Era un lucru imposibil să aducă o damă acasă, în spatele perdelei imprimată artistic, care despărţea jumătatea de cameră destinată bărbatului, adică fiului, de aceea destinată femeii, adică
mamei. Să-şi dea întâlnire într-o cameră închiriată special era dezgustător, dar şi scump, să ceară cheile de la locuinţa unui prieten celibatar, asta chiar că nu se făcea… Delicateţea lui Viktor
Iulievici era pavăza moralităţii lui.
Avea noroc totuşi, prietenele lui locuiau în camere primite de la spaţiul locativ. Trecea adesea pe la Lidocika, femeie divorţată, cu gâtul frumos şi sânii minunaţi, stătea singură într-o
cameră; pe urmă a apărut Tania-travestita, micuţă, suplă, stând ca pe arcuri, chiar şi pe stradă mergea sărind. Soţul ei era actor la Saratov, ea, în schimb, stătea cu chirie într-o cameră pe Sretienka, la o distanţă convenabilă de mers pe jos. Mai era Verocika, traducătoarea de franceză, deşteaptă şi cultivată, cu care mergea la vila părinţilor ei.
Nici una dintre femeile astea nu puneau piciorul în casa lui – Xenia Nikolaevna nu suporta femei străine. Mama şi fiul îşi duceau liniştiţi traiul în doi, Viktor Iulievici nu se gândea la nici o schimbare în viaţa lor.
În dimineaţa zilei de 2 martie îşi luau micul dejun format din pâine prăjită, moale înăuntru şi cam arsă pe dinafară. Xenia Nikolaevna tăia feliile în bucăţele mici, uşor de apucat pentru Vika. Gestul ei ocrotitor, uneori complet inutil, o făcea să se întoarcă cu gândul la vremea când Vika era mic, când ea era tânără şi frumoasă, când încă trăia soţul ei.
Ceaiul era tare, aşa cum îi plăcea răposatului soţ. Micul dejun tihnit fu întrerupt de comunicatul guvernului despre boala lui Stalin. Xenia Nikolaevna îşi plesni palmele uimită, faţa lui Viktor se crispă. Tăcu o clipă, apoi zise:
— I-a sunat ceasul. Sunt sigur. O să ne ducă de nas o săptămână şi pe urmă o să anunţe…
— Nu se poate.
— De ce nu? S-a mai întâmplat. Când Alexandru I a murit la Taganrog, curierul a plecat la Petersburg să-i anunţe moartea şi, numai după ce a trecut prin Moscova, Goliţîn a dat ordin să se dea publicităţii buletinele despre starea de sănătate a suveranului.
O săptămână întreagă au mers gardienii pe la casele oamenilor să distribuie buletinele.
— De unde ai mai scos-o şi pe asta?
— Prima oară am dat întâmplător peste însemnările lui Kropotkin despre buletinele astea, pe urmă le-am găsit la Muzeul de Istorie. Pune-ţi masca, madam, fă-te că eşti tristă. Lucrurile se vor
schimba.
— Groaznic! zise ea în şoaptă. Mi-e frică, Vika!
— Stai liniştită. Mai rău n-o să fie.
