Joseph Roth în Rusia Sovietică

Cum în unul dintre precedentele articole vorbisem despre un mare jurnalist, mare dar doar jurnalist, Albert Londres în vizită în Rusia Sovietică, m-am gândit să vorbesc acum despre un alt voiajor în Rusia Sovietică timpurie, un mare scriitor, uneori jurnalist, ale cărui reportaje sunt scrise cu aceiași mână ca și marile lui cărți, Joseph Roth. Cunoscut, în România și în lumea largă, în primul rând pentru marile romane ale sfârșitului de lume, lumea austro ungară, „Marșul lui Radezki„ și „Cripta Capucinilor „, Joseph Roth și-a câștigat existența în primul rând ca reporter. Un reporter atipic, nerelatand practic prea mult despre evenimentele orei și actualitatea de zi cu zi, excepțională sau nu, ci un reporter de atmosferă, descriind mai degrabă ce nu se vede cu ochiul liber, trecând în spatele scenei și scoțând de acolo adevăruri și imagini, senzații și parfumuri mai reale decât fațada, mai `obiective` decât primul plan (și asta indiferent de cât de spectaculoasă este acțiunea în prim plan). Cam același lucru a făcut și în cele mai mult de 120 de pagini scrise despre voiajul făcut în Rusia în anul 1926, din Aprilie până în Decembrie.

Joseph Roth se naște într-o familie evreiască în data de 2 Septembrie 1894 în orașul Brody, astăzi aflat în Ukraina, pe atunci făcând parte din Imperiul Austro Ungar nu departe de granița cu celălalt imperiu, Imperiul Rus. Toată viața sa s-a considerat un austro-ungar deși după primul război mondial orașul nașterii lui a făcut parte din Polonia, tot timpul a avut nostalgia Imperiului, nostalgie rafinată cu artă în cărțile sale, nostalgia Imperiului Austro Ungar pe care îl vedea ca unicul scut, unicul și ultimul scut în fața tuturor naționalismelor, naționalisme ale națiunilor ținute oarecum (evident cu excepția austriecilor și ungurilor) pe picior de egalitate și importantă prin îndelungată și rafinată politică imperială. Aceste naționalisme au dus, în mod natural și normal, după primul război mondial, la formarea multor state, fiecare națiune avându-și propriul stat…cu excepția evreilor…marii perdanți ai prăbușirii Imperiului, mari derdanti deși ca populație erau comparabili cu alte națiuni. Această pierdere l-a marcat pe Roth pe viață, niciodată nu a făcut pace cu această prăbușire și în ea va vedea sursa tuturor problemelor evreilor din Europa interbelică, și, în mare, prăbușirea grandorii și strălucirii omului european. Poate această nostalgie și durere este și la originea vieții lui de nomad…toata viața a locuit prin camere de hotel și a scris pe mese de restaurant…nicaieri nu s-a mai simțit acasă („Nu am locuit într-o casă de când aveam 18 ani. Tot ce posed intră în 3 valize„). Și cu toate astea în 15 ani de scriitor, ultimii 15 înainte să moară la 44, a scris enorm de mult. Mult și bine.

După dezmembrarea Imperiului, Joseph Roth nu s-a mai întors în orașul natal și în Polonia decât foarte, foarte rar (de vreo 4 ori doar) și întotdeuna a avut o atitudine condescendentă și cel puțin răutăcioasă față de Polonia și polonezi…probabil tot ca un efect secundar al „izgonirii din Paradis„. A participat, de voie sau de nevoie (nu îmi este clar), alături de armata poloneză la războiul ruso-polonez din anul 1920, moment în care pretinde ca ar fi căzut prizonier la ruși, lucru destul de îndoielnic având în vedere că a scăpat nevătămat. În acest război este foarte probabil că s-a aflat foarte aproape, geografic vorbind, de un alt reporter ad-hoc, alt scriitor de talent dar de partea rusa…Isaac Babel (1894-1940) ce tocmai „se documenta„ de voie sau de nevoie pentru viitoarea capodoperă a sa „Armata de Cavalerie„. Babel spune pe undeva că în timpul ostilităților a locuit și la un hotel luxos, Bristol, din…Brody, orașul natal al lui Roth, oraș ce i s-a părut destul de occidental în comparație cu orașele rusești. Peste ani, cumva, cei doi au ajuns să se cunoască, prin scrierile lor și au fost chiar la doi pași să se întâlnească la Moscova în timpul voiajului lui Roth, dar Babel contramandează printr-o scrisoare, scrisoare ce, ca prin minune, a supraviețuit vâltorilor istoriei. În ea Babel face elogiu scrierilor lui Roth spunând: `au în ele inteligență și sensibilitate fiind scrise precis și strălucitor`, dar din păcate a trebuit să plece pe nepregătite din oraș și deci nu se pot vedea cum stabiliseră în prealabil în data de 25-26 octombrie 1926. Că s-au întâlnit sau nu, ulterior, în timpul călătoriei lui Babel prin Europa…nu am nici o informație, dar nu ar fi exclus. Remarc acum că cei doi s-au născut în același an și au murit aproape în același moment, dar din motive diferite. La momentul morții lui Roth, Babel era deja arestat…peste câteva luni va fi executat de Stalin.

Roth traversează Polonia în 1926 spre Rusia, apoi în 1928 petrece cel puțin câteva săptămâni și scrie mai multe articole pentru `Frankfurter Zeitung` (ziarul pentru care a lucrat în marea majoritate a carierei lui de jurnalist), articole centrate orecum pe Alfred Doblin (1878-1957), important scriitor german (celebru prin romanul `Berlin Alexanderplatz`), scriitor ce făcuse în prealabil un lung voiaj în Polonia (și publicase o carte întrega despre acest voiaj în Noiembrie 1925, carte pe care doar am răsfoit-o dar la care mă voi întoarce pentru că pare foarte interesantă). Articolele lui sunt un fel de polemică publică cu cele ale lui Doblin despre evreii din Polonia. Apoi ultima vizită în Polonia va fi foarte scurtă și doar în urma unei invitații a Pen Clubului Polonez.

Dar, deși a evitat Polonia cât a putut, Joseph Roth a călătorit voluntar și a scris reportaje din multe alte țări ale Europei. Dintre toate, cel mai bine s-a simțit în Franța și în special la Paris, oraș în care a reușit sa fie trimis de ziar pe post de corespondent permanent. Au fost anii cei mai buni ai lui, ani ce s-au întrerup abrupt în Aprilie 1926 când Benno Reifenberg (1892-1970), redactorul șef de la `Frankfurter Zeitung` îi scrie că sejurul parizian nu se va mai prelungi. Roth, disperat și rănit, scrie ziarului indignat dându-și demisia. Redactorul șef, pentru a îl îmbuna, îi propune să plece într-un prelungit voiaj în Italia, Spania sau America. Roth brusc îmbățoșat răspunde că singurul fel în care vede să își spele onoarea întinată de jurnalist este să se ducă în Rusia, cea mai misterioasă țara din Europa, țara unde „Istoria este în plin marș„.
După trecerea prin Polonia ajunge în URSS unde va avea un traseu destul de variat și lung în comparație cu alți vizitaori occidentali ai momentului. Trece prin Minsk, Bielorusia, coboară pe Volgă spre Astrakhan, apoi Soci, ajungând până în Caucaz și orașul petrolului Baku. Deasemena trece prin Odessa și Crimeea ajungând într-un final la Moscova. Acesta este traseul aproximativ dedus din locurile descrise în reportaje și corespunde, oarecum și în mare, cu traseul urmat de Panait Istrati și Nikos Kazantzakis peste doar doi ani. Din ce reiese citind reportajele nu pare că a avut cu el vreun însoțitor impus. Poate nu era atât de important și cunoscut pentru a avea această `onoare`…

Nimerește în plin NEP (politica de relaxare economică în care s-a permis micii inițiative particulare o marjă de manevră, nu de dragul `capitalismului` ci pentru a salva economia și implicit societatea și regimul politic de la un colaps total). Lui Roth, organic de stânga, `nu-i miroase bine` NEP ul. Această naturală aplecare către stânga este vizibilă pe tot parcursul reportajelor din Rusia deși își anunțase redactorul șef, încă înainte, că se va plasa la mijloc între apologeții regimului și cei foarte critici. Dar, așa cum spunea și Walter Benjamin, și el prezent în Moscova în aceiași perioadă cu Roth (pe care îl și întâlnește – vezi cronica lui Codruț Constantinescu la Jurnalul Moscovit al lui Benjamin aicihttp://filme-carti.ro/carti/jurnalul-moscovit-de-walter-benjamin-i-9434/), convingerile profunde despre bolșevism și Rusia i s-au schimbat drastic în cele 4 luni trăite în Țara de la Răsărit.

Seria reportajelor începe prin descrierea emigranților ruși din Europa, în special din Berlin (locul unde exista cea mai mare comunitate rusească înafară Rusiei) și Franța. Îi privește ambivalent, deplângând durerile exilului lor dar și ridiculizând speranțele lor că totul va intra în normal, comunismul va cădea și ei se vor putea întoarce în patrie și își vor relua pozițiile în societate și viața lor de odinioară. Roth, extrem de lucid și clarvăzător spune că totul este în zadar, Istoria nu se întoarce niciodată inapoi…o spune, ca un obișnuit al Exilului și ca unul care și-a pierdut o Patrie, Imperiul Habsburgic, Patrie care nu va mai renaște niciodată. Apoi urmează coborârea pe Volga…si pagină după pagină…înaintez greu în textul lui Roth…un text oarecum tulbure, greu, nesigur pe ce vrea să transmită, plin de ironie fină cu dublu tăiș, trebuie să recitesc de câteva ori o frază pentru a îmi da seama dacă vorbește „de bine sau de rău„ realitatea sovietică. Cu afinități de stânga, urând intens burghezia, burghezia mare și mai ales mică, o ironizează chiar și aici în Rusia Sovietica…cand, rar, întâlnește supraviețuitorii vechii burghezii rusești, supraviețuitorii clasei de mijloc de dinainte de Revoluție. Și totuși, încet încet, apare și începe să se simtă și o oarecare empatie, o empatie rece, rece dar totuși empatie. Ai senzația că este deziluzionat de rezultatele Revoluției…vede catastrofa socială produsă dar nu vede rezultatele ei (faimoasa expresie a lui Panait Istrati `văd ouăle sparte dar unde-i omleta?`), pare sincer revoltat că Revoluția nu a fost și mai profundă, că s-a oprit pe drum, că nu a mers mai departe în „creearea omului nou„, `omul nou` nu în sensul binecunoscut al propagandei comuniste ci în sensul fantasmelor personale ale lui Roth…greu, dacă nu chiar imposibil de definit…poate nici el nu ar fi reușit să spună ce ar fi vrut cu adevărat să vadă în lume, însă, cert, pentru el `omul nou` pe care îl vrea apărând în locul burghezului ar trebui să aibă un `bun gust` enorm, să fie artist, liber, neînregimentat și totuși solidar.

Pentru că nu îmi este deloc clară părerea intimă a lui Roth, contrariat, caut în antologia de scrisori ale lui Joseph Roth `O viață în scrisori` răspunsul la întrebarea mea. Până să ajung la momentul călătoriei răsfoiesc perioadele anterioare și remarc, cu uimire, că nu există scrisori către părinți, soție, prieteni intimi…(mai târziu citind un studiu despre corespondența lui Roth înțeleg că deși s-au păstrat multe scrisori ale lui, din cauza vâltorii celui de-al doilea război mondial, din păcate nu au supraviețuit scrisorile către părinți sau soție – ucisă la ordinul lui Hitler, ordinul de exterminare a bolnavilor psihici)…si totuși găsesc o scrisore către un văr. Scrisoarea este scrisă când Roth era foarte tânăr, și în ea își face un fel de autoportret în rândurile prin care îi face urări mai tânărului sau var : „Ce aș putea să îți doresc? Trei lucruri împărătești : comoara de aur a imaginației, mantia stacojie a singurătății și sceptrul ironiei!„. Superb spus, superb și exact.

Înainte să ajungă în Rusia scrie editorului: „ Multe se întâmplă în Rusia încât putem scrie și fără să analizăm teroarea comunistă. Existența unei noi vieți înmugurind printre ruine îmi oferă o grămadă de subiecte nepolitice„. Se confirmă ca intenția lui era să nu scrie ca un reporter ci ca un scriitor. Exact așa procedase și în celelalte reporaje din alte părți ale Europei. Dealtfel în paralel cu scrierea reportajelor Roth începe scrierea unui roman ce va apare mai târziu `Fugă fără sfârșit`, roman care se petrece în cea mai mare parte în timpul războiului civil rus. Există certe similarități între părerile și senzațiile din roman și cele din reportaje.
Tot către editor, cumva pentru a-i domolii temerile că va scrie apologetic despre Rusia Roșie (așa cum făcea exact în același timp Egon Erwin Kisch (1885-1946), reporter trimis de un alt ziar german concurent):„Nu cred în perfecțiunea democrației burgheze, dar asta nu mă face să am vreun dubiu, nici măcar o secundă, asupra îngustimii dictaturii proletariatului. În plus cred în existența teribilă a unui fel de `clasă proletara trivială`, dacă îmi este permis să spun astfel, o specie care este mult mai puțin dornică să îmi acorde libertatea necesară decât este dispusă verișoara ei burgheză„, „Nu car cu mine nici un bagaj ideologic asemenator cu cel al vizitatorilor occidentali ai Rusiei din ultimii ani. Spre deosebire de ei, datorită locului unde m-am născut și cunoștințelor pe care le am despre Rusia, sunt imunizat contra misticului rusesc sau contra măreției sufletului rus. Știu prea bine, lucru ce occidentalii l-au cam uitat, că rușii nu au fost inventați de Dostoievski. Deci sunt total nesentimental în ce privește Rusia și proiectul sovietic. De vreme ce scriu despre realitate, descriind mai degrabă viața de zi cu zi decât exprimând opinii, pericolul că aș putea trimite rapoarte neobiective din Rusia nu prea există. Chiar și atunci când am scris din țări unde cenzura nu există critica mea se găsește printre rânduri și nu la suprafața„. Iată ca răspunsurile la nedumeririle mele se află în scrisorile către redactorul șef al ziarului la care lucra. Joseph Roth, era mai mult scriitor decât reporter și din acest punct am continuat să-i citesc reportajele ca Literatură și nu ca simple relatări de presă cu fapte, păreri, opinii, interpretări.
În prima scrisoare din Rusia către șeful lui, scrisoare scrisă la bordul unui vapor ticsit de lume coborând pe Volgă mărturisește : „Nu am fost capabil să scriu nimic până acum. Am fost depășit de realitate, nemancand prea bine și cuprins de frisoane timp de 2 luni. Dacă cineva ar pune piciorul pe o altă planetă lucrurile nu ar arăta mai diferite și mai ciudate decât cele pe care le văd eu aici. Întâlnesc lucruri incredibile. Chiar mai mult decât pot eu să le pun pe hârtie, prea bogate și intense.„

Din Odessa pe 26 septembrie 1926 către același : „Tot ce Toller (Ernst Toller 1893-1939se pare că aflarea știrii că Toller s-a sinucis la New York i-a precipitat și lui moartea 5 zile mai târziu) și Kischau au spus despre Rusia este greșit. Și nu mă refer la opinia positiva sau negativă despre Statul Sovietic. Vreau să îți demonstrez faptul că ambele viziuni sunt greșite pentru că ele sunt politice. Esența nu este politica ci cultura, religia, metafizica și spiritualitatea„. Vorbea Roth artistul, și nu pentru că nu vedea politicul ci pentru că avea convingerea profundă că în Artă politicul un are nici o importanță.

Și continuă: „Nimic nu m-ar fi putut convinge mai bine decât acest voiaj în Rusia că de fapt sunt European, sunt un om mediteraneean dacă vrei, un Romano-Catolic și un om al Renașterii. Îmi e dor de Paris. Sunt un francez din Est, un umanist, un raționalist religios, un catolic cu inteligență evreiască și un adevărat revoluționar. Ce mai bizarerie!„ Fără să își dea seama Joseph Roth în acest fragment practic își scria propriul epitaf, epitaf confirmat de `realitatea` ceremoniei funerare din 30 Mai 1939, propria ceremonie funerară ținută la 3 zile după decesul într-un spital parizian. Personalitatea lui complexă ascunsă de multiple măști este devoalata emblematic de componența asistenței. În jurul sicriului erau câțiva delegați ai Ligii Culturale Austriece, suporteri ai lui Otto von Habsburg (pretendentul legitim al Tronului Habsburgic) care au și citit un mesaj, comunistul Erwin Kisch, un preot catolic conducând slujba religioasă (Roth se convertise, sau așa pretindea, la catolicism) și în partea cealaltă a gropii un grup de prieteni evrei ținând propria lor slujbă și recitând Kaddischul.

Călătoria și reportajele continuă, ajungând la Astrahan. Această întâlnire îi da prilejul să scrie cel mai sarcastic reportaj `Minunile Astrahanului`, reportaj ce ar merita tradus în întregime, cuvânt cu cuvânt. Muștele, chiar ele, mii și mii, milioane, sunt personajul principal.

Oaia neagră, dintotdeuna, a lui Roth, burghezia, în Rusia, paradoxal, devine și mai neagră. NEP-manul, apărut din neant (un fel de îmbogățiți peste noapte, fără nici o educație aleasă, fără clasă și rafinament…intr-un cuvânt grobieni, oarecum asemănători dacă nu la fel, cu îmbogățiții peste noapte ai societății românești din ultimii 25 de ani) reprezintă singura burghezie a momentului, coexistând cu proletariatul. Fiecare din aceste două categori are convingerea că-i doar o etapă trecătoare, proletariatul așteaptă ca economia de stat să i-a locul NEP-menilor, iar aceștia astepata revenirea deplină a Capitalismului. „Și de o parte și de alta, răbdare.„(J Roth) Cine a avut până la urmă câștig de cauză, o știm prea bine…

Un alt memorabil reportaj, scris în Moscova „Cu ce seamănă o stradă din Rusia?„: „Gri. Griul este culoarea ei. Îmi e rușine să recunosc că uneori, mergând pe străzi, o anume tristețe mă cuprinde. În plină admirație pentru o lume ce se construiește cu propriile mijloace, mai mult cu entuziasm decât cu materiale de construcție, fără bani și fără prieteni, mai mult cu cărți și ziare, construiește magazii și uzine, sapă canale în care adesea își îngroapă morții, în mijlocul acestei admirații am brusc nostalgia lejerității noastre, regret parfumul civilizației și mă apucă copilărește, stupid și arzător, dorința de a asista la o prezentare de modă la Paris, dorința de a vedea o splendidă rochie de seară îmbrăcând o femeie extravagantă, dorința să iau parte la o reprezentație de șarm și decadență occidentală. Probabil sufăr de atavism burghez!„. Ce poate fi mai elocvent decât acest fragment, elocvent în a fi siguri despre `schimbarea la față` a lui Joseph Roth, și exact asta a văzut și Walter Benjamin, așa cum am spus-o mai devreme.
În alt reportaj, reportaj despre marea Paradă din Noiembrie la Moscova, 9 ani de la Revoluție: „În vest o mare parte a elitei intelectuale așteaptă această faimoasă lumină de la răsărit, ei așteaptă de la Rusia mai mult decât Revoluția le poate da. Ce eroare!„`

Închei prezentarea reportajelor înșirând titlul unora din ele, asta pentru a vedea un pic ce i-a atras privirea scriitorului-reporter: `Femeia, noua morală sexuală și prostituția`, `Biserica, ateismul, politică religioasă`, `Orașul ajunge la sat`, `Opinia publică, ziare, cenzură`, `Școala și tineretul`, `Sfântul Petrol. Baku`, `Femeia rusă a zilelor noastre`, `Teatrul Rus. Parter`, `Bunul Dumnezeu în Rusia`, `Leningrad` și `Inburghezirea Revoluției Ruse?`
Din această înșiruire ne dăm seamă că Roth a fost cât se poate de serios și sistematic în încercarea lui de a înțelege ce se întâmplă în `cea mai misterioasă țara a Europei` acolo unde `Istoria este în marș`. După întoarcerea din Rusia, seria lui de reportaje a avut un succes oarecare, în nici un caz ajungând să facă senzație, deși poate erau unele dintre cele mai oneste și echilibrate, și bine scrise despre Rusia acelor timpuri.
Cât despre viața lui Roth, a continuat pe mai departe din hotel în hotel, scriindu-și cărțile pe strâmte mese de restaurant…carti care vor fi adevărate capodopere. Este de reparcat că marile lui cărți le va scrie după această călătorie, cronologic vorbind. Nu știu dacă călătoria în Rusia a avut vreun rol sau a influențat în vreun fel `talentul` de scriitor, în schimb este cert că i-a limpezit gândurile și opiniile…cu certitudine și-a pierdut toate iluziile `politice`, cu alte cuvinte, înclinația lui naturală spre stânga nu s-a transformat niciodată în orbire și în înrolare la cauza comunismului. După numai o luna de la instalarea cancelarului Hitler îi scria lui Ștefan Zweig: „Sper că devine clar pentru tine acum că ne îndreptăm spre o catastrofă. Înafară situațiilor noastre personale – existența noastră literară și materială distrusă – ne îndreptăm către un nou război. Nu aș paria nici un ban pe șansele noastre. Barbarii sunt la putere. Nu te minte singur. Infernul domnește.„
În încheiere cred că traducerea și publicarea în România a acestei serii de reportaje din Rusia (poate în cadrul unui proiect mai larg despre călătoriile scriitorilor occidentali în Rusia), ar întregi imaginea lui Joseph Roth printre iubitorii literaturii lui. Și sper că nu sunt puțini.

Joseph Brodski despre Joseph Roth: „Găsim un poem în fiecare pagină a lui!„

Pentru interesaţi: : Arhiva Joseph Roth
http://digifindingaids.cjh.org/?pID=121485

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *