Părinţii mei primeau mulţi invitaţi. Printre siluetele familiare erau, mai ales, două femei excepţionale, celebre în vremea lor, mult uitate în zilele noastre, şi cu care tata se împrietenise: Martha Bibescu şi Elena Văcărescu. Ambele îl cultivau asiduu pe tatăl meu, care le aprecia şi le iubea mult, şi pe una, şi pe cealaltă. Iar ele se detestau cu o frumoasă înflăcărare.
Aceste două eminente doamne nu erau singurii cetăţeni români care au reprezentat limba şi cultura franceze. Tzara, fondatorul grupului Dada la Zürich în timpul Primului Război Mondial, era de origine română. Sculptorul Brâncuşi sau istoricul Mircea Eliade, autor al Mitului eternei reîntoarceri şi al Tehnicilor arhaice ale extazului, erau şi ei şi români, şi francezi. Iar mai târziu aveam să-i iubesc şi să-i admir mult pe Emil Cioran, moralistul disperat şi vesel, autor al Tratatului de descompunere, al Silogismelor amărăciunii, al Căderii în timp, şi pe Eugen Ionescu, ale cărui piese Cântăreaţa cheală, Scaunele, Regele moare au fost adevărate triumfuri.
JEAN D’OMERSSON – Frumoasă a fost această viață. Totuși. ; editura Baroque Books and Arts, traducere din limba franceză de Eduard Florin Tudor, 2017
