă. Partidele care susțin proiectul iliberal ajung să se confunde în totalitate cu grupuri de interese al căror principal exponent e replica actuală a vechior tirani. Apatia civică exprimată prin absenteismul ridicat de la ultimele alegeri dublată de o mai veche propensiune din societatea românească pentru personalități autoritare și carismatice ce posedă abilitatea distribuirii de daruri sunt premise ce fac din România un teren politic fertil pentru ascensiunea noilor tirani.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *