Pauzele de învăţat în facultate

Problema pauzei în facultate se învaţă în timp. Din propria experienţă, nu ajunge o facultate, nici chiar trei ani de doctorat nu ajung pentru a reuşi să te cunoşti destul de bine pentru a face pauze.
Fie faci prea puţine pauze, şi stai degeaba ore întregi fără nici un randament. Fie stai mai tot timpul la pregătit cafeaua şi fumat ţigara pe balcon. Pauze prea lungi, deci, şi diluează complet cheful de a învăţa sau legătura din minte între idei.
Pauzele nu sunt o problemă de timp. Minute, sferturi de oră, ore. Pauzele sunt o problemă de cantitate de informaţie. Treci între două feluri de cantitate de informaţie: de înţeles şi de asimilat.
În principiu pentru a trece printr-o materie e bine să joci între două viteze mentale: citeşti de plăcere, fără stres, pentru a înţelege. Şi viteza doi, citeşti pentru a reţine. Dacă ai de trecut printr-o carte, la fiecare jumătate de oră schimbi viteza.
La scris un text e la fel, ai viteza unu în care « bagi » text. Viteza doi în care corectezi. Şi viteza trei, aranajezi şi rescrii ca să îţi placă şi să simţi că e textul tău.
În principiu, nu trebuie să facem pauze, ci doar să schimbăm vitezele. Şi schimbăm vitezele atunci când motorul se turează pe acea viteză, adică am citit sau gândit sau corectat prea mult.
Aduci informaţie. După un timp, o corectezi, în scris, sau o asimilezi, în învăţat. Când poţi aduce iar informaţie, treci iar la viteza întâi. E deci firesc momentul de trecere între aceste viteze.
Doar că ne ia ani de zile să simţim corect curba de oboseală, de suprasolicitare. Ne ia ani de zile să scăpăm de planuri artificiale de tipul « învăţ o oră. două. trei ». Nu aşa se face. Nu se fac planuri în zona spirituală, în zona spirituală se simte. Simţi când e destul. Când trebuie să treci la altă viteză, la alt peisaj.
Planurile se fac în pauze, asta da. Ce faci pentru ca să fii iar disponibil, cât mai repede, cât mai bine. Dar în sine, acţiunea de a învăţa nu se controlează. Se controlează momentul în care simţi că ai mers prea mult pe o direcţie, pe o viteză. Ieşi atunci pe terasă şi reciteşti. Sau imprimi textul.
Din experienţa mea, trebuie vreo zece ani de astfel de switch mental pentru a ajunge la o funcţionare optimă. Care să ia în calcul şi restul datelor, familia, oboseala, zilele săptămânii. Toate lucrurile din agendă sunt adevăratele puncte de schimbare din program. Nu ar rost să pui artificial “trei ore de învăţat”. Pui un drum la piaţă, o oră de învăţat, masa peste trei ore, şi aşa mai departe. Lucrurile se aşează firesc, după un timp.
Enescu nu făcea pauze, schimba doar o muncă cu o alta. Iar când mergea undeva, făcea şi sport şi în acelaşi timp dădea interviuri. Până nu ai ajuns acolo, mai ai de perfecţionat.
Iar pentru ca să ajungi acolo, trebuie să ajungi să ştii foarte bine planul mare al vieţii, şi să controlezi foarte bine agenda zilei şi a anului. Atunci va rezulta, în mod firesc, dozajul şi cât poţi să tragi de la o zi – de vară, de iarnă, de Week-End.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *