Mircea Mihăieș: Nu putem trece foarte ușor peste un moment care a fost foarte important și continuă să fie la fel, chiar la treizeci de ani după ce în România s-a produs o schimbare majoră. Am constatat în aceste zile că încep să fie reascultate două melodii: „Timișoara”, de PRO Musica, și „Imnul Golanilor”, al lui Cristian Pațurcă. Ai compus melodia „Timișoara” în perioada dintre 22 decembrie și Anul Nou 1989, nu?
Ilie Stepan: Da, cum spuneam, atunci am scris-o. Am înregistrat-o la București în 7 ianuarie… S-a născut, muzical, aproape dintr-o sorbire. A curs de la sine, pe nesimțite. Mai întâi refrenul, apoi strofele, și la urmă ideea citatului din „Deșteaptă-te Române.” Tocmai îl cântasem cu vreo câteva zile înainte, după cum știi, în balconul Operei, cât mai trăia Ceaușescu. Deși nu are o formă imnică, conține o puternică simbolistică. Vine cu o mare încărcătură istorică. E un citat stilizat și nu o preluare mecanică. E o interpretare. O reinterpretare. L-am preluat ca număr de măsuri, ca durată, la începutul piesei. Apoi am așezat tempoul. Toate au curs…
Mircea Mihăieș: În momentul acela, „Deșteaptă-te Române” nu era încă imnul României.
Ilie Stepan: Nu, nu era imnul României. „Timișoara” este piesa la care n-aș schimba nicio virgulă muzicală. Sunt cunoscut printre colegii de breaslă — și-mi spun asta prieteni apropiați, mi-o spun și nu mă supăr — că sunt un perfecționist. Că „bibilesc” la o piesă, că lucrez excesiv de mult. Se poate să fie așa…
Mircea Mihăieș: Eu cred că e normal să fie așa.
Ilie Stepan: Știu și eu… Sunt mai multe abordări aici. Unii doresc să lași piesa „la prima suflare.” Eu mai lucrez, mai cizelez…
„Imnul Golanilor” și „Timișoara” sunt două simboluri vii ale istoriei noastre recente. Istorie care, din păcate, se repetă acum. Pentru că se repetă, asta-i clar. Nu știu însă până unde se va ajunge ca intensitate a confruntării forțelor, a binelui și-a răului. Pentru că despre asta-i vorba. După o sută de ani de la eforturile Reginei Maria, după toată tensiunea internațională de atunci, s-a ajuns la confuzie totală privind chiar apartenența noastră europeană. Toate demersurile făcute în ultimii zeci de ani pentru stabilirea unor zone de echilibru în politica externă sunt călcate în picioare. Se face apel la memorie din disperare. Iar piesa „Timișoara” e un sindrom al acestei disperări.
Mircea Mihăieş în dialog cu Ilie Stepan
Şapte zile, plus una, Polirom 2018
Volum apărut cu sprijinul SAI Erste Asset Management S.A.
