Thierry Wolton: O istorie mondială a comunismului (1)

Ideea de a folosi arma hranei pentru a doborî „duşmanul de clasă“ nu i-a venit lui Stalin din senin. Calea i-a arătat-o Lenin, când a zdrobit puternica Biserică Ortodoxă profitând de foa-metea care a îndoliat ţara în 1921–1922. Să ne reamintim ce pre¬scrisese liderul bolşevic atunci: „Cu înfometaţi care se hrănesc cu carne de om, cu drumuri presărate cu sute de mii de cadavre, acum şi numai acum putem (şi prin urmare suntem datori) să confiscăm bunurile Bisericii cu sălbăticie, fără milă“. Clerul nu şi-a revenit niciodată după această lovitură. Precedentul kazah a fost şi el plin de învăţăminte pentru Stalin. În aceste ţinuturi majoritar nomade, Moscova voia să sedentarizeze o populaţie de credinţă musulmană şi organizată pe clanuri, două caracteristici care împiedicau pătrunderea idealurilor comuniste. În noiembrie 1929, Comitetul Central a ordonat confiscarea pământurilor no¬mazilor şi construirea de ferme cerealiere uriaşe în estul Kazahstanului. O absurditate economică într-un teritoriu care nu se pretează la asemenea culturi. S-a hotărât ca 544.000 dintre cele 566.000 de familii nomade câte număra ţara să fie fixate înainte de sfârşitul planului cincinal. Pentru a-şi atinge obiectivul, co¬muniştii locali recurg la forţă. Jumătate din turme au fost omo¬râte din primele săptămâni. În aprilie 1930, 52,1% din populaţie devenise sedentară şi intrase în colhozuri; în septembrie 1931 erau deja 60,8%. Înaintea acestui marşforţat către socialism, trei sfer¬turi din populaţia kazahă trăia din creşterea animalelor. Agricul¬tura nu poate compensa această economie ancestrală; în vara anului 1930, suprafaţa cultivată crescuse cu numai 17%. Lipsiţi de posibilitatea de a se hrăni, kazahii sunt decimaţi de foamete. În total mor 1,3 milioane de persoane, adică o treime din populaţia totală. Păstrând proporţiile, URSS n-a mai cunoscut o hecatombă de o asemenea amploare. Foametea a înfrânt orice rezistenţă, nomadul kazah e în sfârşit sedentarizat. În acest caz, foametea a slujit scopurilor Moscovei, dar n-a fost instrumentalizată. Nouă sute de tone de grâu au fost aduse la faţa locului pentru a veni în ajutorul populaţiei înfometate. Dar Kazahstanul a confirmat eficienţa pe care o are arma hranei. Când, în 1932–1933, Stalin a luat hotărârea să-i înfometeze deliberat pe ucraineni, sedentari¬zarea kazahilor era deja înfăptuită.
Martirizarea Ucrainei începe la 11 august 1932 printr-o scrisoare a lui Stalin către Lazar Kaganovici, reprezentantul său la faţa lo¬cului: „De maximă importanţă este acum Ucraina. Treburile în Ucraina merg lamentabil. Merg prost în privinţa partidului. Se spune că în două regiuni din Ucraina (Kiev şi Dnepropetrovsk) circa 50 de comitete raionale şi-au exprimat opoziţia faţă de planul de colectivizare, declarându-l nerealist. Se spune că nici în celelalte comitete raionale lucrurile nu merg mai bine. Cu ce seamănă asta? Ăsta nu mai e partid, e parlament, o caricatură de parlament. […] Merg prost în privinţa Sovietelor. […] Merg prost în GPU. […] Dacă nu luăm imediat măsuri de îndreptare a situaţiei, putem pierde Ucraina“. În concluzie, Vojd ordonă: „Ucraina trebuie trans¬formată în cel mai scurt timp într-un adevărat bastion al URSS, într-o republică model. Nu precupeţiţi nici un mijloc“.În perioada respectivă, pământul din Ucraina era împărţit între proprietatea privată şi cea colhoznică, ucrainenii făcându-se vinovaţi de refuzul de a preda cotele de cereale, de neîndeplinirea normelor, nerealiste, impuse de Moscova. Cu un an înainte, 42% din recoltă fusese confiscată, ceea ce silise colhozurile să predea o mare parte a grâ¬ului de sămânţă destinat recoltei viitoare. În primăvara anului 1932, Moscova a cerut livrarea a 7,7 milioane de tone de grâu, adică peste jumătate din recolta scontată. Cunoscând situaţia de la faţa locului, comuniştii ucraineni înşişi au socotit obiectivul nerealist. Foametea face deja ravagii la ţară, colhozurile sunt sleite, ţăranii la pământ. Molotov şi Kaganovici au fost trimişi la Kiev ca să im¬pună cotele hotărâte. „Nici o concesie şi nici o şovăire în îndepli¬nirea sarcinii trasate de partidul şi guvernul sovietic“, avertizează Molotov. Ucrainenii trebuie să-şi dea obolul. Scrisoarea lui Stalin dă semnalul de începere. La sfârşitul verii, obiectivul e atins, cotele sunt predate – pentru ţărani însă asta înseamnă moarte. În mo¬mentul respectiv, Ucraina este cea mai colectivizată republică so¬vietică din URSS: 70% dintre ţăranii ucraineni sunt deja înscrişi în colhozuri, faţă de 59,3% în restul ţării. Colectivizarea este prin¬cipala cauză a tragediei, căci ea nu permite nici o flexibilitate, nu le lasă nici o marjă de manevră ţăranilor, care au devenit depen¬denţi de putere şi supuşi arbitrarului total al acesteia. Dacă parti¬dul-stat le vrea moartea, vor muri.

Thierry Wolton
O ISTORIE MONDIALĂ A COMUNISMULUI
ÎNCERCARE DE INVESTIGAȚIE ISTORICĂ VOL. I: CĂLĂII
Cu o prefaţă a autorului la ediţia românească
Traducere din franceză de Adina Cobuz, Wilhelm Tauwinkl, Emanoil Marcu, Vlad Russo, Mariana Piroteală, Marieva Ionescu, Anca Ionescu și Elena Ciocoiu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *