Close-up: Luis Bunuel, “ Le charme discret de la bourgeoisie”

Pentru atâţia dintre noi, acesta este Bunuel, imaginea sa memorabilă, bizară, extravagantă, asemeni unui poem de Lautréamont sau unui picturi de Magritte. În acest film se concentrează, prin perfecţiunea prismatică a delirului suprarealist, arta lui Bunuel. Se simte în cadrele sale forţa rebeliunii cinematografice decantată timp de decenii.Cruzimea se încrucişează cu visul, domeniul realului este asaltat de himere, copleşit de creaturi ale minţii eliberate de cenzura raţiunii.

Ca de atâtea ori, Bunuel adoră să dinamiteze convenţiile unei arte pe care o practică, cu tenacitatea unui franctiror. În linia unei naraţiuni aparent verosimile, spectatorul naiv poate descoperi elementele care îi sunt familiare- eleganţa imorală, coregrafia cuplurilor adultere, intrigile care se ţes în jurul ambasadei unei Republici cu nume de banane, Miranda, decorul pantagruelian al unei gastronomii evocate cu rafinament. Şi totuşi, dincolo de acest nivel al suprafeţei inteligibile, filmul lui Bunuel este dominat de vitalitatea onirică şi mişcat de forţa asociaţiilor care şochează. Dialogurile, atât de ceremonioase, plutesc în gol. Materia din care se hrăneşte pelicula sa devine,cu fiecare cadru, din ce în ce mai nefamiliară.

Încununat cu un Oscar, ( un Oscar pe cae Bunuel îl întâmpină cu sarcasm de avangardist) “,Le charme discret de la bourgeoisie” este o demonstraţie plină de virtuozitate dedicate masacrării cinematografului tradiţional insuşi . Naraţiunea realistă este sugrumată,personajele capătă un aer bizar, realitatea însăşi este supusă unui tratament oniric care o sfărâmă în mii de bucăţi. Căci visele sunt autentica prezenţă în jurul căreia se ordonează capodopera sa. Sunt acele vise pe care personajele şi le povestesc, cu rigoare narativă impecabilă, în cofetării sau în sufrageriile. Dar, mai presus de toate, sunt visele în care personajele alunecă şi din care nu se mai pot salva, sunt visele din care singura ieşire este într-un alt vis, sunt visele ce comunică unele cu altele, sunt visele în care se află, înghesuite,alte vise şi alte istorii.

Bunuel deţine bagheta unui magician din ţara de dincolo de oglindă. Liniile drepte devin curbe, acţiunea se întrerupe şi este continuată ca şi cum ea ar avea sens doar în vis. Personajele înoată în acest ocean pe ale cărui valuri sunt împinse de forţa iraţionalului. Din pianul convertit în obiect de tortură se ivesc celebrii, obsedanţii gândaci. Regatul morţilor este vizitat de cel care pare dependent de drogul visului. Graniţa dintre universuri a dispărut,iar Bunuel este demiurgul ludic încântat de propria sa creaţie.

Unde incepe şi unde se termină acest domeniu non- euclidian imaginat de Bunuel? Scena- laimotiv a drumului fără de ţintă trimite, aluziv, spre natura cristalin- bizară a edificiului filmat de Bunuel. Grădina sa una cu poteci care nu duc nicăieri. Din vis se intră în celelalte teritorii ale visului. Spectatorul este aruncat în acest uriaş montagne- russe. ( Ioan Stanomir)