Karl Marx la bicentenar: cetăţile de oţel şi de sânge ale lui Stalin

O dată cu Stalin, comunismul capătă chipul cu care se va înfăţişa lumii, vreme de jumătate de secol. O dată cu Stalin,marxism- leninismul îşi atinge maturitatea sa prometeică. O dată cu Stalin, Uniunea Sovietică este farul ce luminează până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. O dată cu Stalin, despotismul se aliază cu dialectica, spre a -şi făuri un imperiu.

Pentru marxiştii fideli gnozei lor, ca şi pentru leniniştii intransigenţi, Stalin este erezia monstruoasă pe care nu încetează să o denunţe. Autenticul comunism, ni se explică pe un ton profesoral de aceşti dascăli neobosiţi ai utopiei, a fost în mod fatal pervertit de stalinism: tot ceea ce inocenţii intemeietori au imaginat a eşuat în teroare. Drumul spre mântuire trece prin regăsirea lui Marx şi a lui Lenin, renegând paranteza sanguinară a lui Stalin.

În pofida acestor critici seduşi de ideal, Stalin este întruchiparea istorică legică a ipotezei marxist- leniniste. Socalismul într-o singură ţară din URSS nu este o aberaţie oarecare, ci capătul de linie al experimentului iniţiat la 1848 şi la 1917. Stalin emană acea credinţă tipică adevăraţilor marxişti. Stalin nu este un despot care a trădat comunismul, aşa cum argumentează neomarxiştii contemporani, ci avatarul legic al gândirii revoluţionare fondate pe Marx şi pe Lenin. Temeritatea sa criminală este aceea de a fi extras din textele înaintaşilor formula modernizării prin muncă forţată şi teroare de stat. Stalin este spectrul pe care stângiştii de astăzi evită să îl confrunte. Stalin este efigia comunismului în secolul XX.

Spre comunism

Definitorie pentru Stalin este voinţa de schimbare a lumii. Iar această voinţă de schhimbare este hrănită de viziunea despre viitorul luminos al comunismului. Tirania lui Stalin este una subordonată ideii: exterminarea şi construcţia socialismului sunt unite, în acelaşi demers grandios.

Stalin este demiurgul ce aspiră la eliminarea subdezvoltării, inaugurând o eră a modernizării accelerate. Imaginea lui Stalin despre progresul economic este aceea pe care o vor prelua democraţiile populare- cultul industriei grele este parte din această formulă creatoare. Desprinderea de trecut este, pentru Stalin, posibilă doar prin brutalitatea statului ghidat de partid. Reţeta sa este una seducătoare prin simplitatea ei geometrică. Întreaga societate este un vast şantier, ale cărui piese umane sunt mutate de conducător, în numele raţiunii. Sacrificiile sunt irelevante în raport de ţinta pe care istoria o stabileşte. Partidul- stat este agentul progresului.

Primatul ideilor este moştenirea pe care marxism- leninismul o lasă lui Stalin. Acţiunile sale sunt, înainte de toate,alegeri ideologice. Planificarea economică face posibilă organizarea viitorului. Planificarea terorii face posibilă raţionalizarea societăţii. Planificarea propagandei face posibilă construcţia omului nou. În centrul acestui cosmos se află ideologia. Ea este nucleul în jurul căruia se cristalizează religia politică.

Admiraţia pe care stânga progresistă occidentală o resimte în raport de proiectul stalinist este efectul fascinaţiei pe care o generează spectacolul genezei. URSS este, în linia lui Marx şi a lui Lenin, laboratorul în care se testează cea mai ambiţioasă dintre formulele sociale încercate până atunci. Călătorii occidentali în URSS sunt, cu rare excepţii, prinşi în acest mecanism al orbirii. Stalinismul funcţionează, iar succesul său inspiră pe oamenii de bună- credinţă din lumea întreagă.

Stalinismul preia de la marxism travestiul umanismului. Crimele şi sacrificiile sunt justificate, invariabil, prin datoria de emancipare a omenirii din cătuşele sclaviei. Stalinismul exacerbează elanul prometeic anterior. Miracolul cosmogoniei este singurul ce intră în cărţile de istorie. Cetăţi ale focului, cetăţi ale agriculturii, cetăţi ale ştiinţei. Saltul cantitativ îl pregăteşte pe cel calitativ.

Crimele stalinismului încetează să mai fie un exerciţiu monstruos, în momentul în care ele sunt explicate dialectic. Lupta de clasă este înscrisă ca o lege de fier de la care nu poate fi abatere. Ferocitatea cu care este înfăptuită colectivizarea şi deschiaburirea este proba vocaţiei comuniste a înfăptuirii. Morala revoluţionară nu este morala comună. Barbaria este şocantă doar pentru firile timide, fidele legalismului burghez.

Stalin desăvârşeşte începuturile leniniste. De la poliţia politică la teroare şi la lagăre de muncă, amploarea demersului pedagogic este impresionantă. De vreme ce istoria a încredinţat Partidului monopolul citirii ei,acesta este îndreptăţit să acţioneze cu libertatea suverană pe care i-o conferă infailibilitatea sa. Şarjele de oţel sunt dublate de şarjele umane ale deportărilor si execuţiilor.

Lupta de clasă, cea pe care Marx o fundamentează, îşi află în Stalin rafinatul maestru dialectician. Nimeni nu este nevinovat în URSS. Omul este singur în faţa statului care nu mai cunoaşte limite în expansiunea sa. Controlul total la care aspiră stalinismul decurge din credinţa comunistă în necesitatea remodelării naturii umane. Delaţiunea şi tortura sunt uneltele gemene prin care se înfăptuieşte geneza.

Stalin inaugurează linia din care descind tiranii democraţiilor populare din întreg lagărul socialist. Socialismul într-o singură ţară devine, după 1945/ 1949, tiparul pe care îl adoptă dictaturile marxiste. Stalinismul , aureolat de victoria împotriva Germaniei naziste, apare, în aceste clipe, ca astrul ce veghează la liniştea popoarelor iubitoare de pace. Marxismul este, prin stalinism, religia politică cu adevărat universală. Promisiunea din “Manifestul” de la 1848 este pe cale de a se îndeplini.

Un comentariu

  1. Dușan Crstici says:

    „Șarjele de oțel sunt dublate de șarjele umane ale deportărilor și execuțiilor”. Cumplit de adevărat tablou! Daca ați fi redus întregul eseu la această afirmație genială, ținta ,impresionarea profundă a cititorului, ar fi fost atinsa. Citirea întregului eseu, in continuarea precedentelor, ar trebui să-i determine pe toți ” progresiștii ” naționali si planetari să-și facă serioase procese de conștiință, doar pentru faptul că după un secol de crime înfăptuite prin comandament ideologic marxist etatizat, persista nevoia acută de eseuri precum cele citite cu multa durere, vecina cu deznădejdea, in ultima săptămână. Cu deosebita considerație admirativa, Dușan Crstici

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *