AlphaGO în vârful piramidei, piramida GO ului (și nu numai…)

Într-un text de acum vreun an:
http://www.lapunkt.ro/2016/03/18/alphago-contra-lee-sedol-o-aselenizare-in-lumea-inteligentei-artificiale/
spuneam:
„Această mutare total neașteptată- mutare considerată de toți comentatorii ca fiind genială (numarul 78 din partida numarul 4 dintre campionul sud-koreean Lee Sedol si AlphaGO – Inteligenta Artificiala dezvoltata de DeepMind, partea a gigantului Google) `la dat peste cap` pe AlphaGO surprinzându-l întratât încât a făcut câteva mutări în serie sub nivelul lui obișnuit, și astfel și-a devoalat una din `slăbiciuni` : mutările total imprevizibile pe care algoritmul sau nu le-a luat în calcul ca posibile. Evident nu a fost suficient (nici pe departe) ca mutarea sa fie doar imprevizibilă, ci a trebuit să fie și genial de bună. Într-un final AlphaGO a abandonat partida spre marea bucurie și ușurare a lui Lee și a `întregii umanități` (cel puțin umanitatea cunoscătoare a GO ului)…probabil și-au spus : `Deci omul încă nu este cu totul bătut de un computer`…as adăuga eu un `încă`, `nu este încă cu totul bătut`, pentru că această slăbiciune, cu certitudine, poate fi corectată în viitorul apropiat.„
Și iată acest „viitor apropiat „ a sosit deja. La sfârșitul lunii mai în China ( in mod bizar transmisia directă, TV sau Internet, a fost interzisă chiar în China !!! de către autoritățile comuniste), AlphaGO l-a bătut fără drept de apel (3-0) pe Ke Jie, cel mai puternic jucător al momentului (Ke Jie este considerat un adevărat geniu al acestui joc/artă, la doar 19 ani este liderul absolut în lume).

China's 19-year-old Go player Ke Jie reacts during the second match against Google's artificial intelligence programme AlphaGo in Wuzhen, eastern China's Zhejiang province on May 25, 2017.  Chinese netizens fumed on May 25 over a government ban on live coverage of Google algorithm AlphaGo's battle with the world's top Go player, as the programme clinched their three-match series in the ancient board game. / AFP PHOTO / STR / China OUT        (Photo credit should read STR/AFP/Getty Images)

China’s 19-year-old Go player Ke Jie reacts during the second match against Google’s artificial intelligence programme AlphaGo in Wuzhen, eastern China’s Zhejiang province on May 25, 2017.
Chinese netizens fumed on May 25 over a government ban on live coverage of Google algorithm AlphaGo’s battle with the world’s top Go player, as the programme clinched their three-match series in the ancient board game. / AFP PHOTO / STR / China OUT (Photo credit should read STR/AFP/Getty Images)


După prima partidă, pierdută doar la jumătate de punct (pare puțin dar este mult la acest nivel), Ke Jie a declarat că anul trecut privind partidele jucate de AlphaGO cu campionul koreean avea impresia că programul joacă extraordinar de bine dar `omenește`, în schimb acum, după un an, are senzația că AlphaGO este Dumnezeul GO ului, simte că acest program este deja la un alt nivel de înțelegere al jocului. Un alt fost campion chinez a declarat că parcă ar fi fost o confruntare între două entități aflate în stadii de evoluție diferite.
ke jie2
Și cu asta s-a închis definitiv capitolul concurenței, în domeniul GO ului și jocurilor de inteligență, între creierul uman și Inteligența Artificială. Inteligența Artificială a învins, și dacă luăm în considerare că, totuși, această Inteligență Artificială este creația tot a unui/unor creiere umane, am putea spune, încurajându-ne, că Omul și inteligența lui a învins! Asta este partea luminoasă a acestei știri. Partea întunecată este că, într-un fel, inteligența umană s-a autoinvins…
ke jie3
Ce va urma de aici înainte este greu de spus în detaliu. Cert este că momentul este absolut de cotitura. Deși se spune că Inteligența Artificială a învins doar în domeniile în care contează în principal puterea de calcul, net superioară și infatigabilă, a unei rețele de procesoare, totuși s-au făcut avansuri imense și în domenii unde `dialogul psihologic` este foarte important, ca de exemplu pokerul. Da, deja există programul care știe ce este și cum să pună în scenă o `cacialma`, știe să `blufeze`…deci știe să mintă…astfel jucând poker, la un nivel superior profesioniștilor.
https://www.theguardian.com/technology/2017/jan/30/libratus-poker-artificial-intelligence-professional-human-players-competition

În acest punct o întrebare se impune: `Nouă, oamenilor, ce ne mai rămâne ?
Unii răspund că ne mai rămâne sensibilitatea, Arta, creația, gândirea de la zero. Da, deocamdată. Dar sunt și în aceste domenii programe destul de avansate ajungându-se, din nou la o nouă `linie roșie`. De curând am văzut știrea că unele programe, unele forme de `Inteligență Artificială` au fost `rugate` să creeze de la zero alte programe, așa cum cred ele (bazându-se pe tot ce există în domeniu) că ar fi mai bine. După un timp, se pare, că în noile programe scrise de IA s-au găsit secvențe de coduri total noi, într-un fel `inumane`… Și, da, tot Google cu a să componentă DeepMind (cea care a creat AlphaGO) este cea din spatele acestei evoluții. Puteți citi știrea aici:
http://www.iflscience.com/technology/google-ai-creating-own-ai/
Și tot DeepMind a condus cu rețelele ei neuronale un experiment, aș spune, antropologic. A pus în concurență mai multe rețele și le-a cerut să ducă la bunsfarsit o misiune având acces la aceleași resurse limitate. Rezultatul…la început colaborarea era bună, dar după mii și mii de simulări, rețelele neuronale ce se instruesc singure au ajuns la concluzia că, în acest scenariu al resurselor limitate, să fii egoist și să îți vezi mai degrabă de interesul tău decât al vecinului produce beneficii mai mari decât în cazul cooperării (cu rezultate mai modeste dar pentru ambele părți). Deasemenea când vine vorba să vânezi pe cineva, varianta haitei, deci a cooperării, produce resultate mai bune…!!!
Va sună cunoscut?
Știrea detaliată aici:
http://www.iflscience.com/technology/googles-deepmind-ai-understands-the-benefits-of-betrayal/
Legat de acest experiment, întrebarea este: s-a ajuns la un astfel de resultat pentru că, în definitiv, noi oamenii am pus din `ADN` ul nostru în programe sau, în absolut `inteligența` alege varianta `eficientă` (fie ea egoistă și imorală)? Înclin, încurajându-mă singur, spre prima variantă de răspuns.

Ajunși aici viitorul, ca intotdeuna, este total imprevizibil, poate mai imprevizibil decât în orice alt moment al evoluției tehnologice a rasei umane, imprevizibil și extrem de rapid. Deja există temeri, lăsând la o parte spinoasa problemă a imensei mase de mână de lucru umană ce va rămâne fără obiectul muncii (până și domenii pe care le credeam la adăpost, medici, avocați, profesori, sunt în pericol), temeri că viitorul tehnologic al rasei umane , pe lângă că va produce beneficiile uriașe, poate arăta și urât, foarte urât chiar:
https://www.theguardian.com/technology/2017/mar/13/artificial-intelligence-ai-abuses-fascism-donald-trump
Întorcăndu-ne la cele 3 partide câștigate de AlphaGO în fața lui Ke Jie, pe scurt despre ele.
În prima partidă Ke Jie a utilizat o strategie a mutărilor solide cu obiective clare, nelăsând nimic la voia întâmplării. A jucat extrem de bine fiind învins cu doar jumătate de punct. Jumătate de punct dar totuși învins.
În a două partidă, încercând să își destabilizeze partenerul, a mers pe mâna haosului controlat. În definitiv nu un adevărat haos ci a lăsat deschise bătăliile locale, multe, le-a lăsat nedecise până târziu, până foarte târziu. Și cum rezultatul unei singure bătălii locale influența decisiv toate celelalte bătălii locale, în momentul când a pierdut una a pierdut totul. Vă închipuiți tensiunea nemaipomenită a unui astfel de pariu, să ții în balans și echilibru în paralel mai multe situații. Ke Jie a spus după partidă: „Computerul este atât de calm încât nu îți lasă nici o speranță ca ai putea câștiga”.
În a treia partidă a încercat un amestec între cele două strategii, mutări solide amestecate cu declanșarea în paralel a unor scenarii nesteptate și destabilizante. Nici astfel nu a ieșit câștigător declarând: „AlphaGo joacă perfect, nu există nicio fluctuație în jocul lui, este mereu constant”.

După aceste trei partide, DeepMind, atingându-și obiectivul , a declarat că programul (rețelele neuronale construite în vederea atingerii acestui obiectiv) nu va mai fi utilizat în partide contra jucătorilor profesioniști de GO ci va fi utilizat în alte domenii, neprecizand în care anume (doar în linii foarte generale, cum ar fi găsirea unor tratamente medicale inovatoare, sau inventarea de noi materiale)… dar suntem siguri că, oricare ar fi ele, va excela și va produce rezultate neașteptate.

Și nu în ultimul rând DeepMind a dăruit comunității jucătorilor profesioniști de GO un cadou extrem de valoros, greu de cuantificat în momentul acesta: 50 de partide jucate de AlphaGO cu el însuși în cursul `antrenamentelor`. S-a spus că este un fel de cadou primit din viitor…viitorul GO ului, câteva instantanee de cum va arăta GO ul peste mulți ani în viitor. De ce se spune astfel? Pentru că practic ce se va vedea în aceste partide este un fel de imagine, imagine probabilă, a felului de a juca GO peste câteva generații…și este destul de plauzibil să fie astfel, doar la bază lui AlphaGO a stat toată istoria GO ului până în ziua de astăzi.

Să sperăm că milioanele de jucători ai GO ului din lumea întreagă nu vor fi descurajați de acest eveniment, eveniment în multe privințe mai plin de consecințe pentru restul omenirii decât pentru ei, și vor continua să se bucure de infinita varietate, profunzime și frumusețe a acestui joc/artă.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *