Pentru fotbal, pentru fotbalul de cel mai înalt nivel cu care suntem contemporani, tika-taka, formula atât de seducătoare ani la rîndul practicată de Barcelona, este ceea ce un filozof al științei numea, dar pentru epistemologie mai ales, o mare ”revoluție științifică”.
Cînd spui tika-taka, asocierea pe care o face mintea cuiva care știe, cît de cît, nu cu mingea neapărat, ci ”despre minge” e cu Barcelona. Apoi, foarte probabil, cu Pep Guardiola. Ceea ce este corect.
Dar tot corect, numai că și mai complet (deci, mai drept), e să invocăm, direct în legătură cu acest fenomen, o listă ceva mai lungă.
În spate, vizionar, J. Cruff. Apoi, da, Guardiola, Messi (pentru longevitate).
Dar, pentru practica superlativă ”din iarbă”, trebuie invocați, neapărat-neapărat, Xavi și Iniesta. Ei, ”poneii intergalactici” au dus în spate, pentru mai bine de un deceniu, infrastructura și construcția limpede a acestui sistem de joc (totodată, și obiect estetic îmi vine să spun…)
Peste puține zile, odată și cu plecarea lui Iniesta, se va sfîrși ceva minunat pentru fotbalul mondial. Va rămîne Messi, dar e deja (în) altă poveste – și nici el nu mai are mulți ani în față de jucat la vîrf.
Iată, mai jos, un clip de 15 secunde, care spune, foarte convingător, ceva esențial despre tika-taka și despre trei magicieni cărora le suntem contemporani:
