Interviu DANIEL VULCU: Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea – istorie, tradiție, prezent

DANIEL VULCU este director general manager al Teatrului Regina Maria. Domnia sa se ocupă în mod decisiv de organizarea Festivalului Internațional de Teatru de la Oradea – FITO

Maria Hulber: Cum s-a născut acest festival? Când, cu cine?

Daniel Vulcu: Festivalul de Teatru Scurt s-a născut în 1976, s-a căutat o identitate aparte, adică o nișă în care să se înscrie cu o tematică anume pe lângă celelalte festivaluri care erau deja în curs în țară. S-a găsit această formulă de teatru scurt, una destul de puțin prezentă în repertoriile teatrelor din acea vreme. Atunci spectacolul de o oră și jumătate era într-adevăr un spectacol foarte scurt, în repertoriul teatrelor nu prea exista spectacol de teatru scurt, drept pentru care s-a hotărât să se țină o dată la doi ani. Și așa selecția era destul de dificilă, cu destul de puține spectacole. Pe vremea aceea se făcea un teatru ”serios”, adică spectacolele durau măcar două ore, repetițiile măcar două luni. Acum am ajuns într-un secol al vitezei, în care o oră și jumătate deja pare mult. Dacă atunci nu găseai din doi în doi ani decât puține spectacole de teatru scurt, acum ele sunt preponderent(e) de teatru scurt, așa încât această formulă de o oră și jumătate fără pauză a devenit una destul de lungă. S-a adăugat, în timp, forma de teatru independent. Trupele de teatru independent pun texte care țin o oră, o oră și-un sfert. Când ajung la o oră și jumătate deja spectacolul devine lung. Și, dacă la început a existat această suspiciune că poate că nu vom avea spectacole suficiente pentru a ține festivalul o dată la doi ani, iată că, de șase ani de zile, de când am devenit director, am hotărât să-l ținem anual. Și lucrurile se întâmplă normal, chiar frumos, atâta doar că, dacă acum avem foarte multe spectacole de teatru scurt , se poate face o selecție extraordinară, e aproape imposibil să le vezi pe toate. Am ajuns să putem aduce cât mai multe spectacole, doar că nu avem cu ce să le plătim.

Cât consumă, sub raport financiar și logistic, o asemenea manifestare?

Bugetul n-aș putea spune că este unul satisfăcător, pentru că este o chestiune relativă. Depinde cu ce compari. Dacă ne comparăm cu Festivalul de Teatru de la Sibiu, avem un buget infim, cu care probabil că Sibiul face maximum o jumătate de zi de festival. Acolo se vorbește despre milioane de euro, la noi se vorbește despre 300.000 – 400.000 de lei, maximum maximorum. Problema e că acolo, la Sibiu – pentru că acolo este etalonul, este festivalul cu care ne mândrim, se spune că e unul dintre cele mai mari din Europa și din lume -, s-a pornit cu încredere în acest festival, a fost finanțat destul de bine de către finanțatori, respectiv Primăria din Sibiu. De aici, așa cum știm banul atrage ban, au venit și sponsori, a venit și Ministerul și la ora aceasta, cum spuneam, vorbim de milioane de euro. Am fost vara aceasta la două festivaluri din Constanța, unde, după ce a dispărut carnavalul brazilian, noii conducători ai județului și ai municipiului Constanța au dorit să pună ceva în loc. Și cu bani mult mai puțini au reușit să facă o serie întreagă de festivaluri, printre care și vreo trei de teatru, patru chiar, cu bugete foarte bune. Eu știu că la Constanța sunt mult mai mulți bani decât la Oradea, e un oraș cu un potențial mare, port, dar cred că există și un pic mai multă aplecare spre partea aceasta de cultură. Pentru că trebuie știut că această parte de cultură aduce și vizibilitate dacă este folosită inteligent. Chiar nu ne dorim o risipă de bani, nu vrem să-i risipim aiurea, dar eu cred că merităm mai mult. Nu e neapărat o nemulțumire, ci un regret, pentru că atunci când am intrat în calitate de consilier în Consiliul Local Oradea, am avut niște planuri, am știut cum trebuie puse în pagină, dar e nevoie și de o finanțare mai substanțială pentru ca aceste planuri să se vadă. Oradea arată foarte frumos, este un oraș minunat, foarte bine administrat, dar trebuie umplut și cu evenimente culture. Posibil ca în anii următori să existe o atenție mai mare în acest sens. Regret doar că am ajuns la o vârstă la care probabil că nu mai pot să visez foarte mult, dar poate că am pus bazele unui început. Nu sunt eu cel care a întemeiat Festivalul de Teatru Scurt, dar putem vorbi despre faptul că am încercat să îl amplific, să îi dau o dimensiune culturală adevărată, nu numai ca număr de spectacole, dar ca spectacole foarte valoroase. Și marele regret al meu este faptul că, neavând un buget de la un an la celălalt stabilit, nu mă pot gândi la trupe importante din Europa, din lume, care să fie văzute la Oradea. Orice artist care vine din afara țării și îți vizitează orașul este un vector de imagine extraordinar. Poate că atunci când vom înțelege acest lucru o să ne gândim mai serios cum finanțăm acest festival. De asemenea, conceptul meu este acela că atunci când ai un festival de o asemenea valoare în orașul tău, la el trebuie să participe întreaga urbe. Sigur că nu vor veni toți la teatru, nici nu încap, dar, iarăși, e componenta aceea de teatru de stradă, pe care nu ne-o putem asuma, ea fiind foarte scumpă și nu numai atât, dar nici nu poți încasa, ca să zici că vinzi niște bilete și primești ceva înapoi. Putem mai mult, dar așteptăm să se întâmple, să existe acest declic care să… De când avem acest festival anual, a fost un an în care am avut 70 de spectacole. Revine partea aceea în care nu te poți finanța doar local. La minister nu poți apela pentru că noi nu aparținem de minister, nu au capitol bugetar care să spună ,,Ajutăm festivalurile din țară”. Am fi putut crea acest capitol prin colaborarea cu Mircea Diaconu, a cărui prezență a fost meteorică, pentru că el a stat câteva luni ministru al Culturii. Era un om care chiar înțelegea ce se întâmplă, câți bani se risipesc de multe ori prin festivalurile mari, unde contează foarte mult numărul, dar valoarea multor spectacole este îndoielnică. Dânsul a zis ,,Da, trebuie ajutate și celelalte festivaluri din țară, chiar dacă sunt ale ministerului sau nu”, adică dacă teatrele respective aparțin de Ministerul Culturii sau nu, a înțeles fenomenul, doar că nu am apucat să realizăm acest lucru pentru că a fost foarte puțin în funcție. Apoi avem AFCN-ul [Administrația Fondului Cultural Național], unde depunem proiecte, unde o dată câștigăm, de două ori nu și credeți-mă că nu le scriem mai prost atunci când nu câștigăm și nici mai bine atunci când câștigăm. Dar în România există încă această metodă de a da prietenilor, cunoștințelor, celor care intervin și așa mai departe. Deci sunt bani pe care nu te poți baza. Câștigă cel care și-a creat norocul printr-o vorbă pusă bine. În ceea ce privește sponsorii, pașii sunt destul de mici. Avem deja un sponsor devenit tradițional de câțiva ani, Raiffeisen Bank, care, după cum am văzut, e o bancă prezentă la foarte multe evenimente culturale în toată țara, Ne-a acceptat și pe noi, ne bucurăm și le mulțumim. Anul acesta am mai reușit să aducem lângă noi, din zona industrială, firma Inteva. Am mai dat sfoară în țară, cum ar veni, dar, cum spuneam, dacă ai un brand, în momentul acela toată lumea vrea să se asocieze cu tine. Pentru a-l crea însă, îți trebuie o finanțare de bază substanțială, după care vin, vin. Și, sigur, numai cu produse culturale de valoare poți să ajungi la un brand.

Noi lucrăm în plus și pe gratis, avem partea logistică necesară, nu pretindem nimic, ne-am dori doar gloria reușitei. Dar, pe lângă asta iarăși vorbesc despre vizibilitate, dacă vedeți câte o știre apărută nici noi nu știm cum, care scapă la o televiziune națională despre acest festival, ea se întâmplă doar datorită unor insistențe ale noastre. Adică, nu știu, am auzit că s-a mutat Cozmin Gușă în Oradea și automat am încercat să-l aduc înspre zona noastră, iar în anul respectiv am avut televiziunea pe care o patronează prezentă aici. În anul următor a uitat. TVR-ul, la fel, foarte greu îl aduci, de restul n-are niciun sens să mai vorbim. În schimb, după cum vedeți, există festivaluri în țară unde prezența televiziunilor este foarte consistentă. Și aici sunt două componente: este componenta în care te duci, dai o știre pentru că te interesează, după care vine componenta reclamei. Festivalurile cu bugete serioase plătesc televiziunile respective și fac transmisiuni în direct, fac interviuri, deci emulația este cu totul alta. Ori tot ceea ce înseamnă media la noi e pe gratis, adică sunt parteneri. Din partea presei locale nu ne plângem, pentru că sunt oameni care vin, o fac pentru urbea noastră, pentru noi și totul e în regulă. Dar iată că la nivel național deja nu mai avem aceeași vizibilitate și nici n-o putem avea până nu avem buget pentru acest lucru.

INFO

Teatrul Regina Maria, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Fundaţia Culturală FITO, DDIP Bihor şi UNITER, organizează în perioada 24 septembrie – 1 octombrie a V-a ediţie a FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU ORADEA.

Festivalul de teatru orădean este un eveniment cultural cu tradiţie, care şi-a câştigat de-a lungul ediţiilor aprecierea publicului bihorean, dar şi a oamenilor de teatru care răspund cu entuziasm invitaţiei noastre de a participa la festival. Timp de opt zile, Oradea devine oraş al artei teatrale, spaţiu de întâlnire între artişti şi public, în care emoţia spectacolului şi magia scenei devin protagonişti.

Ediţia din acest an a festivalului va cuprinde două mari secţiuni: secţiunea concurs – Festivalul de Teatru Scurt, ajuns la ediţia cu numărul XXIII şi secţiunea SPECTACOLE INVITATE – OFF CONCURS.

În cadrul Festivalului de Teatru Scurt 14 spectacole de la teatre din întreaga ţară, selecţionate de către criticul de teatru Mircea Morariu, vor concura pentru cele cinci premii oferite de către juriu, şi anume: premiul pentru cel mai bun spectacol, premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cea mai bună scenografie, premiul pentru cel mai bun actor şi premiul pentru cea mai bună actriță. Juriul este format din criticii de teatru Doru Mareş, Ion Parhon şi Octavian Saiu.

Festivalul de Teatru Scurt cuprinde în componenţa sa şi „Concursul de Creaţie Dramatică Dedicat Piesei Scurte‟, la care au fost înscrise 13 texte. Câştigătorul va fi desemnat de juriul format din criticii de teatru Elisabeta Pop şi Claudiu Groza şi redactorul şef al revistei „Familia‟ Ioan Moldovan.

În secţiunea Spectacole Invitate – OFF, publicul orădean se va putea delecta cu 13 spectacole extraordinare, fie invitate de la teatre din ţară, fie producţii apreciate ale teatrului orădean şi două concerte. De altfel, festivalul se va deschide în data de 24 septembrie cu o premieră a Teatrului Regina Maria -„Regele cerb‟, de Carlo Gozzi, regia Alexandru Colpacci.

Totodată, în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, îi aşteptăm pe orădeni la cele trei spectacole şi două concerte care vor fi susţinute în aer liber, pe Scena Mobilă amplasată în Piaţa Unirii, care vor avea intrarea gratuită, cu menţiunea că la spectacolul „În inima nopţii – Episodul Lear‟, din cauza numărului redus de locuri, este nevoie de rezervare în prealabil.

Aşa cum am obişnuit publicul în fiecare an, pe lângă spectacolele de teatru, invităm iubitorii de cultură la o serie de evenimente conexe, care vor cuprinde trei lansări de carte şi un colocviu coordonat de criticul de teatru Mircea Morariu şi organizat în colaborare cu AICT TEATROLOGIE despre „Argumente în favoarea unui Festival de Teatru Scurt. Istoric, deveniri, dominante tematice şi estetice. Controverse‟.

Evenimentele din cadrul FITO 2017 se vor desfăşura în şase spaţii diverse, forând atât convenţionalul, prin spectacolele la Sala Mare a Teatrului şi Sala Arcadia, cât şi neconvenţionalul prin spectacolele cu publicul pe scenă la Casa de Cultură a Sindicatelor, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Sala Studio Szigligeti şi scena mobilă amplasată în aer liber.

Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, unul dintre cele mai importante evenimente culturale orădene, va reuni astfel şi anul acesta nume mari ale teatrului românesc, de la spectacole create de mari regizori, precum Felix Alexa, Andrei Şerban, Bobi Pricop, Vlad Massaci, la actori precum Florin Dobrovici, Constantin Cotimanis, Catrinel Dumitrescu, Mircea Diaconu, până la personalităţi culturale marcante, dintre care îi amintim pe Nicolae Prelipceanu, Alina Epingeac, Florica Ichim, Oana Cristea Grigorescu, Raluca Rădulescu, Zeno Fodor.

Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.

Cum a evoluat festivalul, care e, de fapt, povestea lui, până azi?

După cum spuneam, din doi în doi ani, până când, acum vreo șase ani, a devenit anual. Sigur că am venit și cu partea aceea de festival internațional. Acum nici nu știm cum să facem: să tăiem Inter-ul ăla, să îl lăsăm și să sperăm că poate la anul… Pentru că iată, anul acesta nu avem nicio trupă din afara țării și e jenant să aduci o trupă oarecare și să spui: ,,Aceasta este componenta internațională.” Inter-ul ăla de la Internațional e ca o speranță. Rămâne și poate că într-un an vom veni cu niște spectacole, așa încît să devină consistentă această componentă internațională. Faptul că am venit cu această titulatură peste Festivalul de Teatru Scurt – Festivalul Internațional de Teatru de la Oradea -, a fost ca o necesitate pentru că publicul orădean este iubitor de teatru, dovadă că și sălile sunt pline. Ar fi o laudă prea mare să spun că întotdeauna nu mai există bilete. Sunt spectacole care se vând foarte bine. În general se vinde bine și publicul este unul constant și iubitor de teatru. Merită, am zis noi, să vadă și alte spectacole decât cele de teatru scurt în festivalul nostru.

E sărbătoarea orașului, este cel mai important eveniment al acestui județ și chiar dacă teatrul este o nișă, nu este o artă pe placul tuturor, ea poate deveni. Nu e un spectacol popular în care se împlinesc visuri de toate felurile, dar poate deveni. Noi facem pași importanți în acest sens. Se vede și modul în care ne construim repertoriul. Sunt spectacole serioase cu care participăm la festivaluri și suntem chemați. De exemplu, luna octombrie este una în care suntem tot pe drumuri și am ajuns în situația de a refuza anumite festivaluri pentru că efectiv nu mai avem cum s-ajungem. Ne bucurăm că suntem un teatru important, suntem un teatru dorit, dar și pentru spectatorii noștri, pe lângă această componentă de spectacole pentru festivaluri, avem acele spectacole despre care se obișnuiește să se spună că sunt ,,mai ușurele”. Nu, nu, comedia bulevardieră se face greu, e comedie bună și poate să fie pe gustul tuturor. Această componentă nu o neglijăm.

Ce a însemnat pentru acest festival trecerea de la teatru scurt la teatru mare? Cum s-a luat decizia, de ce a fost nevoie de ea, ce implicații ale acestei schimbări se văd deja?

Așa cum vă spuneam, pentru a mări aria, în primul rând, pentru că, dacă veneam doar cu componenta asta de teatru scurt, eram limitați și de timpul din regulament, și de faptul că nu trebuie să existe pauză și dintr-un întreg am fi putut selecta doar jumătatea. Dar noi avem nevoie de tot întregul, adică să putem aduce și spectacole mari. Iată, anul acesta vine un spectacol al lui Andrei Șerban, care nu s-ar fi înscris în regulamentul de teatru scurt și vine Teatrul de Comedie, vine Odeonul, de multe ori vin ”la dublu”, adică vin și cu un spectacol mare, la Sala mare, și cu un spectacol în concurs la Festivalul de Teatru Scurt.

SITEUL FITO: https://fitoradea.ro/ 

Program 2017: https://fitoradea.ro/program-fito-2017/

Care e designul instituțional al acestui festival? Cum arată el? Cum e compartimentat? Care e ,,inima” lui?

Inima lui este Teatrul Regina Maria, inima lui e partea aceea de secretariat literar, de director executiv și de director general. Cam asta e inima lui. Și, sigur, actorii care vin, se pregătesc. Noi avem datoria ca în fiecare an să avem o producție care să se poată înscrie în acest festival. Nu de puține ori am și câștigat, pregătindu-ne temeinic și câștigăm nu pentru că suntem gazde, ci pentru că merităm. Vă spun cu toată responsabilitatea că am făcut parte din jurii la alte festivaluri unde organizatorul vine, îți mai spune că ar trebui să fie așa… Aici, la noi, lucrurile se întâmplă în mare secret și am fost puși în situația, într-un an, în care ni s-a adus pe scenă lista cu premii în ultimul moment, pentru că am mai avut un spectacol înainte de cel din gală care s-a desfășurat, probabil, la Casa de Cultură sau la Arcadia și care trebuia jurizat. Juriul a trebuit imediat după spectacol să facă repede diplomele, să facă lista cu premii. Vă dați seama că era la prima vedere și am citit-o foarte mândru, am spus care sunt premiile și, la sfârșit, un spectator a zis: ,,Dar Marele Premiu?…” În acel moment mi-am dat seama că juriul n-a acordat Marele Premiu. Nu mai știu acum cum am scos-o, dar asta a fost o dovadă a faptului că niciodată n-am intervenit.

În afară de această întâmplare pe care ne-ați povestit-o, au existat și alte momente, alte puncte de mare densitate?

De exemplu, noi i-am avut înscriși în festival pe George Mihăiță și pe Marcel Iureș, două nume mari ale scenei românești, și juriul a propus să-i scoatem din concurs pentru că-s prea mari. Ar fi diferențe mult prea mari între ei și ceilalți.. Am spus nu, sunt doar unii mai mari prin faptul că sunt consacrați, dar niciodată nu poți să știi ce actor vezi într-o producție oarecare, îți sare în ochi și zici, domnule, dar e mai bun decât Iureș. Pe lângă asta am zis că nu-i corect ca Festivalul să nu aibă în palmares nume ca ale lor, adică faptul că au câștigat împreună premiul pentru interpretare rămâne în palmaresul festivalului. Și e important. Așa zic, domnule, scoatem și anumite spectacole, că ăla-i prea făcut de nu știu cine. Nu, nu-i corect. Și am insistat și au rămas în concurs. Aici era marea dilemă a juriului: căruia dintre ei să-i dea Marele Premiu. S-a hotărât să se împartă amândurora.

Și sigur că e toată partea aceea de festival, cu multă zbatere, cu personal insuficient. De exemplu, acum sunt nevoit să aduc mașiniști de la Satu Mare în perioada festivalului ca să putem face față tuturor locațiilor. Din pricina salariilor mici de la tehnic, oamenii pleacă, nu poți să-i ții. Asta e situația.

Ce reprezintă festivalul pe harta culturală a Oradei & Bihorului, respectiv la nivel național? Unde l-ați plasa?

La nivel de județ nu există concurență și pot să spun, fără niciun fel de falsă modestie, se vede cu ochiul liber. La nivel de țară, când aveam acum câțiva ani vreo 70 de spectacole, am reușit să întreținem un ritm mai substanțial, am și câștigat la AFCN , deci ne-am lăfăit, vorba vine. Atunci, într-un interviu, am îndrăznit să spun că îmi doresc să fim al doilea festival de teatru ca mărime, ca importanță, după Sibiu. Atunci încă mai credeam că pot lămuri Oradea, conducerea Oradei, a județului Bihor, că o să punem umărul și o să facem într-adevăr un mare eveniment. Am rămas un festival foarte important, un festival de tradiție, suntem unul dintre cele mai longevive festivaluri din țară, dar cam atât. Parafrazez pe un jurnalist din Oradea care se întreba, pe bună dreptate, dacă Oradea mai este în România sau în altă țară. E foarte greu să-i aduci pe critici, să aduci personalități, pentru că toată lumea pune problema cum ajunge până la Oradea. Fiindcă n-avem infrastructură, trenurile fac ore multe, avioane nu prea avem voie să decontăm. Dar, prin faptul că suntem un festival important, ei fac toate eforturile să vină și să stea o săptămână la Oradea.