Mircea Mihăieș: Cum au lucrat și Phoenix, cu Șerban Foarță și Andrei Ujică.
Ilie Stepan: Exact. Avem și exemple inverse, dar mai puține, mult mai puține, de texte care erau deja scrise și am făcut mai târziu muzica. Au fost și ani în care am scris muzică mai ales după poeți. Marian a scris versurile, textul, cum îi place lui să spună. Pe la sfârșitul lunii decembrie, piesa a fost „împachetată”. A durat relativ mult, deoarece comunicam prin telefon. Îi cântam la telefon. Încă se trăgea în oraș, nu puteam să mă duc cu ghitara dintr-o parte într-alta, pentru că mă luau drept terorist. În zilele acelea, și dacă clipeai suspect te luau drept terorist. Ce să mai vorbesc de ditamai tocul de ghitară! Îți dai seama că mă secerau ăia! Și atunci îi cântam la telefon. La telefonul fix, că mobile nu erau. Și el zicea: „Bine, bătrâne, aici facem așa, aici facem așa”. Cert este că atunci când ne-am întâlnit cu trupa la sala de repetiții, după revelion, să repetăm și-apoi să înregistrăm piesa, era deja compactată. Textul și muzica erau acolo. Textul intrase perfect în matricea piesei și a zonei muzicale.
Am înregistrat-o la București pentru că acolo, la studioul Televiziunii, aveau aparatură cu șaisprezece canale. Acum nu ne mai țineau la coadă. Vreau să-i aduc un omagiu lui Dumitru Moroșanu, un excepțional redactor muzical, absolvent de Conservator, timișorean. Lucra în Televiziune și la Radio. El ne-a redebutat, ca să zic așa, după doamna Boleanțu. Primele filmări pentru București le-am făcut cu Dumitru Moroșanu. Am și acum o emoție, când îl pomenesc. Înainte de 1989 ne chema să înregistrăm piesele în studiourile muzicale din Televiziune. Dar nu ne filmau și pe noi, pentru că n-aveam ținuta corespunzătoare. Nu voiam să ne prindem părul cu agrafe și să ne dăm cu uleiuri. Acum ar fi la modă să arătăm ca niște machos post-Banderas. El transfera piesele din Televiziune, le copia pe bandă și le ducea și la Radio. Avea o emisiune muzicală pe care o transmitea joia.
Deci, asta s-a întâmplat până în 1989. Acum ne-am dus direct, fără nicio problemă, am înregistrat piesa pe 6-7 ianuarie. Televiziunea arăta ca după un război serios de tot. În primul rând, încă se mai circula cu parole. Din studioul muzical, dacă doreai să mergi la toaletă sau să bei o cafea, trebuia să reții două parole. După fiecare colț se schimba parola. Studioul muzical e la parter, într-o zonă aflată destul de aproape de celebrul studio 4. Mirosea a chit peste tot. Erau schimbate geamurile acelea uriașe, lovite de gloanțe. Peste tot erau parașutiști militari, care păzeau. Șase dintre ei au cântat și la refrenul de la „Timișoara”.
Mircea Mihăieș: Soldații au intrat din nou peste voi, ca la Jebel…
Ilie Stepan: … aveau fețe obosite, nu dormiseră de nopți și nopți. Nu știu ce le băgau în hrană, probabil energizante. Chiar dacă erau pregătiți pentru situații speciale, erau doar niște copii. Dar și așa obosiți cum au fost, au venit și au asigurat acel basic, acel grund, cum se cheamă, pata de culoare sonoră atât de necesară. Nu era foarte clar ce murmură și ce cântă. Am repetat cu ei refrenul. Nu trebuiau voci de operă sau de impostație. Trebuia să se audă vocea mulțimii. Au fost foarte, foarte expresivi. Piesa s-a cântat în două variante: în limba engleză și în limba română. Formula în care a fost înregistrată este: Ilie Stepan-ghitară, Grigore-Bujor Hariga-ghitară, Mario Florescu-voce, Christian Podratzky-ghitară bas, Ștefan Kolompar-claviaturi şi Lică Dolga-tobe.
La varianta în engleză, partea recitativă din mijlocul piesei a rostit-o un voluntar englez, pe care l-am întâlnit la Timișoara, prin Spitalul Județean. Prin 23-24 decembrie era deja acolo. A venit și la repetiții. Poate avea și alte atribuții, nu știu, dar era foarte… voluntar: curăța, ducea răniți. Te miri ce făcea. A venit la noi, la sala de repetiții de la Casa Tineretului. N-am putut repeta multă vreme la volum mare, pentru că începuse Procesul de la Timișoara, care s-a ținut la Casa Tineretului. Chiar pe lângă sala noastră de repetiții intrau așa-zișii vinovați, care după aceea au fost găsiți vinovați doar cu jumătăți de măsură.
Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan
Şapte zile, plus una, Polirom 2018
Volum apărut cu sprijinul SAI Erste Asset Management S.A.
