Russell Kirk şi condiţia conservatoare

În epoca corectitudinii politice militante şi a relativismului dizolvant, Russell Kirk este, prin opera şi prin întreaga sa acţiune publică,un eretic şi un reacţionar. El rămâne situat în contra acelui curent de nivelare utopică a umanităţii. Cuvintele sa nu se pot adresa celor instalaţi în prezentul etern al masificării şi al experimentelor identitare. Kirk a deţinut geniul formulărilor memorabile, dar şi curajul asumării marginalităţii în vremuri de progresism agresiv. Kirk a întruchipat, graţie acestui amestec de fermitate şi de erudiţie, condiţia conservatoare însăşi, menită să recupereze şi să salveze ceea ce mişcarea brutală a fanatismului intenţionează să elimine, definiv.

Kirk a îndeplinit, pentru mişcarea conservatoare americană din veacul XX şi nu numai, rolul eminent de ziditor şi de vizionar pe care Burke l-a îndeplinit la fine de secol XVIII. Simbolic, în centrul tradiţiei pe care o desenează Kirk se află efigia lui Burke. Dinspre Burke vine inspiraţia pentru acea imaginaţie morală ce revine în paginile lui Kirk. Dinspre Burke provine încrederea în înţelepciunea pe care experienţa şi tradiţia o pot procura, ca un antidot la rătăcirile prometeice. De la Burke Kirk preia torţa reflecţiei ce se doreşte a fi purtătoare de lumină în întuneric, asemeni unui far ce îi îndrumă pe navigatori. De la Burke Kirk învaţă modestia, dar şi tenacitatea. Revoluţia abstractă şi geometrică pe care Burke o vede la începuturile sale îşi atinge, în epoca lui Kirk, apogeul ei destructiv. Între iacobini şi religiile politice totalitare, linia de continuitate este una prin excelenţă burkeeană.

Renaşterea conservatoare americană de după 1945, atât de spectaculoasă, ar fi fost de neimaginat fără rafimentul de istoric al ideilor pe care îl ilustrează Kirk. Monumentală şi clasică prin eleganţa ei, “ The conservative mind” reafirmă, în contra ignoranţilor, existenţa unei tradiţii conservatoare în spaţiul de limbă engleză. Întreg efortul de polemist şi de eseist al lui Kirk a fost dedicat acestui ţel de apărare şi de întregire a liniei intelectuale ce duce de la Burke la Eliot. Vitalitatea tradiţiei imprimă vitalitatea ideilor lui Kirk. Nu este nimic încremenit sau arhaic în tradiţia ce trăieşte în paginile sale, de vreme ce tradiţia conservatoare se identifică cu Tradiţia fără de care Occidentul iudeo- creştin nu ar fost acelaşi, niciodată. “ The conservative mind” este, în egală măsură, un manifest întemeiat pe afinităţile ce conferă unitate Vestului, dincolo şi dincoace de Atlantic. Statele Unite sunt parte din marele lanţ al tradiţiei, Statele Unite întemeiază,la 1776, o comunitate ce se revendică de la valoarea cardinală a libertăţii. Oceanul nu le separă de Europa- el aduce împreună braţele aceluiaşi fluviu majestuos.

Prin “ The conservative mind” şi prin numerele lui “ Modern age”. Kirk a rămas fidel acestei pedagogii detestate de progresişti. Credinţa sa în capacitatea artei şi a standardelor morale de a dura nu poate fi acceptată de cei care trăiesc sub semnul contestării fanatice. Monumentele pe care le evocă paginile sale nu sunt ruine, ci semne ale trecutului care ne serveşte drept îndreptar. Educaţia conservatoare nu este, aşa cum sugerează, tenace, detractorii ei, una paseistă şi muzeală. Educaţia conservatoare stabileşte legătura dintre trecutul din care venim şi prezentul spre care ne ducem. Educaţia conservatoare priveşte cu seninătate schimbarea, pentru că posedă echilibrul conferit de tradiţie. Educaţia conservatoare este un element de mediere, o poartă care ne permite intrarea în cetatea de popas de unde vom pleca mai departe.

Renaşterea intelectuală americană de după 1945, una în cadrul căreia Kirk este un agent central şi un ferment de geniu, contrazice obsesia materialist-dialectică ce leagă prudenţa conservatoare de decorul feudal şi de lestul unui trecut detestat. În Statele Unite, lecţia lui Kirk şi a colegilor săi infirmă determinismul orb marxist. Libertatea, tradiţia , constituţionalismul sunt cărămizile edificiului conservator, edificiu care are rădăcinile înfipte în istoria Republicii înseşi. Recitirea Revoluţiei americane ca revoluţie conservatoare nu este întâmplătoare la conservatorii postbelici. Acolo unde Franţa propune crima ideologică, Statele Unite oferă imaginea washingtoniană a zidirii şi a moderaţiei.

Moştenirea lui Kirk este această încredere în posibilitatea tradiţiei de a ne întări, în clipe de îndoială. Micile sau marile comunităţi burkeene din care provenim sunt tot atâtea expresii ale pluralismului organic. În locul universului mutant desenat de raţiunea prometeică, conservatorii aleg ordinea libertăţii şi înrădăcinarea în valorile care ne unesc. Mai mult decât fiinţe trecătoare, suntem parte a unui drum care merge mai departe, vegheat de umbrele celor care nu mai sunt . Viitorul se aşază, organic, pe acest făgaş străjuit de coroanele seculare de arbori îndreptate spre cer.

Un comentariu

  1. Dușan Crstici says:

    Un adevărat manifest al credinței in valorile conservatorismului! Aveam si noi dreptul la acesta unică garanție a continuității, multi fațetate, caleidoscopice. Am pornit cu stângul in 1848, prin arderea Arhondologiei, finalizând drumul ales , după exact 100 de ani, in 11 iunie 1948, poarta terminus a slalomului uriaș, ale cărui porți intermediare, sunt prea puțin comentate: asasinarea lui Barbu Catargiu, confiscarea pământurilor mănăstirești, donații(danii) ale familiilor cu numele din Arhondologie, arse, transformarea mănăstirilor voievodale in închisori, (arhive, în cel mai bun caz), articolele constituționale antisemite din 1866, molestarea in public, sora cu moartea a lui Lascar Catargiu, …mai departe , … sunt știute, începând cu transformarea Regatului Bulgariei prin atacul din 1913, urmat de Pacea de la București(conservatoare, maioresciană!) in dușman de moarte. Cu deosebită considerație, Dusan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *