Pe Cristian Preda este probabil că mare public îl ştie mai ales ca politician. Referinţele cu privire la această calitate şi la acest rol sînt – şi nu este doar o convingere puternică pe care o am, ci, aş zice, un fapt – eminamente pozitive. Ele sînt, de altfel, întemeiate pe ceea ce, în mod real, este politicianul Cristian Preda chiar şi atunci cînd se află în diverse zone ori momente fierbinţi ale cîmpului politic: un elegant politician al moderaţiei, un om politicos, cu bună-cuviinţă, cu argumente şi – ştiu că sună ciudat pentru România, dar este cu atît mai important de punctat acest caz! – cu principii. A propos de politică – nu de cum se face aceasta, ci de cum este povestită politică -, am mai spus-o şi cu alte ocazii: dacă va decide să îşi scrie cîndva memoriile, Cristian Preda ar fi unul dintre marii memorialişti – în anii în care a făcut politică, fie de pe poziţii partizane, fie în calitate de consilier ( a fost consilierul a doi preşedinti ai României), fie din poziţie ministerială, domnul Preda a văzut multe şi ar avea ce povesti într-un registru al consistenţei şi moderaţiei.
În al doilea rînd, pe Cristian Preda îl ştiu mulţi oameni – cei din mediul academic cu precădere – şi ca profesor de ştiinţe politice. Este chiar mai mult decît atît: unul dintre cei mai valoroşi gînditori politici pe care România i-a avut în ultimele decenii. De asemenea, a propos de acest unghi al profilului public al domnului Preda: acesta este şi un prolific autor de cărţi foarte bune de politologie. Pentru mediul academic autohton, probabil că e chiar cel mai prolific autor contemporan de asemenea cărţi erudite care stau în orizontul tematic al politologiei.
Mai e o direcţie – destul de amplă – unde numele lui Cristian Preda sună foarte familiar şi, din nou, unde omul Cristian Preda a fost foarte apreciat: comunitatea bloggerilor. Acum nu mai are blog – este mai eficient, pesemne, să scrie în reţetele sociale (îl veţi găsi, cu texte clare-cristal, scurte, care spun ceva, pe Facebook, desigur!) -, dar în anii în care a ţinut un blog, siteul domnului Preda era, pentru mediul politic, unul dintre cele mai bine făcute, întreţinute şi mai influente. Cristian Preda ştia cum să comunice simplu, percutant, eficient pe blog – ceea ce, pe de o parte, nu a fost puţin lucru, iar pe de alta, a avut darul de stîrni invidia, uneori agresivă, a colegilor de partid (este – relativ – celebră acuza care i s-a adus: ceva de genul „că ar avea răni politice nu din lupte politice reale, ci de pe blog”).
Nu în ultimul rînd, există un public semnificativ care îl cunoaşte pe Cristian Preda ca publicist. Din nou: temperat, moderat – în sensul unei moderaţii liberal-conservatoare -, tăind în textele sale unghiuri inedite şi argumentîndu-le într-un mod fermecător, dl. Preda este, pentru publicistica de la noi, un nume luminos, de cursă lungă. Îl veţi găsi şi în aceste zile – fie în „Adevărul”, fie pe ziare.com. Chiar merită să îl căutaţi.
Dar ca fotograf – ca fotograf pasionat, atent, cu un „ochi” curios şi rafinat – îl cunoaşteţi pe Cristian Preda? O spun cu toată sinceritatea: nici eu, pînă de curînd!
Iată, pe scurt, povestea. STRADA este cel mai neobişnuit proiect editorial care se leagă de numele lui Cristian Preda. STRADA – adică o bijuterie de carte-obiect care a apărut de foarte puţin timp la Baroque Books & Arts, o editură care este specializată deja de mai mulţi ani în creaţii editoriale cu totul remarcabile.
STRADA are 137 de fotografii impresionante care au fost făcute de Cristian Preda în perioada 2005-2016 în capitalele a 36 de ţări de pe mai multe continente, dar şi în alte cîteva oraşe.
A privit, o spune Cristian Preda, cu atenţie strada. Pentru că „lumea întreagă pare să se fi mutat pe stradă. Oriunde mergi, ce e mai important se petrece acolo. E o consecinţă a urbanizării masive din ultimele decenii.”
Şi:
„Recenta evoluţie demografică a lumii a produs cîteva tipare de comportament. Am căutat să surprind în instantanee fotografice felul în care e organizat spaţiul public, cu amprenta dată de cultura locală. Strada e locul în care mergi sau aştepţi, unde citeşti sau mănînci, ea este spaţiul de exprimare politică sau artistică, domeniul de intervenţie al autorităţii sau de descindere a turiştilor. M-a fascinat fiecare dintre aceste teme”.
Este cunoscută butada conform căreia „o fotografie salvează o clipă, dar ratează o eternitate”. 137 de clipe salvate – imaginile sînt, toate, foarte puternice şi poartă cu sine cel puţin cîte o poveste – pot provoca o mare bucurie celui care le priveşte. Aşa de mare încît, partea a doua – cea despre „eternitate” – chiar devine irelevantă.
