Unicitatea Rusiei nu rezidă doar în osificarea anacronică a sistemului ei politic, ci şi în pasiunea, arzătoare şi inumană, cu care sunt trăite ideile, aici. Lovitura de stat din Octombrie, cea care a lichidat autentica revoluţie din Februarie, este produsul încrederii în capacitatea intelectualului de a schimba cursul lumii. Bolşevicii sunt parte din această magmă specială şi fremătătoare a intelighenţiei.
Intelighenţia rusă se naşte în circumstanţele, particulare şi traumatice,create de autocraţie. Intelighenţia se cristalizează, spre a relua formula lui Sir Isaiah Berlin, ca un ordin secular, un ordin a cărui ambiţie nu este doar de a dezbate în marginea realităţii,dar şi de a o modela. Radicalizarea intelighenţiei este patul germinativ din care se ivesc marile direcţii mesianice ale revoluţionarismului rus, de la narodnicism la leninism.
Intelighenţia nu este o intelectualitate oarecare, aseptică şi prudentă. Ea depinde, în întregime, de patima cu care absoarbe şi difuzează ideile. Geneza ei se plasează, istoric,în anii de glaciaţiune ai domniei lui Nicolae I. În chiar deceniul în care Marchizul de Custine vizitează imperiul Nordului, în pântecele acestuia se produce mişcarea din care avea să se nască anul 1917.
Vissarion Bielinski întruchipează acest nou spirit. Critica pe care o îndreaptă spre Gogol, în momentele în care acesta legitimează autocraţia prin scrisul său,este semnul angajamentului sub care se aşează destinul intelighenţiei.Menirea ei este de a se constitui în detaşamentul de avangardă al luptei duse contra ţarismului.
Complexele intelighenţiei radicale ruse se cer raportate la contextul de alienare şi de izolare care o modelează. Înstrăinarea intelighenţiei este dublă. Înstrăinare în raport de Imperiul pe care îl detestă şi pe care nu îl poate servi, înstrăinare în raport de ţărănimea pe care visează să o elibereze,dar de care este separată prin educaţie, limbă şi port. Marginalitatea intelighenţiei este cheia înţelegerii voluntarismului barbar cu care leninismul acţionează la 1917. Intelighenţia este educatorul care se pregăteşte să emancipeze naţiunea, chiar şi împotriva voinţei ei.
În “ Demonii”. Dostoievski, el însuşi un fost intelighent, convertit la reacţionarism, radiografiază subterana oraşului de provincie în care sălăşluiesc visătorii săi luciferici. Ostilitatea profetică a lui Dostoievski se îndreaptă spre cele două ramuri intelectuale privite cu dispreţul celui ce venerează poporul rus teofor. Între liberalismul lui Verhovenski- tatăl şi cruzimea amorală a fiului, genealogia intelectuală realizează puntea. Păcatele radicalilor se nasc pe fundalul rătăcirilor părinţilor.
Şigaliov este personajul prin care romanul lui Dostoievski deschide o fereastră spre anul 1917. Şigaliov, monomanul ce lucrează la marele său plan, este un intelighent radicalizat, din spiţa celor care întemeiază CEKA, în lunile de după Octombrie. El este un posedat în accepţiunea literală a cuvântului, iar patologia sa este imaginaţia din care ţese viitorul distopic al egalităţii prin crimă. Şigaliovismul este inseparabil de latura escatologică a radicalilor ruşi: ideile sunt scrise în trupuri de oameni.
Intelighenţia radicală îşi are propriul său panteon de sfinţi laici. Religia ei se cimentează prin lecţia sacrificiului. Revoluţionarul este tiparul de ascetism care devine standardul de raportare a succesive generaţii. Tranziţia din secolul XIX, în materie de modele, este dramatică. Drumul duce de la polivalenţa umanistă a lui Herzen la simplitatea unidimensională a lui Cernîşevki. În acesta din urmă, intelighenţia socializantă îşi descoperă un guru şi un profet. Tezele sale pătrund în imaginarul leninist, textul său pedagogic inspiră manifestul lui Lenin însuşi. În ”Darul”, Nabokov a realizat anatomia devastatoare şi demistificatoare a unui mit rus.Tenacitatea cu care Cernîşevski tăgăduieşte autonomia artei este un alt semn al viitorului.
Intelighenţia este mediul care permite ideilor occidentale să capete trup în Rusia. Mesianismul uneşte ramurile duşmane. Populismul rus este fascinat de comuna rusă în aceeaşi măsură ca şi slavofilii. Tentaţia unei căi ruse, care să evite traumele capitaliste,este provocarea intelighenţiei.Izolarea ei alimentează complexul adamic. Regăsirea purităţii pierdute este ţinta eforturilor ei.
Raţionalismul inuman al noilor prometei se află la originea tragediei ruse. Liberalismul sceptic al lui Turgheniev a intuit impasul în care se instalează acest profetism salvaţionist. Prin Bazarov, cel din “Părinţi şi copii”, prin Nejdanov, personajul din “ Desţelenire”, Turgheniev a documentat patologia radicalismului care se auto-devoră. Credinţa în raţiune, credinţa în poporul rus, credinţa în izbăvirea adusă de ştiinţă, acestea sunt simptomele mutaţiei care face din intelighenţie instrumentul ideal al experimentului liberticid. În “ The history of the russian revolution”, Richard Pipes plasa raţionalizarea resentimentului la temelia crezului intelighenţiei. Ura se fondează pe axiomele raţiunii.
Ramura moderată, umanistă şi sceptică a intelectualilor ruşi a fost,invariabil, demonizată de prometeii moderni. Rezerva unor Cehov sau Bulgakov faţă de marile proiecte ce transcend scara umană este inacceptabilă în ochii celor care aspiră la emancipare şi la reîntemeiere.Radicalii refuză îndoiala. Ei iubesc umanitatea, fără a iubi cu adevărat pe oameni.Focul lor arde şi distruge. Anul 1917 este apoteoza acestei vocaţii prometeice.
Extraordinar eseu, scris cu o capacitate de sinteza unica. Am inteles totul, imtreaga tragedie ptovocata de stiinta de carte grefata pe un iiad al frustrarilor multifatetate. Cei nefrustrati, multumiti de soarta harazita, avand sau neavand stiinta de carte, oricat de multi ar fi fost, au fost victime sigure ale dezlantuirii urei monstrilor care stiau sa citeasca si sa scrie, numiti foarte nefericit intelighenti. Filiatia plecata din revolutia franceza, a dat roade ucigase exponential cu trecerea timpului in cealalta extrema geografica europeana. Ce bine ar fi fost daca totul s-ar fi limitat la etimologia bistroului, la angajarea nobilelor franceze supravietuitoarele ghilotinarii democratice, ca dadace ale odraslelor nobilimii tariste si la francofilia din principatelle romane consecutiva instituirii regulamentelor organice. Cu multa consideratie, Dusan Crstici