Matei Călinescu (15 iunie 1934, București – 24 iunie 2009, Bloomington, Indiana) a fost poet, prozator, eseist, critic, teoretician literar și profesor de literatură comparată. După absolvirea Universităţii din București, secţia engleză (1957), lucrează la Gazeta literară (corector, apoi redactor). În 1963 devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală şi comparată a Universităţii din Bucureşti. În 1973 părăseşte România şi-şi începe cariera universitară la Indiana University din Bloomington, întâi ca Visiting Professor și bursier Fulbright, apoi ca profesor la Catedra de literatură comparată (al cărei șef este între 1996 și 1998). Înaintea plecării în America publică şapte cărţi de critică şi istorie literară, trei volume de poezie şi un roman (Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, 1969, încununat în același an cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România). Printre cărțile publicate în limba engleză se numără Five Faces of Modernity, 1987 (ediția adăugită a cărții Faces of Modernity, 1977 – tradusă în română cu titlul Cinci feţe ale modernităţii: modernism, avangardă, decadenţă, kitsch, postmodernism, 1995, ediţie revăzută şi adăugită, 1987) şi Rereading, 1993 (în versiunea românească adăugită, A citi, a reciti: către o poetică a [re]lecturii, 2003, 2007). După 1989, Matei Călinescu rede vine o prezență familiară în peisajul editorial românesc. În 1994 publică, împreună cu Ion Vianu, Amintiri în dialog. Urmează Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții (2002), Portretul lui M (2003), Tu: elegii și invenții (2004), Un fel de jurnal (1973–1981) (2005), Eugene Ionesco: teme identitare și existențiale (2006) și Mateiu I. Caragiale: recitiri (2007).
În 2016, Editura Humanitas lansează seria de autor Matei Călinescu, care, urmând îndeaproape dorința testamentară a autorului, intenționează să redea, până în 2020, integralitatea scrierilor sale. Până acum au apărut în această serie Un altfel de jurnal: Ieşirea din timp, Portretul lui M, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Un fel de jurnal (1973–1981), Amintiri în dialog: Memorii (în colaborare cu Ion Vianu), Spre România (2000–2002): Jurnal inedit, A citi, a reciti. Către o poetică a (re)lecturii şi Conceptul modern de poezie. De la romantism la avangardă.
Matei Călinescu
A citi, a reciti
Către o poetică a (re)lecturii
Traducere de Virgil Stanciu
Cu un eseu despre „Oralitate în textualitate“ tradus de Anca Băicoianu,
un capitol românesc despre Mateiu I. Caragiale și „Recitiri“ (Dilemateca)
Humanitas, 2017
Notă asupra ediției
Editura Humanitas reeditează, în seria Matei Călinescu, A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii, apărută inițial (în traducerea lui Virgil Stanciu) la Editura Polirom în 2003, apoi în 2007, într-o ediție adăugită. Pe lângă Addendum I (1998) – „Oralitate în textualitate: câteva paradoxuri istorice ale lecturii și relecturii“ (eseu tradus de Anca Băicoianu) – și Addendum II (2002) – „Recitind Craii de Curtea-Veche“ –, din edițiile precedente, cartea cuprinde acum și Addendum III (articole publicate de Matei Călinescu în cadrul rubricii „Recitiri“ din Dilemateca în perioada octombrie 2006 – martie 2008).
„În «Epilogul» cărții sale A citi, a reciti: Către o poetică a (re)lecturii (intitulată, în versiunea sa originală, Rereading), Matei Călinescu spune că a ajuns la ideea de a o scrie atunci când a recitit anumite texte pentru a le descoperi secretul. Prin nenumărate reflecții extraordinar de inteligente și ingenioase, mustind de informație istorică de calitate, Matei Călinescu reușește de fiecare dată să elucideze misterul, dar şi să arate că misterul textului literar nu este o criptografie, ci un mister consubstanțial. Iar acest mister ireductibil îndeamnă la recitire chiar cartea pe care o citiți. Faptul de a reciti nu este un moft: el decurge din caracterul infinit al textului literar. Or lucrurile care nu pot fi epuizate până la capăt au în ele ceva din esența vieții, astfel că o metodă a recitirii așa cum o practică Matei Călinescu este și un mod de a pune în lumină viața extraordinar de bogată a marilor texte literare. Cărțile studiate și analizate de Matei Călinescu învie, prin cartea sa, în sufletul nostru. Recitirea, în mâinile sale de hermeneut, se transformă într-un soi de «scris pe suflet», care însuflețește cartea citită și readuce la viață, în noi, lumea de gânduri și imagini a autorului dispărut. Recitirea poate fi, dacă e practicată cum ne-a învățat Matei Călinescu, un mijloc de a ne recăpăta trupurile la judecata de apoi a cititului veritabil.“ (HORIA-ROMAN PATAPIEVICI)
Matei Călinescu
Conceptul modern de poezie
De la romantism la avangardă
Humanitas, 2017
„Modernitatea, în perioada formaţiei mele intelectuale, era un miraj primejdios. Întemeiată pe spiritul critic şi interogativ, pe îndoiala metodică în faţa autorităţii, pe individualism, ea nu putea avea nimic comun cu dogmatismul şi colectivismul primitiv impuse de poliţia ideologică orwelliană a vremii. Mai târziu, când regimul şi-a permis luxul a ceea ce nu putea fi decât o pseudomodernizare economică şi culturală, s-a putut discuta pentru o vreme despre modernitate şi despre tradiţiile ei în domenii limitate cum ar fi literatura sau artele.
Subiectul tezei mele, poetica implicită a poeziei moderne sau, mai precis, istoria conceptului de poezie din care se legitima modernismul poetic internaţional, de la romantism până la suprarealism, reprezenta pentru mine ieşirea la lumina zilei a unei vechi pasiuni secrete, întărită de-a lungul anilor de liceu şi apoi de facultate, tocmai pentru că se opunea culturii oficiale, cenzurii, controlului ideologic. Puteam deci scrie despre poeţii pe care-i citeam din adolescenţă cu un entuziasm inexprimabil.“ (MATEI CĂLINESCU)
