De ce mă indispune poezia lui Dan Ciupureanu

Poezia lui Dan Ciupureanu mă indispune. Mă deranjează mai ales poemele din cel de-al doilea volum al său, cu un titlu care e atît de narativ-teatral (… à la Vișniec ), deci atât de eficient potrivit poeziei, și atât de instantaneu identificabil cu ceva sinestezii proprii unei generații care a fost la grădiniță, încât m-ar fi făcut să-i deschid cartea oricum, doar pentru cum se numește. Înainte chiar de a-i deschide cartea de debut – „Efectul calmantelor” (Vinea, 2014) și înainte de a-i citi recentul și promițătorul volum de proză, „Omar și diavolii” (Polirom, 2017).

Deschid deci „Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr. 2” (Tracus Arte, 2015), citesc, mă deranjează ce citesc și dau pagina, citind mai departe.

Dar de fapt ce citesc și ce mă indispune? Citesc mai întîi un fel de teribilism formal, adică foarte structurat, care, sprijinit fiind de talent, devine repede, din start, o atitudine poetică, o amprentă. Textele se articulează sistematic pe pagină în două calupuri și, ostentativ, viziunile din prima parte n-au nicio legătură cu apendicele între paranteze, scris cu caractere italice, de la al doilea etaj. Manierist în economia micului volum, acest tipar de poezie îți dă tot timpul un ghiont, de genul „vezi că nu e așa de simplu, gândește de două ori pe pagină, nu o singură dată…” Simțurile poetice sunt nevoite să se împiedice de treapta asta, după cinci pagini devine un joc, după 30 de poezii jubilezi de-a dreptul de divorțul dintre cele două articulații, iar efortul de a căuta niște corespondențe devine o frustare fertilă. (Uneori ele chiar există, corespondențele astea, sau e doar o contaminare, o răbufnire de la un etaj la altul, din subconștient în conștient?)

„Indispoziția” formală e agravată imediat de universul poemelor lui Dan Ciupureanu, concret, palpabil, o lume care pare familiară, văzută parcă pe geam, dar în același timp absurdă, stranie, brutală. În lumea lui Dan Ciupureanu plouă cu violențe. Pe un centimetru pătrat de poezie se întâmplă cel puțin un gest grav sau măcar un lucru extrem, ieșit din fire. Cu o incontestabilă nonșalanță și cu o inocență bine conținută, poetul e atent doar la ce i se-ntîmplă bizar, lui sau celorlați. Numai că progresia lecturii – poem după poem, te încredințează că poetul nu culege cu penseta, din jur, detalii pentru o colecție de bizarerii, ci că alcătuirea lumii sale nu-i oferă alt tip de instantanee.

„Un strat
o bătrână horcăie într-o gaură
i-am făcut-o cu un pix
mare curaj să miște din degete
în timp ce-i scoteam un strat de grăsime
(Nu, nu trebuia să scrii asta. Imaginează-ți că sunt oameni cu probleme).”

De obicei restrânse, concentrate, poemele lui cu dublu etaj sunt o descriere a unor mărunte gesturi de cruzime, din abundența care se oferă ochiului poetic în peisajul cotidian. De cele mai multe ori fragmentul dintre paranteze e atât de fără legătură, încît te smulge din perplexitatea primei imagini, a cărei brutalitate e așezată pe loc, cumva ermetic, într-o ramă derizorie.

Cele mai reușite sunt poemele despre Iulia, care e un fel de Uma Thurman din „Kill Bil”: nu știi ce o apucă, dar, preț de un pumn de versuri, e capabilă să o măcelărească, fulgerător, pe frizerița la care s-a dus „să se tundă bob”. Poetica lui Dan Ciupureanu mizează în „Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr 2” pe mecanismul de catarsis al acestor scamatorii șocante: gratuite, violențele sunt un dat obiectiv al lumii populate de „iulia”, de „o gorilă ca sandu” și de personajul „ciupureanu”. Universul lui poetic are o coerență angoasantă și jubilatorie: cantitatea de copii aneantizați din aceste poeme e la limita suportabilului dar e și firească, legitimă, în măsura în care intri în jocul acestei fantezii destabilizatoare.

„lângă trotuar
iulia mergea cu sacoșa în mână
niște fetițe se jucau lângă trotuar
deranjată de rîsetele lor s-a întors din drum
iulia a băgat două fetițe în plasă și le-a dat de toți pereții
(Atențiune! Un meteorit a căzut pe linii. Călătorii sunt rugați să folosească lopețile de sub scaune pentru a se apăra.)”

Poemele lui Dan Ciupureanu au forța contrariantă a unor accesorii (macabre) de Haloween, atît de bine ticluite în surpriza lor, încît stupoarea estetică le transformă în niște declanșatori de sublim, niște foarte eficiente farse poetice.
Tocmai pentru că mă indispune, îmi place foarte tare acest mic volum de poeme, singular, deranjant, incomod, teribil.