Situaţie de urgenţă: dispar cuvinte!

Ştim că dinozaurii au dispărut demult. Astăzi există mamifere, păsări sau pești pe cale de dispariție, dar sunt şi tot felul de alte lucruri care dispar. De pildă, a dispărut telefonul „fix” cu disc rotund, în care îţi vârai degetele ca să formezi numărul dorit. Ani de zile, familia mea s-a folosit de o astfel de maşinărie simpatică pentru a vorbi cu prietenii, dar după ce şi-a făcut datoria atâta amar de vreme, a fost înlocuită cu alte aparate, mai noi.

De sub ochii noştri dispar lucruri cu care ne obișnuisem, cu care am crescut şi care ne amintesc de copilărie, de părinţii şi de bunicii noştri. Aceste lucruri dragi sunt repede înlocuite, de parcă am fi nişte copii răsfăţaţi care schimbă jucăriile imediat ce se plictisesc de ele.

Dar nu dispar numai animalele şi obiectele, ci şi unele cuvinte. Iar când dispar cuvintele, uneori dispar și oamenii care le folosesc. De pildă, dacă dăm uitării cuvinte ca de treabă, cinstit, omenos, într-o bună zi ne vom trezi că nu vom mai recunoaște oamenii de treabă, cinstiţi şi omenoşi.

Ești ceea ce vorbești

Pe oameni îi cunoşti după cuvintele pe care le rostesc. Într-un fel îţi vorbeşte mama, în alt fel tata, în alt fel fraţii tăi sau prietena ta cea mai bună, şi altfel vorbeşte cineva la televizor. Dacă ar vorbi cu alte cuvinte, e ca şi cum nu ar mai fi ei. Cu greu i-ai mai recunoaşte.

 

Primul cuvânt

Bebeluşul cunoaşte lumea care îl înconjoară privindu-şi mama. În acelaşi timp aude şi-un prim cuvânt, mama. Atunci, în mintea lui, imaginea mamei şi cuvântul mama se leagă foarte strâns, ca într-o îmbrăţişare, şi îi dau siguranţă. Din această contopire între imagine şi cuvânt se naşte prima propoziţie a omului: Mama, te iubesc! Este prima poveste de dragoste din viaţa ta. Și din viaţa mea. La sânul mamei, mintea ta era în cea mai deplină pace. Acolo nu era nici un gând ameninţător. Mai târziu, când vei fi mare, poate vei căuta să regăseşti siguranţa din brațele mamei – vei avea nevoie atunci de anumite cuvinte care să îţi reamintească de perioada aceea luminoasă din copilărie.

spread 6

Ce putem face?

Putem învia oamenii? Oamenii nu, însă cuvintele, da. Vă propun să scotocim după cuvintele uitate prin podurile prăfuite ale minţii sau prin dicţionare şi să le recondiţionăm ca pe nişte fotolii vechi, dar de mare valoare. Apoi să ne aşezăm pe ele confortabil. Vom uita de mica plictiseală care ne cuprinsese…

Cum asta? Simplu, legând unele de altele cuvintele dispărute, în povestiri despre viaţă. Iar oamenii, reauzindu-le de la voi, vor reîncepe să le folosească şi ei. Şi folosindu-le, se vor asemăna lor.

Să începem chiar acum! A sosit clipa să luăm atitudine, înainte ca în limba română să nu mai rămână decât cuvântul BĂ! Fiindcă şi oițele fac mai frumos: BEEE!

Mircea Stanciu, Cartea cuvintelor dispărute (Ilustrații de Maria Brudașcă), Editura Frontiera: București 2017.

Prefață (partea I)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *