CARLOS EDUARDO MALDONADO: Eternele cercuri ale filosofiei

Emil Cioran (1911-1995) poate fi văzut ca vocea, contrapunctul și una dintre ipostazele a ceea ce este mai bun în filosofia germană și franceză, toate luate în considerare în același timp. Au existat două axe principale în gândirea europeană a istoriei secolului al XX-lea. Europa se afla între două tendințe esențiale, clar definite: pe de-o parte Școala de la Viena, cu tot ceea ce exprimă, conține și germinează ea – de exemplu, operele lui Russell Whitehead și Wittgenstein, la celălalt capăt al continentului; este sursa filosofiei analitică sau anglo-saxone, în contrast cu filozofia continentală. Pe de altă parte, acea tradiție franceză, austriacă și germană, a cărei radiografie într-un moment determinant este Distrugerea rațiunii de G. Lukacs, această operă fundamentală din 1954, care a fost precedată de două texte anterioare, unul din 1933, iar celălalt din 1942. Lukacs, o persoană la fel de inteligentă precum Cioran și care a urmat aceeași linie, care a suferit batjocura și critica lui Lenin: un motiv de laudă, pentru a spune adevărul.

Ciprian Vălcan ne prezintă o carte decisivă, care ne permite nu doar să înțelegem genealogia gândirii cioraniene, ci și să avem o vedere prismatică a filozofiei europene văzută prin ochii lui Cioran, începând cu scrierile sale din tinerețe și până la textele de maturitate. Această carte nu ar fi un dar sincer, fără traducerea excelentă și atentă a doamnei Liliana Herrera. Ceea ce a făcut Liliana Herrera în ceea ce privește munca de traducător, nu poate fi văzut decât ca o a doua teză de doctorat. Cei care au participat, au cunoscut  sau au văzut, de aproape sau de departe, contribuția Lilianei la această carte, știu că nu este o exagerare. Liliana Herrera, care este deja un punct de referință la nivel mondial în studiile cioraniene, se dovedeşte un adevărat prilej de mândrie pentru cultura columbiană.

De asemenea, cartea profesorului C. Vălcan este o adevărată surpriză, mai ales pentru cei care cunosc cealaltă față, probabil cea adevărată, a muncii sale: muncă inteligentă, incisivă, plină de umor și sarcastică cu aforismele. Acesta este adevăratul limbaj vălcanian, dacă mi se permite să îl numesc astfel.

Ciprian Vălcan este un autor și gânditor român la cel mai înalt nivel. Două expresii specifice clarifică acest lucru. Pe de o parte, numeroase publicații și traduceri ale operelor sale în unsprezece limbi străine, inclusiv cehă, spaniolă, portugheză, italiană sau maghiară. Iar pe de altă parte, însuși faptul că a făcut trei doctorate, între Franța și România: unul în 2002, altul în 2005 și ultimul în 2006. Aproape un deceniu de citire și scriere în jurul a trei teze de doctorat. Un lucru nebunesc, desigur! (Acesta este, bineînțeles, un compliment).

Influențe culturale franceze și germane în opera lui Cioran este, de fapt, cea de-a treia teza de doctorat pe care a scris-o profesorul Vălcan. Cu sprijinul Universității Tehnologice din Pereira, profesoara Herrera ne oferă o carte centrală a istoriei filozofiei.

jpg2

S-a spus că filosofia nu este altceva decât un dialog al unui autor cu alți autori, precum și a unui text cu alte texte care l-au precedat. Texte scrise sau orale. Ei bine, nimic nu caracterizează mai bine filosofia decât realizarea de cercuri mereu nesfârșite de dialoguri, interpelări, critică. La urma urmei, un autor ca E. Husserl susținea, la sfârșitul vieții sale: adevărații mei parteneri au fost Platon, Aristotel, Augustin, Bolzano și mulți alții.

Prin urmare, discutăm cu oamenii, sub lumină directă sau indirectă a celor care ne-au influențat, sau cu care am purtat discuții în contradictoriu. Lumea sau realitatea, oricare ar fi ele, se pare că sunt pretextul dialogului și dezbaterilor inteligente. Cioran nu este o excepție. Și asta spune un connaissseur al operei cioraniene, care este Ciprian Vălcan.

Cu toate acestea, vorbind despre influențele germane și franceze – de fapt, vorbim despre o generalizare, căci există și influențe austriece asupra lui Cioran. În cazul în care nu credeți, citiți frumoasa secțiune pe care Vălcan o dedică lui Weininger, una dintre expresiile geniului austro-ungar; sunt scrieri de neegalat. Dar totul devine clar din punctul de plecare pe care îl găsim în cartea în cauză: complexul de inferioritate al culturii române. „Românii? Suntem înconjurați de slavi; și există mulți”, cineva a susținut asta cu îngrijorare la Timișoara, în urmă cu ceva vreme.

România, această interfață dintre Occident și Europa Orientală, între Marea Mediterană și Marea Neagră, acea țară de trecere și ascunzătoare, în același timp. Un creuzet al culturilor și totuși, o lume mică. Istoria? Poate să treacă prin România, dar este în afara geografiei sale: la Istanbul sau la Berlin, la Moscova sau Roma, Paris sau chiar Odessa sau Crimeea. Și totuși, tocmai această situație servește atât ca bază cât și drept cadru pentru opera lui E. Cioran. România este posibilă, în gândirea cioraniană, și în ciuda germanilor și francezilor. Dacă Europa este o peninsulă pe care s-a creat un continent, Cioran este o insulă care stă ca un continent. Vălcan și Herrera știu bine acest lucru.

Aș dori să subliniez acest aspect. În cazul în care, așa cum făceau chinezii, am măsura înălțimea cuiva comparând-o cu statura dușmanilor sau a adversarilor săi, nu există nicio singură figură majoră care să nu facă obiectul criticilor, comentariilor, elogiilor,îndoielilor sau eglogelor, în ceea ce îl privește pe Cioran. Avem o carte excelentă în fața noastră pentru a fi studiată. Cu toate acestea, pentru a spune adevărul, nu totul merită să fie gândit și spus. În timp ce, pe de-o parte. lista ar fi o apologie, pe de altă parte ea este semnificativă pentru tăceri: nici Spinoza, nici Malebranche, nici Enciclopedismul francez, nici neokantienii și neo-hegelieni, nici Husserl și nici Brentano, de exemplu. O adevărată rundă de aplauze pentru Cioran.

Ar trebui să ne amintim că prezența filosofilor în opera lui Cioran și a lui Vălcan, în treacăt fie spus, se datorează ideii conform căreia filosofia nu este altceva decât o epocă ridicată la rang de concept.Ceea ce este perfect contrabalansat, de altfel, când ne fixăm asupra lui P. Valéry.

Cine apare și cine nu în opera lui Cioran? Trebuie să ne uităm cu atenție, de mai multe ori la pagina 108 și următoarele. O muncă a celui mai fin aurar și erudit, întreprinsă de C. Vălcan.

Totuși, merită să subliniem accentul sugerat de Vălcan. Nu este vorba de influențe filosofice și nici științifice. Mai mult, și sub o formă mai subtilă, tema este reprezentată de influențele culturale în opera lui Cioran.

România este mai mult, cu mult mai mult decât ideea statului-națiune, de exemplu, după Tratatul de la Paris. De fapt, C. Vălcan vorbește pe bună dreptate de „Țările Române”. România, o națiune (nu o țară), căreia i s-a întâmplat istoria, dar pe care ea nu a făcut-o; nu în întregime. Ceea ce spune Vălcan în cele peste 100 de pagini ale primului capitol este o adevărată lecție de istorie și cultură. O viziune proaspătă cu privire la această istorie eurocentristă cu care am fost obișnuiți. Tinerii români merg, au mers dintotdeauna, la studii la Paris și în Germania, iar acest fapt a servit ca poartă de intrare reflecțiilor lui Cioran. Împotriva unei culturi efeminate, lipsită de tensiune și extazul spiritului, vocea lui Cioran se ridică, cu tonul propriu. Rezultatul poate fi prezentat ca „transfigurarea României”, după părerea noastră, în ciuda inspirației spengleriene.

În orice caz, pe tot parcursul operei lui Cioran, franceza și germana își schimbă importanța și locul; din nou și din nou. Cioran, acest scriitor, acest filosof, acest gânditor care scrie în franceză gândindu-se la Țările Române și dincolo de ele, la destinul românesc al existenței, dacă pot spune așa. Numai că, așa cum se întâmplă adesea în istorie, destinul românesc al existenței sfârșește prin a fi, în mod surprinzător, asemănător destinului altor numeroase popoare și națiuni din întreaga lume.

Am spus la început că această carte a lui Ciprian Vălcan și pe care o avem în spaniolă mulțumită Lilianei Herrera, a fost a treia teză a autorului român. Dar ceea ce avem în fața noastră, cu noi, nu este pur și simplu o teză de doctorat. Este o carte, prin urmare, mai multși mai bine – cu un stil clar, simplu, direct, și puțin academic. O adevărată capodoperă pentru a gândi lumea noastră, existența fiecăruia, istoria si popoarele din România – toate fiind motive serioase de reflecție și de experiență.

Un alt merit al celor  care văd cultura și filosofia din aceste colțuri ale lumii. Vreau să spun o lectură mult mai subtilă a autorilor români pe care îi citează Vălcan. O lecție autentică de cultură pentru cei neofiți în cultura română. Doar acest lucru ar merita un text separat.

În cele din urmă, să spunem că această carte este formată din trei mari capitole, fiecare cu cel puțin trei secțiuni, toate adunând un total de 429 de pagini. Ediția merită un comentariu ca o coda: editată de UTP, broșată, avem în mână un exemplar frumos care merită toată atenția. Cartea este, de fapt, un obiect, fizic, și deci, un obiect estetic și al plăcerii. Ediția despre care vorbim are aceste trăsături.

Bunele maniere cer ca orice prezentare și  recenzie a unei cărți să includă cel puțin o critică. Introducerea și concluzia cărții lui C. Vălcan nu sunt pe măsura volumului. În timp ce cartea este amplă, profundă, bogată, erudită, permițând o viziune generală (the big picture) a culturii europene și occidentale modus rumano, atât Introducerea cât și Concluzia sunt timide, timorate, foarte autonome. Ele nu corespund nici cărții, nici personalității lui Ciprian Vălcan. Sfatul meu: să citim cartea direct, căci este o bucurie. Să lăsăm introducerea și concluzia pentru una din acele după-amiezi plictisitoare, pentru una dintre acele nopți placide și insipide când ni se pare că existența nu merită prea mult. Și atunci putem să le citim. Chiar și cu riscul ca cele două secțiuni să nu îmbunătățească prea mult tragedia vieții. Ceea ce, de departe, cartea cu siguranță, realizează.

 

    Traducere din limba spaniolă de Luiza Caraivan

 

  1. Vălcan, Influencias culturales franceses y alemanas en la obra de Cioran, traducere Liliana Herrera, prefaţă Joan M. Marin, Pereira: Ed. Universidad Tecnológica de Pereira, pp. 1-429, ISBN 978-958-722-249-4

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *