Olivers Sacks – Halucinații

sacks halucinatiiCând cuvântul „halucinaţie“ a fost folosit pentru prima oară, la începutul secolului al XVI- lea, el desemna doar „o minte rătăcită“. Abia în anii 1830 Jean-Étienne Esquirol, un psihia -tru francez, a dat termenului înţelesul pe care îl are astăzi – până atunci, aşa-numitele halucinaţii erau socotite pur şi sim plu „năluciri“. Definiţiile precise ale termenului „halucinaţie“ încă variază considerabil, în principal fiindcă nu e întotdeauna uşor să distingi linia care desparte halucinaţiile, percepţiile eronate şi iluziile. În general însă, halucinaţiile sunt definite ca obiecte percepute în absenţa oricărei realităţi exterioare – adică să vezi sau să auzi lucruri care nu sunt acolo.1

Percepţiile pot fi, într- o oarecare măsură, împărtăşite cu altcineva – dumneavoastră şi cu mine suntem de acord că acolo e un copac, dar dacă eu spun „văd un copac acolo“ şi dumnea -voastră nu vedeţi nimic de felul acesta, veţi considera „copacul“ meu drept o halucinaţie, ceva născocit de mintea sau de creierul meu, imperceptibil pentru dumneavoastră sau pentru oricine altcineva. Pentru cel care le vede însă, halucinaţiile par cât se poate de adevărate, pot să imite percepţia în fiecare aspect al său, începând cu modul în care aceasta este proiectată către lumea exterioară.

Halucinaţiile au tendinţa de a fi surprinzătoare. Aceasta se datorează uneori conţinutului lor – un păianjen uriaş în mijlocul încăperii, sau omuleţi de cincisprezece centimetri –, dar, şi mai important, faptului că nu există o „validare în consens“; adică nimeni altcineva nu vede ce vezi tu şi îţi dai seama, şocat, că păianjenul-gigant sau omuleţii sunt de fapt „în capul tău“.

Când evoci imagini obişnuite – un dreptunghi, sau chipul unui prieten, sau turnul Eiffel –, imaginile rămân înăuntrul minţii. Nu sunt proiectate către spaţiul exterior, aşa cum e o halucinaţie, şi le lipseşte natura detaliată a unei percepţii sau a unei halucinaţii. Poţi să creezi în mod activ asemenea imagini după bunul-plac, şi le poţi revedea când vrei. În schimb eşti pasiv şi neajutorat în faţa halucinaţiilor: acestea se manifestă de capul lor – apar şi dispar când vor ele, nu când vrei tu.

Mai există un mod de a halucina, se numeşte uneori pseudo-halucinaţie, în care halucinaţiile nu sunt proiectate în spaţiul exterior, ci sunt văzute, s-ar spune, pe partea dinăuntru a pleoa-pelor – asemenea halucinaţii apar de obicei în stări aproape de somn, cu ochii închişi. Dar aceste halucinaţii interioare au toate celelalte caracteristici ale halucinaţiilor: sunt involuntare, incontrolabile şi pot avea detalii sau culori nenaturale, sau modificări şi forme bizare, destul de diferite de imageria vizu -ală normală.

Halucinaţiile se pot suprapune peste iluzii sau percepţii ero-nate. Dacă, uitându-mă la chipul cuiva, nu văd decât jumătate de faţă, aceasta e o percepţie eronată. Distincţia devine mai puţin clară în situaţiile mai complexe. Dacă mă uit la cineva care stă în dreptul meu şi în loc să văd o singură imagine văd cinci siluete aliniate, e această „poliopie“ o percepţie greşită sau o halucinaţie? Dacă văd pe cineva străbătând încăperea de la stânga la dreapta, iar apoi îl văd făcând exact acelaşi lucru iar şi iar, e acest tip de repetiţie („palinopsie“) o aberaţie per -ceptuală, o halucinaţie, sau şi una, şi alta? Avem tendinţa să nu-mim asemenea lucruri percepţii eronate, sau iluzii, dacă există de la bun început ceva acolo – silueta unui om, de exemplu –, în vreme ce halucinaţiile izvorăsc din neant. Dar mulţi dintre pacienţii mei au în mod indiscutabil halucinaţii, iluzii şi percep-ţii eronate complexe, şi uneori e dificil să tragi o linie de demar-caţie între ele.

  1. Definiţia mea preferată este cea pe care o dă William James în lu-crarea lui din 1890, Principles of Psychology: „O halucinaţie este o formă de conştiinţă strict senzorială, o senzaţie la fel de bună şi de reală ca şi când s-ar afla acolo un obiect real. Se întâmplă însă ca obiectul să nu fie acolo, atâta tot.“ Mulţi alţi cercetători au propus propriile lor defi -niţii, iar Jan Dirk Blom, în cuprinzătorul său Dictionary of Hallucinations, include un mare număr de astfel de definiţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *