Faptele sînt uşor de rezumat. Pe de altă parte, mai ales, pentru lumea mondenă, ele sînt cît se poate de neobişnuite.
Iată, rapid: la un concert care a avut loc zilele trecute în Tîrgovişte, în timpul recitalului celor de la Carla’s Dream (una dintre cele mai în vogă trupe din ultimii ani care cîntă în româneşte), un „ciumete” (cum se spune prin partea locului) a început să arunce cu bani în solistul formaţiei, conform obiceiului încetăţenit la recitalurile de manele. La rîndul său, solistul a ridicat banii, i-a aruncat în faţa celui care îi trimisese către el, a spus „vă mulţumim mult” şi a încheiat brusc spectacolul, părăsind sala.
Cultura pop ne dă multe semnale şi sensuri. În ce mă priveşte, pe cît îmi permite timpul, mă uit cu atenţie şi într-un ritm oarecum constant la ceea ce vine din aceste direcţii. Carla’s Dream au o poveste interesantă – şi de marketing, şi de sound, şi de mesaj.
Îndrăznesc să spun că oamenii aceştia cu o prezenţă scenică neobişnuită (ei sînt cei cu celebrele măşti) au chiar mai mult: există cel puţin două gesturi publice ale celor de la Carla’s Dream care pot conta în mod semnificativ pentru ceea ce obişnuim să numim „puterea exemplului”.
Cum spuneam: urmăresc „ieşirile” care vin dinspre pop culture. Iată ce am găsit, la o rapidă căutare prin memorie: în mai, anul acesta, tot oamenii de la Carla’s Dream au întrerupt un concert de la Piatra-Neamţ fiindcă, imediat după ce au văzut că în sală începuseră să leşine copiii, ca urmare a aglomeraţiei şi a proastei organizări. Se pare că în sala de concert fuseseră admişi de cîteva ori mai mulţi oameni decît permitea, în mod decent, capacitatea acesteia.
Au existat şi comentarii răuvoitoare cu privire la cele două momente pe care le-am rezumat mai sus. Cele mai multe au ca numitor comun ideea – obsesie, loc comun – că „artiştii urmăresc să îşi facă imagine”. Chiar şi în această ipoteză, pe care nu o iau în serios, dar pe care o împing şi spre alte consecinte, e de preferat „să îţi faci imagine” aşa şi nu altfel. Însă, convingerea mea este că lucrurile nu trebuie citite în această cheie – „goană după imagine”.
Ceva-ceva mă face să cred că în acest caz este vorba despre demnitate şi despre omenie. (Vă rog să vă mai amintiţi şi amănuntul că, întrebaţi în Rusia de ce preferă să cînte în limba moldovenească, cei de la Carla’s Dream au spus că ei cîntă în limba română!) .
Ei, şi fiindcă prefer să cred – nu în pofida evidenţelor, desigur – că e vorba, cum ziceam, despre demnitate şi despre omenie, vreau să mai adaug ceva. Aşa cum răul se face (şi) prin adunare, la fel este şi cu binele. De aceea, cînd vedem binele, cînd îl recunoaştem, trebuie (măcar uneori) să vorbim despre el, să îl povestim. Binele înseamnă, desigur, şi demnitate, şi omenie. Povestind despre un bine, nu ştim cînd contaminează – dar să acceptăm că o poate face mai repede decît am fi tentaţi să anticipăm.
