Cum să mă simt confortabil în pielea mea

Dacă am aplica aleator, pe stradă, un chestionar despre cât de satisfăcuți estetic suntem de corpul nostru, rezultatele s-ar îngrămădi mofturoase în zona strâmbăturilor de nas. Colăcelul de pe burtă, chelia, celulita de pe pulpe, pistruii, fundul plat, buzele subțiri, bărbia ascuțită… și am putea enumera la nesfârșit nemulțumirile care nu ne lasă să ne raportăm prietenos la felul în care suntem alcătuiți.

Imaginea noastră corporală s-a construit împrumutând cărămizile de la privirea culturală asupra frumuseții. Simetria, dimensiunile 90-60-90, tenul strălucitor, forma de clepsidră, rândurile și coloanele de pătrățele de pe abdomen, buzele cărnoase, mușchii ce întind până la refuz mâneca tricoului… preamăresc o categorie îngustă de cetățeni. Noi, toți ceilalți, când ne uităm la corpul nostru, nu prea ne regăsim în descriere, ba chiar ieșim pe minus sau pe un plus nedorit.

Spre deosebire de animale, unde masculul este cel care trebuie să etaleze un penaj colorat și bogat și să danseze seducător în jurul femelei aproape interesate, homo sapiens balcanic considera până de curând că ”bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos decât dracul”. Totuși, odată cu trend-ul metrosexual și lumbersexual, greutatea nu se mai așază doar pe bustul, talia și șoldurile femeilor, deci distorsionarea stimei de sine nu mai discriminează între genuri.

Acest tip de presiune ne înghesuie într-un șablon, care nu are nicio treabă cu diversitatea în care apare corporalitatea umană. Și, de la linia de start a nepotrivirii, apare rușinea, disconfortul, vinovăția. Ne simțim inadecvați, ne îmbrăcăm astfel încât să acoperim zonele problematice, ne e jenă să socializăm cu alții, temându-ne că vom fi respinși sau ridiculizați. Ce e mai rău e că ne afectează identitatea de sine, ne modifică relația firească cu noi înșine și cu ceilalți până la forme grave, cum ar fi tulburarea dismorfică a corpului (o afecțiune în care credem că o parte din corpul nostru e diformă, deși se încadrează în normele sănătății).
Uneori, această nemulțumire care se asociază cu o imagine corporală negativă ne conduce spre stiluri disfuncționale de coping (de a face față la situații dificile). Unul dintre ele este mâncatul compulsiv. Avem cu toții nevoie de un anumit bagaj zilnic de plăcere, iar ronțăitul eliberează endorfine. Dacă aducem împreună convingerea că nu suntem atractivi cu alte stresuri zilnice, apare nevoia să ne echilibrăm starea psihică. În loc să alegem alte activități generatoare de bucurie, uneori e mai la îndemână să deschidem frigiderul. Mulți vor intra în ciclul: abuz alimentar, care se traduce în kilograme mai multe și, deci, neplăcere și dorința de stabilitate lăuntrică, care duce la un alt episod de mâncat excesiv.

Un alt scenariu este cel în care ne înfometăm, ca parte a vreunei diete. Între paranteze, merită spus că dieta mai mult ne dezechilibrează metabolismul decât ne transformă în Angelina Jolie. Mai exact, generează faimosul efect yo-yo: după ce terminăm cu salata, câștigăm rapid și mai multe kilograme decât cele care ne deranjau inițial.

Abstinența creează nefericire și, când se prelungește, poate crea disfuncții de alimentație. Cu alte cuvinte, ne abținem până când nu mai rezistăm, dăm iama în mâncare și nu ne mai oprim decât la senzația de vomă. Sau ne abținem până când ajunge să ne repugne mâncarea și să nu îi dăm corpului necesarul de nutrienți pentru a funcționa optim.

A învăța să avem o relație sănătoasă cu alimentele mi se pare un pas important în drumul spre o relație sănătoasă cu propriul corp. E ineficient ca obiectivul terapeutic sa fie doar creșterea motivației de a slăbi. Dacă nu e asociat cu cel de a învăța să-ți apreciezi și să îți respecți copul, atunci ne setăm pentru o recădere ori de câte ori acul cântarului se înclină în direcția nedorită.
Când avem o relație bună cu corpul nostru cresc șansele să avem o relație bună cu sexualitatea noastră. Disfuncțiile sexuale și imaginea corporală negativă se sprijină reciproc. Dacă ceea ce avem de oferim nu ni se pare suficient de dezirabil, e greu de creat intimitate emoțională și sexuală. Unii dintre noi, prin mecanismul resentimentului (care inversează valorile), ajung să-și nege senzualitatea, să nu o mai considere importantă. Genul acesta de cenzură, fără supape suficiente de sublimare, generează frustrare și nefericire (nu mai vorbesc de tot felul de tulburări).

Poate ați observat pe stradă că oamenii nu merg paralel unii pe lângă alții, respingându-se pentru că nu se încadrează în canoanele frumuseții. Vedem cupluri de toate înălțimile și lățimile ținându-se de mână, îmbrățisându-se și sărutându-se. Vedem cupluri de toate vârstele care se iubesc și se doresc. E o priză de realitate care ne dezvăluie că imaginea corporală negativă sluțește oglinda în care ne evaluăm. Atracția sexuală, compatibilitatea emoțională și partenerială nu se împiedică de colăcei sau riduri. Dezbrăcați-vă de complexe și blocaje și simțiți-vă confortabil în pielea voastră. Sigur alții vor observa și vor aprecia atitudinea voastră. Sigur veți fi mai mulțumiți cu voi înșivă și veți imprima impact asupra bunăstării voastre emoționale și, prin contagiune, a celor apropiați.

Dacă ne acceptăm și respectăm corpul și ritmul lui natural, înțelegem mai ușor și ne adaptăm la schimbările somatice prin care trecem toată viață, inclusiv la procesul îmbătrânirii. Obsesia tinereții veșnice este un virus care ne ciufulește schemele cognitive. Fiecare etapă din viață vine cu realizările și pierderile ei, fiecare pas cu învățăturile lui. Știu că frumusețea și tinerețea sunt traduse în putere asupra sexului de care suntem atrași, în beneficii sociale și profesionale, dar asta nu garantează un destin împlinit. Când învățăm să ne uităm la ce e firesc, vom ști că soluția nu e să devenim dependenți de operații estetice, încercând să păcălim natura. Focusul pe sănătate și pe menținerea funcționalității mi se pare mai sănătos și mai benefic.

Există persoane care nu știu încă să se valorizeze prin input personal și îl caută mereu pe al celorlalți, pentru a-și întreține stima de sine. În cadrul acestei categorii, fără să fie excepția, sunt persoane pentru care felul în care se prezintă fizic și sunt percepute de ceilalți este esențial printre criteriile de evaluare a propriei valori. Prin urmare, lipsa de apreciere (reală sau interpretată greșit) are un ecou puternic asupra balanței psihice. Aceste persoane au dificultăți majore în a accepta modificările corporale datorate trecerii timpului și pot dezvolta crize puternice de identitate.

De asemenea, există persoane care nu știu cum să își satisfacă nevoile relaționale (afecțiune, apartenență etc.) decât prin sexualizarea excesivă a modului de stabilire a legăturilor cu ceilalți. Gesturile, vestimentația, expresiile faciale conturează un design corporal care să atragă erotic, pentru că pare singura metodă de a obține atenție și interes. Resorturile acestui comportament își trag seva din dizabilitățile parentale, ca să nu zic episoadele traumatice din copilărie. Este nevoie de un travaliu de conștientizare și învățare că sunt și alte trăsături ale personalității lor care au potențialul de a fi acceptate și apreciate social.
În aceeași taxonomie se încadrează persoanele care la un moment dat au primit feedback că nu au un look atractiv. Sexualizarea pronunțată derivă din supracompensare. Ceea ce mi-a lipsit la un moment dat încerc să obțin acum din abundență. Pentru un plus de claritate interioară și de echilibru, recomand o reorientare și recadrare a mecanismului de validare. E mult mai confortabil să nu fiu preocupată constant cum îmi stă părul și să îmi spun că e destul de strălucitor si mătăsos, fără să am nevoie să caut confirmare.

Avem cu toții un radar interior care ne face să vibrăm estetic ori de câte ori natura reușește să întrupeze idealul frumuseții. Asta nu înseamnă că ceea ce e frumos e în mod necesar și atractiv sexual. Asta nu înseamnă că frumusețea nu poate fi interpretată diferit. Asta nu înseamnă că trebuie să mă chinui, să mă înfometez, să îmi resping corpul. Știați că unii oameni sunt atât de jenați de cum arată că nu se pot uita în oglindă, că nu le place să se dezbrace, că poartă haine largi ca să se ascundă? Știați că pentru unii viața e un lung șir de diete și perioade de mâncat compulsiv? În prima, starea de nefericire e dată de abținerea aceea îndelungată (care contravine instinctului de supraviețuire), în cea de-a doua, de vinovăție, de îngrijorarea că nu se pot opri, de rușinea că au mâncat atât de mult, de ecoul pe care îl au toate astea asupra imaginii de sine. Ce mod de a trăi e ăsta?

Pe toți cei care sunt în război cu propriul corp, care îl alimentează cu mai mulți sau mai puțini nutrienți decât are nevoie, care se simt stânjeniți în situații sociale din cauza senzației că nu corespund estetic unor standarde greu de atins, care cred că nu sunt interesanți și atractivi, îi îndemn să oprească logoreea criticului interior și să își ofere o pauză, ca o oază de confort. Și din această zonă de non-agresiune, să decidă că sunt în regulă așa cum sunt.

Pentru cei care depășesc limitele unei greutăți normale, mi se pare minunat să își schimbe stilul de viață, dar nu prin înfometare și suferință, ci printr-o viziune nouă asupra alimentelor gustoase și a mișcării. Indiferent de forma corpului vostru, sunt convinsă că aveți calități fizice care vă fac să fiți atractivi pentru cineva. Dacă nu reușiți singuri să învingeți forța de argumentație a sabotorului interior, vă recomand din toată inima să vă implicați într-un proces terapeutic. Nu merită ca viața voastră să fie îngreunată de o imagine corporală care să nu vă lasă să simțiți spontaneitatea și frumusețea corpului vostru. Mult succes!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *